Traian Băsescu, la summitul din Chile, alături de lideri din 60 de state UE şi din America Latină

Traian Băsescu a participat, sâmbătă seară, la deschiderea Summit-ului CELAC-UE de la Santiago de Chile, care reuneşte 63 de lideri din statele europene membre ale UE şi din ţările Americii Latine şi din zona Caraibelor.
Romania TV
26 ian. 2013, 21:16
Traian Băsescu, la summitul din Chile, alături de lideri din 60 de state UE şi din America Latină

Traian Băsescu a participat la fotografia oficială a şefilor de delegaţii şi la ceremonia de deschidere, unde au susţinut alocuţiuni preşedintele chilean, Sebastian Pinera, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, şi preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy.

La eveniment sunt prezenţi de asemenea cancelarul german Angela Merkel, premierul spaniol Mariano Rajoy, preşedintele Braziliei Dilma Rousseff, preşedintele Mexicului Enrique Pena Nieto.

Şi liderul cubanez Raul Castro se numără printre cei prezenţi la eveniment, acesta aflându-se pentru prima oară în compania celor mai importanţi lideri ai UE.

Liderii europeni şi din America Latină vor avea apoi o rundă de convorbiri în format închis, în care se va discuta în principal despre stimularea comerţului şi investiţiilor reciproce.

Şefii de state şi de guverne au programată în cursul serii şi participarea la un spectacol de călărie organizat de gazdele din Chile, precum şi la un dineu oficial oferit de preşedintele Sebastian Pinera.

Preşedintele Traian Băsescu urmează să susţină o conferinţă de presă despre participarea la acest summit duminică, în jurul orei 18.00 (ora României).

Miza acestei reuniuni este dezvoltarea relaţiilor economice dintre cele două zone prin semnarea de diverse acorduri de liberalizare, în condiţiile în care economiile ţărilor sud-americane au dovedit o rezistenţă mai bună la criza din ultimii ani, fiind în continuare pe creştere, iar nivelul comerţului între statele UE şi CELAC s-a dublat în ultimul deceniu, fiind evaluat anul trecut la 202 miliarde de euro, ceea ce înseamnă 6,3% din comerţul întreg al UE şi 13% din cel al Americii Latine.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Doliu în familia fraților Gavril. Cine este persoana dragă pe care au pierdut-o și ce mesaj a transmis Jean Gavril
Fanatik.ro
Legenda din fotbal care a făcut cea mai tare declarație despre Giorgia Meloni. Cuvintele cu care i-a uimit pe toți
Capital.ro
Plata cash. Ce se întâmplă cu numerarul. Schimbare imensă până în 2030
Playtech.ro
Cât va costa impozitul pentru un apartament de 50, 75 sau 90 de mp în Bucureşti: lista sumelor din 2026
Adevarul
Raportul CSAT despre anularea alegerilor din 2024 ajunge în Parlament. Ce spune despre Rusia și campania lui Călin Georgescu
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Jurnalista Simona Popescu s-a stins din viață! Aceasta a pierdut lupta cu o boală nemiloasă, la doar 59 de ani
iamsport.ro
Reacție furioasă în emisiunea lui Radu Naum: ”Avem nevoie de un Recorder în fotbalul românesc”
MediaFlux
Pensionarii din România care vor primi bani în plus de anul viitor. Ministrul Muncii, Florin Manole, a confirmat
stirilekanald.ro
Un microbuz cu români, implicat într-un accident mortal pe autostrada A4 din Germania
Momente extrem de grele pentru Madalin Voicu. Familia, in centrul unei dureri profunde