SUA: Patru români inculpaţi pentru fraudare de carduri de credit

Autorităţile americane au anunţat joi inculparea a patru români acuzaţi că au accesat date bancare prin intermediul POS-urilor utilizate de comercianţi, lucru care le-a permis să efectueze cumpărături ilicite în valoare de milioane de dolari.
Romania TV
08 dec. 2011, 20:41
SUA: Patru români inculpaţi pentru fraudare de carduri de credit

Adrian-Tiberiu Oprea din Constanţa, unul dintre cei patru bărbaţi cu vârste cuprinse între 23 şi 27 de ani, a fost arestat săptămâna trecută în Romania, unde se află în detenţie, a precizat Departamentul american al Justiţiei.

Alţi doi bărbaţi, Iulian Dolan, din Craiova, şi Cezar Iulian Butu, din Ploieşti, au fost arestaţi la intrarea în Statele Unite, în august. Ce de al patrulea, Florin Radu, din Râmnicu Vâlcea, nu a fost reţinut.

„Potrivit actului de inculpare, în perioada 2008 – mai 2001, (cei patru tineri) au fraudat împreună peste 200 de terminale de plată, în Statele Unite”, dintre care 150 de POS-uri în francize ale lanţului de magazine Subway.

Acuzaţii au compromis datele a peste 80.000 de clienţi.

Din organizaţia infracţională ar mai fi făcut parte, în afară de cei patru tineri inculpaţi, încă două persoane, care nu au putut fi identificate şi inculpate de către autorităţi.

Răufăcătorii acţionau instalând în POS-uri atât programe informatice care permiteau înregistrarea datelor cardurilor de credit sau sumele utilizate de către clienţi, cât şi virusuri informatice de tip „cal troian”, care le permiteau să acceseze terminalele de la distanţă.

DailyBusiness
Ministerul Energiei convoacă un comandament de urgență. Sistemul Energetic Național, monitorizat în plin val de caniculă
Spynews
O tiktokeriță celebră din România vrea să recurgă la un gest necugetat!?! Ar fi intrat în patima substanțelor interzise
Fanatik.ro
Orașul de tradiție din România al cărui fotbal e la un pas de colaps. Decizia luată de Primărie
Capital.ro
Curs valutar miercuri, 1 iulie. Cât valorează euro și dolarul american la începutul lunii. BNR a publicat noile date
Playtech.ro
Românii ar putea economisi pentru pensie fără să plătească impozit. Cum funcţionează exact sistemul, legea a trecut de Senat
Adevarul
Blestemul mortal din farfuria țăranului: Ce mâncau românii înainte de mămăligă și cum a provocat aceasta o criză națională
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Andrei Singureanu, fost concurent la un show de talente, dispărut de o lună în Portugalia. Familia îl caută cu disperare
iamsport.ro
Jucătorii de la FCSB au boicotat antrenamentul, iar Gigi Becali a mers de urgență la stadion: ”Vă credeți fotbaliști?”
MediaFlux
Încep procedurile de suspendare a președintelui Nicușor Dan! AUR a votat în unanimitate și cere anticipate
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?