Zelenski, acuze grave la BBC: „Este vorba de supravieţurire. Ei nu vor mai avea multe şanse să stea de vorbă cu noi”

Preşedintele Ucrainei îl acuză pe preşedintele rus Vladimir Putin şi armata rusă ”de la vârf la bază” de faptul că sunt ”criminali de război”. El îşi apără acţiunile de dinaintea invaziei ruse, la 24 februarie, când Guvernul a îndemnat poporul să rămână calm.
Filip Stan
14 apr. 2022, 23:11
Zelenski, acuze grave la BBC:

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski acuză, într-un interviu acordat BBC, statele membre ale Uniunii Europene (UE) care continuă să cumpere petrol rusesc că-şi ”câştigă banii din sângele poporului”, şi dă exemplul Germaniei şi Ungariei, pe care le acuză că blochează un embargo UE al achiziţiilor energetice din Rusia, din care acesta urmează să câştige în acest an până la 250 de miliarde de lire sterline (326 de miliarde de dolari), relatează BBC News.

Liderii de la Kiev sunt tot mai frustraţi din cauza Berlinului, care a susţinut unele dintre sancţiunile impuse Rusiei, dar care se opune unor măsuri mai dure vizând petrolul.

”Unii dintre prietenii şi partenerii noştri înţeleg că acum sunt alte vremuri, că nu mai este vorba despre afaceri şi bani”, a declarat Zelenski BBC în sala sa de criză, la Kiev.

Ucraina cere un ajutor financiar imediat. Suma uriaşă de care are nevoie lunar pentru a plăti salariile, pensiile şi ajutoarele sociale
”Este o problemă de supravieţuire”, subliniază el. Şeful statului ucrainean îndeamnă, de asemenea, la livrări suplimentare de armament Ucrainei, subliniind că Kievul nu primeşte livrări de armament suficient de rapid pentru a face faţă asaltului Rusiei.

”Statele Unite, regatul Unit, unele ţări europene încearcă să ajute şi ajută”, declară el. ”Cu toate acestea avem nevoie (de armament) mai devreme, mai devreme şi mai repede. Cuvântul cheie este acum”, subliniază el.

Armata rusă s-a retras la sfârşitul lui martie din jurul Kievului, din centrul şi nordul Ucrainei, părând să abandoneze o cucerire a Ucrainei prin forţă.

Însă există temeri, acum, cu privire la o prelungire a războiului în estul şi sudul Ucrainei, după ce preşedintele rus Vladimir Putin şi-a recentrat campania militară în aceste zone, cu scopul de a cuceri teritoriu.

Portul Mariupol (sud), un obiecitv strategic al lui Putin, a fost devastat de săptămâni de bombardamente de artilerie.

Zelenski declară BBC că crede că zeci de mii de oameni au fost ucişi la Mariupol. ”Avem informaţii potrivit cărora, în afară de aceşti zeci de mii de morţi, multe (persoane) au dispărut”, declară el.

Condiţia care trebuie îndeplinită pentru ca întâlnirea Putin – Zelenski să aibă loc. Anunţ oficial de la Kremlin
”Ştim că le-au fost înlocuite documentele, că li s-au dat paşapoarte ruseşti şi că au fost duse adânc în Rusia, unele în lagăre, altele în alte oraşe. Nimeni nu ştie ce se întâmplă cu aceşte persoane. Nimeni nu ştie câte au fost ucise”, declară el.

Atrocităţile care par să fi fost comise de armata rusă la Mariupol şi la periferia Kievului, la Bucea şi la Borodianka, au redus şi mai mult posibilitatea unor negocieri de pace cu Rusia, declară Zelenski.

Sute de morţi au fost găsiţi la Bucea după ce armata ucraineană a preluat controlul oraşului, în urmă cu peste o săptămână, inclusiv civili împuşcaţi în cap, cu mâinile legate la spate. S-au formulat, de asemenea, numeroase acuzaţii de violenţe sexuale.

”Bucea este pe cale să închidă (posibilitatea negocierilor de pace)”, declară Zelenski. ”Nu este vorba despre mine, ci este vorba despre Rusia. Ei nu vor mai avea multe şanse să stea de vorbă cu noi”, adaugă el.

Zelenski declară că a ”trăit întreaga gamă de emoţii” în timpul unei vizite la Bucea, săptămâna trecută, şi că şi-a încheiat ziua cu ”nimic altceva decât ură faţă de armata rusă”.

