Nicolae Ciucă recunoaşte că au fost închise doar 11 din 24 de ţinte din PNRR pe primul trimestru, dar susţine că restul vor fi încheiate până la termenul-limită de joi

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat că ţintele şi jaloanele României pentru PNRR vor fi închise până joi, 31 martie, deşi miercuri, 30 martie, sunt încheiate doar 11 din 24.
Filip Stan
30 mart. 2022, 13:21
Nicolae Ciucă recunoaşte că au fost închise doar 11 din 24 de ţinte din PNRR pe primul trimestru, dar susţine că restul vor fi încheiate până la termenul-limită de joi

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat că în prezent sunt închide 11 ţinte şi jaloane din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), urmând ca în şedinţa de miercuri a Executivului să fie închise încă cinci, iar joi alte opt.

„Suntem aproape de încheierea trimestrului I al acestui an şi la nivelul Guvernului am avut de îndeplinit 24 de jaloane şi ţinte pentru PNRR. În acest moment sunt 11 jaloane şi ţinte închise. În şedinţa de Guvern de astăzi vom închide încă cinci, urmând ca celelalte opt să fie închise până mâine – şi aici discutăm de ordine de ministru şi alte documente interne”, a precizat premierul în debutul şedinţei.

Potrivit şefului Executivului, încă două documente vor face obiectul discuţiilor între Ministerul Cercetării şi Digitalizării şi Comisia Europeană, adăugând că este important ca joi să fie finalizate şi transmise la Bruxelles.

„Le mulţumesc tuturor pentru efort şi – fiind vorba de un trimestru în care am desfăşurat toate activităţile şi procedurile necesare îndeplinirii întregului set de jaloane şi obiective – avem acum identificate toate mecanismele astfel încât să putem să gestionăm mai facil şi să avem un dialog mai coerent cu comisiile de specialitate de la Bruxelles pentru tot ceea ce înseamnă alinierea din punct de vedere al respectării reglementărilor impuse de la nivelul Comisiei şi conţinutul ghidurilor pe care noi le elaborăm pentru fiecare proiect în parte”, a arătat Nicolae Ciucă.

Citeşte şi: Violeta Alexandru susţine că guvernul nu va îndeplini nici jumătate din jaloanele asumate prin PNRR: „E un dezastru. Muntele de bani la care s-au uitat toţi românii se va transforma într-un castel de nisip”

Declaraţiile premierului Ciucă par a fi confirmate şi de colega de partid Raluca Turcan, care a anunţat miercuri votul favorabil pe legea activităţilor casnice şi astfel încheierea unui nou jalon din PNRR.

”Legea activităților casnice a fost votată de Parlament. Jalon PNRR – ÎNDEPLINIT! Am lăsat proiectul de lege privind reglementarea activităților casnice la Ministerul Muncii. A fost bugetat prin PNRR și astăzi a fost votat de Camera Deputaților. Este un prim pas de reformă în domeniul ocupării, care are și un impact corect, pozitiv, în domeniul pensiilor publice.

Acest proiect de lege țintește două mari probleme pentru persoanele care muncesc, de cele mai multe ori, la negru:

– să poată fi plătite legal cu ajutorul unor tichete de activități casnice;

– sa aibă posibilitatea să fie asigurați în sistemul de pensii și de sănătate.

Cei care muncesc în activități necalificate, de tip menaj, croitorie, prepararea hranei sau bone ocazionale pot deveni asigurați! Pentru aceasta nu vor avea nevoie de contracte de muncă și nu vor fi puși pe drumuri. Pentru a dobândi statutul de asigurat și vechime în muncă vor trebui să aibă o medie de 85 de tichete pe lună.În zonele cu persoane care au competențe/abilități digitale, acest raport juridic poate fi încheiat printr-o platformă digitală!!!! În zone în care acest lucru nu poate fi realizat, tichetul se achiziționează și preschimbă prin operatori de servicii publice. S-a speculat că îi punem pe oameni să plătească în plus contribuții și impozitul”, a scris Raluca Turcan pe Facebook.

Citeşte şi: Elena Udrea, noi precizări despre cazul Traian Băsescu: Nu cred că toată povestea asta vine de la Johannis. Nu cred că s-ar ocupa cu lucruri aşa meschine

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Prințesa de Aur își vinde apartamentul. Cum arată locuința din Pitești a cântăreței | FOTO
Fanatik.ro
Sponsorul FC Argeș care a făcut celebri micii de Dedulești lasă în urmă o afacere de milioane de lei. Analiza companiilor controlate de Sibiceanu
Capital.ro
ANM schimbă prognoza: furtuni puternice după caniculă. Harta avertizărilor pentru următoarele trei zile
Playtech.ro
Cât curent consumă românii anual. Tabelul care arată cifrele exacte, stăm prost faţă de restul Europei
Adevarul
Inteligența artificială transformă departamentele de resurse umane. Milioane de locuri de muncă ar putea fi afectate
wowbiz.ro
Detalii halucinante în cazul bărbatului găsit îngropat într-o curte din Botoșani! Marinel a fost înjunghiat în inimă, iar concubina lui se numără printre suspecți
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un băiat de 13 ani și-a pierdut viața după ce a mâncat o bucată de brânză contaminată cu E. coli
iamsport.ro
Adrian Ilie a dat lovitura! Afacerea care i-a adus mai mulți bani decât contractele din fotbal
MediaFlux
Se pregătește suspendarea lui Nicușor Dan. Anunț oficial
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România