Profeţia Sfântului Iona din Odessa despre războiul din Ucraina: „Războiul va începe cu o țară mică, mai mică decât Rusia. Și acesta va fi începutul celui de-al Treilea Război Mondial”

Sfântul Iona este un sfânt ortodox ale cărui moaște sunt păstrate astăzi, cu mare evlavie, în Catedrala Adormirea Maicii Domnului, din oraşul ucrainean Odessa. De-a lungul vieţii sale a săvârşit mari minuni, iar acestea au continuat şi după trecerea la cele veşnice. În plus, Sfântul, acre a avut darul înaintevederii, a făcut multe profeţii care s-au adeverit.
Oana Anghel
19 mart. 2022, 16:32
Profeţia Sfântului Iona din Odessa despre războiul din Ucraina:

Profeţia Sfântului Iona din Odessa despre războiul din Ucraina. Chiar înainte de moartea sa, în mai 1924, Sfântul Iona din Odessa a prevestit vărsarea de sânge pe teritoriul Ucrainei. El a profeţit că, după evenimentele din Donbass, Kievul va realiza că a făcut o greșeală având încredere în Occident.

Profeţia Sfântului Iona din Odessa despre războiul din Ucraina

De pe patul său de moarte, profetul a prezis că soarta statului ucrainean și a Rusiei vor fi inseparabile. El credea că există o singură Rusă Sfântă, care unește două popoare. Iar cei care încearcă să le separe vor avea o soartă amară.

„Nimeni nu va ataca Rusia, nimeni nu va ataca Statele Unite. Războiul va începe cu o țară mică, mai mică decât Rusia. Va avea loc o confruntare internă care se va transforma într-un război civil, va fi vărsat mult sânge, iar Rusia, Statele Unite și multe țări vor fi atrase în această pâlnie a războiului civil al unei țări mici. Și acesta va fi începutul celui de-al Treilea Război Mondial„, a spus Arhimandritul Iona din Odessa înainte de moartea sa.

Citeste si Părintele Ilarion Argatu, profeţie cutremurătoare despre invadarea României: „Am ‘văzut’ până în Rusia, am întâlnit maximum şapte persoane. Locurile erau arse şi clădirile dărâmate”

Rugăciunea Sfântului Iona din Odessa

O, Sfinte Iona, mare făcătorule de minuni, stând acum la rugăciune către tine, ca și când ne-am afla înaintea cinstitelor tale moaște, te rugăm să vezi durerile și necazurile prin care trecem și să nu ne lași lipsiți de ajutorul tău.

Tu, care ai cunoscut în viața ta foamea și frigul, ajută-ne să scăpăm de lipsurile care ne apasă. Tu, care ai simțit lipsa dragostei părintești, ajută-ne pe noi, cei ce suntem răniți de răutățile celorlalți. Sfinte al lui Dumnezeu, povățuiește-ne pe calea mântuirii. Fii de acum înainte călăuza noastră duhovnicească. Fii de acum înainte ocrotitorul nostru. Fără număr sunt cursele pe care ni le întinde vrăjmașul pentru a nu trăi cum se cuvine și pentru a ne umple de întinăciune. Dar mare este și puterea mijlocirii tale, care covârşeşte lucrările sale.

O, Sfinte Iona, nespusă a fost bucuria noastră când am auzit de viețuirea ta sfânta. Inimile noastre dornice de curăție s-au desfătat la aflarea nevointelor tale. Tu, care ai arătat că grijile viețîi acesteia nu ii pot rupe pe credincioși de slujirea iubitorului de oameni Dumnezeu, fii pentru noi pildă și întărire în lupta cu patimile și cu diavolii.
Sfinte Iona, așa cum vedeai oarecând cu duhul cugetele ucenicilor tăi, așa și acum vezi încercările care ne apasă. Din toate părțile suntem împresurați, dar nu vrem să ne lăsăm biruiți. Tu, sfinte, ai fost prigonit nu numai de oamenii necredincioși, ci chiar de către slujitorii nevrednici ai altarului. Prin grele ispite ai trecut, dar ai primit prin ele dar de la Dumnezeu.

Bucură-te, Apostol al sfințeniei în lume! Bucură-te, cununa a familiilor credincioase! Bucură-te, laudă a preoților vrednici! Bucură-te, izgonitorule al demonilor! Bucură-te, tamaduitorule al bolilor!

Mulțime de minuni izvorăsc din cinstitele tale moaște. Te rugăm, Sfinte Iona, să ne tămăduiești pe noi și pe cei de aproape ai noștri de toată boală și neputință. Roagă-te pentru cei adormiți și cere pentru ei milă de la Dumnezeu. Ai grijă de toți cei ce cheamă numele tău cu evlavie. Că văzând noi lucrările tale cele sfinte și viețuind acoperiți de dragostea ta, să punem început bun mântuirii și să-L lăudăm cu o singură inima și o singură gură pe Dumnezeul Care te-a proslăvit, în vecii vecilor. Amin!

Citeste si Profeţia evreiască veche de 400 de ani care a cutremurat omenirea: Războiul dintre Rusia și Ucraina va duce la venirea lui Iisus

 

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Se schimbă regulile în maternitățile din România. Mamele vor avea un nou drept în momentul nașterii
Fanatik.ro
Universitatea Craiova are valoare de primăvară europeană! Andrei Vochin a calculat câte puncte trebuie să facă oltenii în grupa de Conference League
Capital.ro
Alertă meteo pentru 15 octombrie! Unde se depune zăpada și cât de mult scad temperaturile
Playtech.ro
Condiția pentru ca românii să-și recupereze banii plătiți în plus prin ROBOR. Pașii pentru obținerea compensației de la bancă
Adevarul
Au îngropat „securea războiului”: Dorel Vișan dezvăluie de ce s-a certat cu Florin Piersic. Ce regretă actorul
wowbiz.ro
Fotografie șocantă în ancheta morții Valentinei Tănăsie. Ce a primit avocatul familiei victimei și ce spune despre Vlad Băltățeanu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Imaginile durerii de la înmormântarea Corneliei, femeia care ar fi sfârșit în mâinile soțului. Familia ei rupe tăcerea despre agresor
iamsport.ro
O echipă importantă din SuperLiga ar lua în calcul să își demită antrenorul: ”Adi Mutu e în pole-position să o preia!”
MediaFlux
Pensiile cresc oficial în 2027. Anunțul ministrului propus la Muncă despre alocații și vouchere
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT