Ponta, după întâlnirea cu grupul UDMR: Nu umblu acum pe la grupuri ca să dăm speranţe

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, după întrevederea cu grupul UDMR, că el nu umblă pe la grupurile parlamentare pentru a da speranţe că acestora li se vor adopta amendamentele le buget, ci pentru a discuta, în condiţiile în care există idei bune care pot fi preluate imediat sau în viitor.
Romania TV
29 ian. 2013, 15:06
Ponta, după întâlnirea cu grupul UDMR: Nu umblu acum pe la grupuri ca să dăm speranţe

„UDMR a avut solicitări, întrebări legate de finanţarea domeniului cultural – vorbesc de zona minorităţăţilor – de autostrada Transilvania, de agricultură. Am disucutat, ce putem să facem e valabil pentru toată lumea, ce putem, să mai adăugăm acum, ce nu – reparăm pe parcursul anului”, a spus Ponta.

Întrebat dacă le-a dat celor de la UDMR speranţa că amendamentele lor vor fi preluate, Ponta a răspuns: „Nu umblu acum pe la grupuri ca să dăm speranţe, ci ca să discutăm, pentru că realmente sunt idei bune şi de la grupul USL, şi de la minorităţi, şi de la UDMR pe care le putem pune de acum în buget. Altele sunt probleme pe care le avem în vedere pentru viitor”.

El a mai spus că a discutat cu reprezentanţii UDMR, cărora le-a transmis că „imediat după ce va fi adoptat bugetul de stat se va trece la următoarele priorităţi pe plan palamentar, respetiv modificarea Constituţiei, sistemul de dezvoltare a regiunilor, legea electorală şi rezolvarea ppoblemei restituirii proprietăţilor”.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Dacă faci atac de panică, folosește acest truc simplu! Te poate calma instant
Fanatik.ro
”Cel mai frumos moment după Argentina – Anglia” care nu s-a văzut la TV. Ce a făcut Lionel Scaloni după ce elevii săi au ajuns în finala Cupei Mondiale
Capital.ro
Unitatea 1 de la Cernavodă primește o finanțare importantă din partea BEI. Împrumutul aprobat ajunge la 800 de milioane de euro
Playtech.ro
O nouă taxă de aproape 1 leu pe litrul de carburant, în discuție la nivelul UE. România se opune măsurii
Adevarul
Conflict la vârful puterii în Ucraina. Sîrski îi răspunde lui Fedorov: „Datorită apărării Kievului, astăzi se pot ține briefinguri”. Budanov face un apel disperat la unitate
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Galați, găsită fără suflare în casa concubinului ei. Era moartă de două săptămâni
iamsport.ro
Ioan Andone și-a stăpânit cu greu lacrimile! Răzvan Lucescu: ”Pe tata nu îl mai pot suna, dar dacă aș suna pe cineva acum, ar fi nea Ando”
MediaFlux
Răsturnare de situație privind Guvernul Bolojan. Nicușor Dan a făcut anunțul
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România