El îl acuză pe preşedintele rus Vladimir Putin şi armata rusă ”de la vârf la bază” de faptul că sunt ”criminali de război”. El îşi apără acţiunile de dinaintea invaziei ruse, la 24 februarie, când Guvernul a îndemnat poporul să rămână calm.

Guvernul ucrainean a acţionat în fundal să încheie acorduri cu privire la armament şi furnituri şi a depus eforturi să evite panica, ce fi putut conduce la o năpustire asupra băncilor şi la o destabilizare a economiei ucrainene.

”Asta este ceea ce Rusia, şi nu doar Rusia, voia, însă noi n-am lăsat să se întâmple acest lucru”, declară el. ”Însă noi nu ne-am aşteptat la o invazie la scară mare atunci când s-a întâmplat”, recunoaşte el.

Ucraina este vizată de atacuri ruse în sud şi în est, prin care Rusia încearcă să cucerească teritorii, după ce a anexat în 2014 Peninsula ucraineană Crimeea.

Estul Ucrainei reprezintă în prezent ”cea mai dificilă situaţie” pentru forţele ucrainene, estimează Zelenski, ”însă acolo sunt concentrate cele mai puternice unităţi ale noastre”.

”Ei (ruşii) ne pot distruge, dar vom răspunde. Ei pot ucide, dar şi ei mor”, declară preşedintele ucrainean. ”Nu înţeleg după ce, nu înţeleg de ce vin” în Ucraina, declară Zelenski.

DailyBusiness
Litoralul pentru toţi 2025. Ce prețuri sunt la cazări și care sunt stațiunile în care pot pleca românii
Spynews
În ciuda imaginilor fierbinți cu ei doi, Bogdan Mocanu se dezice de Iasmina: „Eu sunt un băiat serios”
Bzi.ro
Dezvăluiri emoționante făcute de Andra Măruță: ”M-a luat panica, i-am transmis că sunt însărcinată!”
Fanatik.ro
De unde provine pastrama țărănească de la Cămara noastră vândută de Lidl. Sute de mii de români o cumpără, dar nu se uită pe etichetă unde e produsă
Capital.ro
România a pierdut un mare actor. A fost cel mai iubit. Nu are egal. Rămâne veșnic în amintirea românilor
Playtech.ro
Când ești obligat să plătești fondul de rulment și când nu. Ce spune legea
DailyBusiness
Prognoza meteo 1-6 mai. Temperaturile urcă spre 30°C, urmate de un val de furtuni și răcire brutală!
Adevarul
Sondaj comandat de Nicușor Dan înaintea primului tur. Luptă strânsă între candidați pentru locul doi
wowbiz.ro
Măriuca, fetița luată în plasament de Luminița Anghel, ar fi devenit mamă la 17 ani! David Pușcaș a rămas șocat când a aflat: „Eu nu pot să cred! Ultima dată când am văzut-o era un copil”
Spynews
Andreea Bălan a răbufnit după discursul lui Claudiu Bleonț la adresa fiicei lui de la Premiile Gopo: „Vă dați seama ce face în privat cu familia sa”
Spynews
Imagini rare cu Laura Cosoi și Adela Popescu. Cum arătau cele două în urmă cu 15 ani / FOTO
Evz.ro
Cum elimini petele de ulei de pe haine fără chimicale
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
De ce a pozat Corina Ungureanu într-o revistă pentru bărbați
kanald.ro
Explozie fatală în Salonic! O femeie a murit în timp ce încerca să planteze o bombă într-un bancomat
Cancan.ro
Ireal ce a găsit Piedone într-un faimos bar din Constanța. Când a văzut asta, șeful ANCP a închis localul
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Tragedie în lumea filmului. A murit unul dintre cei mai buni actori ai țării. Nu s-a mai putut face nimic pentru el
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Campioana olimpică se iubeşte cu colega ei, mai tânără cu 8 ani: „Suntem un cuplu!”
stirilekanald.ro
Profesoara de 36 de ani care a trimis fotografii nud unor elevi, pedepsită aspru
Meteorologii anunță o lună Mai cum nu a mai fost de mult în România
MediaFlux
Cardinalii de la Vatican au început cea de-a 9-a reuniune pregătitoare conclavului. Semnalele de fum de deasupra Capelei Sixtine sunt gata
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Orașul din România unde se trăiește cel mai bine. Este peste Cluj-Napoca sau Brașov și oferă toate condițiile