Tragedie fără margini la Cluj, patru copii şi doi adulţi au murit într-un incendiu. Un băiat de 14 ani, singurul care a fost scos viu din flăcări

Autorităţile din Cluj au declanşat, duminică dimineaţă, Planul Roşu de Intervenţie, după ce şapte persoane, între care cinci copii, au fost găsite inconştiente într-o locuinţă cuprinsă de flăcări. Un singur băiat de 14 ani prezenta semne vitale şi a fost transportat la spital, doi adulţi şi patru copii fiind declaraţi decedaţi.
Daniel Spătaru
10 apr. 2022, 08:38
Tragedie fără margini la Cluj, patru copii şi doi adulţi au murit într-un incendiu. Un băiat de 14 ani, singurul care a fost scos viu din flăcări

”Pompierii din cadrul Detaşamentelor Turda, 1 şi 2 Cluj-Napoca au intervenit în această dimineaţă, cu trei autospeciale, o autoutilitară pentru transport victime multiple, trei echipaje SMURD şi cinci SAJ pentru a acorda asistenţă medicală de urgenţă pentru şapte persoane găsite inconştiente, în urma unui incendiu care a cuprins o casă de locuit situată pe strada Nicolae Teclu din municipiul Turda”, a transmis, duminică dimineaţă, ISU Cluj.

Sursa citată a precizat că pompierii au evacuat de urgenţă, din două încăperi aflate în flăcări şi inundate cu fum, doi adulţi şi cinci copii, cărora le-au acordat primul ajutor calificat.

Citeşte şi Explozie urmată de incendiu într-un bloc din Târgoviște: „S-a ridicat patul, am zis că au venit ruşii şi ne-au bombardat şi pe noi!”

A fost declanşat Planul Roşu de intervenţie începând cu ora 6.05. Unul dintre copii, respectiv un băiat de 14 ani, prezenta semnale vitale şi a fost transportat de urgenţă la spital de către un echipaj SAJ„, au mai precizat autorităţile.

Acestea au precizat că au fost aplicate manevre de resuscitare mai bine de o oră pentru patru copii şi doi adulţi, de către salvatori SMURD, SAJ şi pompieri, însă fără a readuce semnalele vitale pentru niciunul dintre aceştia.

Citeşte şi Incendiu Prosper. Liviu Puştiu şi Vali Vijelie: „Azi nu mai eram în viaţă. Dumnezeu ne-a salvat”

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Radu Ciucă a avut parte de o surpriză la ziua de naștere a Andrei. Ce a făcut Cătălin Măruță: „Nu eram pregătit pentru asta”
Fanatik.ro
Atacantul dat afară de Gigi Becali e golgheterul SuperLigii! L-a șocat pe Ilie Dumitrescu la interviu. Update
Capital.ro
Eugen Rădulescu avertizează că România se apropie de o criză majoră. Mai sunt doar câteva zile pentru salvarea banilor din PNRR
Playtech.ro
Stațiunea din România care rămâne aglomerată și în septembrie. Cât costă cazarea după încheierea sezonului
Adevarul
Cum își răcoreau grecii casele acum 2.000 de ani, fără aer condiționat. Trucurile care funcționează și astăzi
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alexandru Gabriel, un tânăr de 22 de ani din Iași, a dispărut fără urmă. Iubita lui a alertat autoritățile
iamsport.ro
Afacere de milioane de euro între frații Pavăl și Ion Țiriac
MediaFlux
Marius Șumudică o ia pe interzis în Floreasca! Supărat că îl jignesc suporterii FCSB, antrenorul jignește regulile de circulație Foto și Video Paparazzi
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat