Victor Ponta refuză privatizarea Complexului Energetic Oltenia cerută de FMI

Experţii internaţionali au cerut privatizarea uneia dintre cele mai importante companii, Complexul Energetic Oltenia, însă premierul Victor Ponta s-a opus categoric.
Iulian Tudor
29 ian. 2013, 12:38
Victor Ponta refuză privatizarea Complexului Energetic Oltenia cerută de FMI

Experţii internaţionali au cerut privatizarea Complexului Energetic Oltenia, însă premierul Victor Ponta a refuzat categoric pentru că acest complex nu este în pierdere. Dimpotriva, a adus profituri importante.

Potrivit România TV, reprezentanţii FMI au susţinut că acesta ar trebui privatizată, însă Complexului Energetic Oltenia rămâne la stat, aşa cum a promis premierul în octombrie.

Acordul cu Fondul Monetar Internaţional se va prelungi cu trei luni. Decizia a fost comunicată chiar de experţii internaţionali, astfel încât statul român să aibă timpul necesar pentru a pregăti privatizarea CFR Marfă. Guvernul a primit şi un avertisment: dacă acest acord nu va fi dus la bun sfârşit, nu va fi semnat următorul acord.

„Am constatat un profil interesant al şefului FMI, îi pasă parca mai mult, faptul că a acceptat să acorde trei luni înseamnă că nu a fost opac”, consideră analistul economic Ionel Blanculescu.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Noi informații în cazul fetei de 13 ani care și-a înjunghiat tatăl pentru a-și salva mama! Ce a declarat viceprimarul localității
Fanatik.ro
CFR Cluj – FCSB, două despărțiri cu câteva ore înainte de derby. Au fost dați afară! Exclusiv
Capital.ro
Lovitură pentru acești români care așteaptă pensia. O regulă poate schimba totul. Decizia din dosar nu mai este suficientă
Playtech.ro
Ai văzut pomi cu trunchiul învelit în alb? Motivul pentru care grădinarii fac asta toamna
Adevarul
Reclama românească în care Trump este ironizat subtil: „Nu se crede buricul pământului și nu provoacă conflicte”. Reacțiile internauților străini
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O fetiță de 4 ani și-a pierdut viața pe patul de spital, după ce a fost infectată cu difterie
iamsport.ro
Afacerea lui Radu Drăgușin care i-ar putea aduce de 183 de ori mai mult decât a investit
MediaFlux
Viața ia o întorsătură neașteptată pentru aceste 3 zodii pe 23 august! Ce se întâmplă cu ele
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat