Război în Ucraina. SUA acuză Rusia că doar simulează o retragere de lângă Kiev

Germania, SUA, Franţa, Italia şi Marea Britanie cer Rusiei să oprească invazia din Ucraina. "Lideri l-au somat din nou pe preşedintele Vladimir Putin să accepte un acord de încetare a focului"
Filip Stan
30 mart. 2022, 06:47
Război în Ucraina. SUA acuză Rusia că doar simulează o retragere de lângă Kiev

Forţele ruse din jurul Kievului au început o „repoziţionare”, dar „nu o retragere reală”, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Departamentului Apărării, John Kirby, citat de AFP.

„Putem confirma că am văzut un număr mic de trupe care au început să se repoziţioneze”, a spus el reporterilor. Dar „trebuie să fim pregătiţi să vedem o ofensivă majoră împotriva altor zone ale Ucrainei” şi „asta nu înseamnă că ameninţarea împotriva Kievului a luat sfârşit”, a avertizat el.

„Marea majoritate a forţelor pe care le-au adunat lângă Kiev sunt încă acolo”, a spus John Kirby, iar asta „este o repoziţionare, nu o retragere reală”.

Potrivit acestuia, Rusia nu şi-a îndeplinit obiectivul de a cuceri Kievul, nu şi-a îndeplinit obiectivul care a fost să preia controlul Ucrainei, „dar încă poate provoca violenţe masive în ţară, inclusiv în Kiev”.

„Trebuie să fim lucizi cu privire la realitatea a ceea ce se întâmplă pe teren şi nimeni nu ar trebui să fie păcălit de anunţurile Rusiei”, a declarat Kate Bedingfield, o purtătoare de cuvânt de la Casa Albă.

Moscova a promis marţi că îşi va reduce „radical” activitatea militară în direcţia Kiev şi Cernihiv în Ucraina, după discuţii „substanţiale” ruso-ucrainene de la Istanbul.

Germania, SUA, Franţa, Italia şi Marea Britanie cer Rusiei să oprească invazia din Ucraina. „Lideri l-au somat din nou pe preşedintele Vladimir Putin să accepte un acord de încetare a focului”

„Cancelarul Scholz a discutat marţi cu preşedintele SUA, Joe Biden, cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, cu premierul britanic, Boris Johnson, şi cu premierul Italiei, Mario Draghi, în cadrul unei teleconferinţe pe tema acţiunilor comune în contextul continuării atacurilor militare ruse împotriva Ucrainei. Şefii de stat şi de guvern au convenit să continue susţinerea Ucrainei în mod activ”, a comunicat Guvernul Germaniei.

Volodimir Zelenski, despre oprirea războiului din Ucraina. „Semnalele pe care le auzim în cadrul negocierilor sunt pozitive, dar nu reduc la tăcere exploziile ruseşti”
„Liderii l-au somat din nou pe preşedintele Vladimir Putin să accepte un acord de încetare a focului, să înceteze operaţiunile combatante, să retragă militarii ruşi din Ucraina şi să permită găsirea unei soluţii diplomatice la criză”, precizează Guvernul de la Berlin.

Liderii Germaniei, Statelor Unite, Franţei, Italiei şi Marii Britanii cer Rusiei să permită accesul organizaţiilor umanitare în zonele de confruntări militare şi să faciliteze evacuarea civililor, în special din oraşul Mariupol. „Liderii au stabilit să menţină presiunile sancţiunilor asupra Rusiei. De asemenea, s-au consultat în privinţa măsurilor în sensul garantării securităţii energetice şi pentru contracararea tarifelor mari la energie”, subliniază Guvernul Germaniei.

Putin şi Macron au vorbit din nou aproape două ore la telefon. Liderul de la Kremlin insistă ca militarii ucraineni să părăsească Mariupol
Casa Albă a comunicat că preşedintele SUA, Joseph Biden, şi liderii Franţei, Germaniei, Italiei şi Marii Britanii au reafirmat, marţi, determinarea de a continua să impună costuri suplimentare Rusiei şi au discutat despre modalităţi de stabilizare a pieţelor energiei, afectate de sancţiunile impuse Moscovei. „Liderii au afirmat determinarea de a continua să impună costuri suplimentare Rusiei din cauza atacurilor brutale din Ucraina, dar şi de a continua să furnizeze Ucrainei asistenţă în materie de securitate pentru a se apăra de atacul militar nejustificat şi neprovocat”, a anunţat Preşedinţia SUA.

Guvernul Italiei a comunicat, în cursul nopţii, că premierul Mario Draghi şi liderii din SUA, Franţa, Germania şi Marea Britanie „au confirmat importanţa coordonării strânse a acţiunilor de asistenţă destinate populaţiei şi instituţiilor ucrainene”, în principal prin crearea de coridoare umanitare. „În centrul discuţiilor a fost şi tema diversificării surselor de aprovizionare cu energie”, a transmis Guvernul de la Roma.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT