Pensii 2022. Ministrul Muncii, anunţul aşteptat de 5 milioane de pensionari

Marius Budăi anunţă că va fi flexibilizat acel procent din PIB pentru pensii prevăzut în PNRR, nu este un procent de care să ne lovim ca un zid.
Filip Stan
02 apr. 2022, 01:02
Pensii 2022. Ministrul Muncii, anunţul aşteptat de 5 milioane de pensionari

Pensii 2022. Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat, joi, după întâlnirea cu Nicolas Schmit, comisarul european pentru Locuri de Muncă şi Protecţie Socială, că se va flexibiliza acel procent din PIB alocat pentru pensii, în PNRR, în urma negocierilor cu Comisia Europeană, el menţionând că nu este un procent de care să ne lovim ca un zid, şi că nu o să semneze niciodată o reformă care să menţină sau să ducă la sărăcirea cetăţeanului român. Întrebat despre un orizont de timp pentru această flexibilizare, ministrul a spus că poate fi şi finalul acestui an, când se încheie contractul de asistenţă tehnică cu Banca Mondială.

Comisia Europeană confirmă că PNRR poate fi ajustat în privința ponderii pensiilor în PIB

Ministrul Muncii a afirmat că a discutat cu comisarul european şi i-a explicat de ce solicită atât de imperativ flexibilizarea acestui procent de 9,4 pentru pensii, prevăzut în PNRR.

”Aşa va fi pe viitor, va fi flexibilizat acest procent de 9,4, din mai multe motive”, a spus ministrul, precizând că s-au declarat de acord cu sustenabilitatea sistemului de pensii din România.

”Însă o sustenabilitate a sistemului de pensii, când noi avem peste 4 milioane de cetăţeni români, între 4 şi 5 milioane, care au fost pregătiţi de România şi contribuie la PIB-ul altor state din Europa, este un motiv extrem de important să solicităm flexibilizare şi vom obţine de la Comisia Europeană această flexibilizare”, a spus el.

Pensii 2022. Vârsta de pensionare ar putea creşte la 65 de ani, proiectul este susţinut de actualul preşedinte

El a precizat că ”nu spune că mâine se va flexibiliza 9 acest procent, nr) dar trebuie combinată această asistenţă a Băncii Mondiale asupra reformei sistemului de pensii cu flexibilizarea acestui procent, şi să demonstreze în discuţiile cu Comisia Europeană de ce nu ne putem încadra în acest procent.

”Până la urmă, asta este esenţa Uniunii Europene, să luptăm împotriva sărăciei şi vom lupta, şi eu personal voi lupta şi nu voi semna nicio reformă, sunt de acord şi susţin orice reformă care să vină spre binele statului român şi care să se ralieze la tot ce înseamnă prevederile din Tratatele UE (..) dar nu o să semnez niciodată o reformă care să menţină sau să ducă la sărăcirea cetăţeanului român. Asta i-am transmis comisarului european”, a spus ministrul Muncii.

Pensii 2022. ”Eu nu o să semnez niciodată o reformă care să ţină săraci cetăţenii români”, a mai spus Marius Budăi.  Ministrul a mai spus că nu s-a stabilit o dată privind flexibilizarea acestui procent, ci vor vedea pe parcursul asistenţei tehnice cu Banca Mondială unde vor ajunge, pe acest subiect.

Pensii 2022. Cum îţi transferi dosarul de pensie, dacă îţi schimbi domiciliul. Toţi pensionarii trebuie să ştie asta
”Ceea ce este important şi eu susţin este că acel procent de 9,4 nu este un procent de care să ne lovim ca un zid. Nu mai este acest lucru, lumea se schimbă, situaţia se schimbă, am prezentat domnului comisar exact structura de venituri pentru pensii”, a spus ministrul Budăi, precinzând că acel procent nu este suficient pentru a rezolva inechităţile din sistem şi nu mai permite creşteri ulterioare.

”Chestiunea importantă este că există flexibilizare pe acel procent, nu este un zid de care să ne izbim”, a mai arătat el.

Întrebat despre un orizont de timp pentru această flexibilizare, ministrul a spus că poate fi şi finalul acestui an, când se încheie contractul de asistenţă tehnică cu Banca Mondială.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Claudia Pătrășcanu, în genunchi în fața bisericii! Artista și-a strigat durerea, după ce nu ar fi fost lăsată să-și vadă fiul
Fanatik.ro
Fenomenul Super El Nino ar putea da fotbalul din Europa peste cap. UEFA Champions League, Europa League și Conference ar putea avea de suferit. Ce se întâmplă cu SuperLiga
Capital.ro
Țara europeană care a ajuns pe primul loc în lume pentru relocare. Ce îi atrage pe cei care vor să se mute aici
Playtech.ro
Cine nu va mai putea conduce trotinete electrice în România. Documentul necesar pentru a circula legal
Adevarul
Marea Neagră, greu de apărat în fața noilor drone. „Sunt foarte greu detectabile”
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident grav la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”! Elevii au fost evacuați
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
Nicuşor Dan a dat vestea cea mare privind Guvernul: Eu cred că ne îndreptăm către votarea de către Parlament a unui guvern
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT