Alocaţiile pentru sprijinirea familiei s-ar putea DUBLA! Categoriile de români care ar urma să primească mai mulţi bani

Dublarea alocaţiei pentru sprijinirea familiilor cu venituri mici ar putea deveni realitate în România dacă va fi votat proiectul de lege depus de mai mulţi parlamentari liberali.
Filip Stan
29 apr. 2022, 18:42
Alocaţiile pentru sprijinirea familiei s-ar putea DUBLA! Categoriile de români care ar urma să primească mai mulţi bani

Alocaţiile pentru sprijinirea familiei s-ar putea dubla odată cu adoptarea iniţiativei legislative de modificare a Legii nr.277/2010.

Ce prevede proiectul prin care alocaţiile pentru sprijinirea familiei s-ar putea dubla. Modalitatea diferită de calcul în funcţie de venituri şi de numărul copiilor

Potrivit Agerpres, proiectul propus de parlamentarii liberali prevede că pentru familia al cărei venit net mediu lunar pe membru de familie se situează până la 0,80 din Indicatorul Social de Referinţă (ISR) inclusiv (faţă de 0,40 ISR, cât este în prezent), cuantumul lunar al alocaţiei este stabilit după cum urmează:

a) 0,3280 ISR (faţă de 0,1640 ISR în prezent) pentru familia cu un copil;
b) 0,6560 ISR (faţă de 0,3280 ISR în prezent) pentru familia cu 2 copii;
c) 0,9840 ISR (faţă de 0,4920 ISR în prezent) pentru familia cu 3 copii;
d) l,3120 ISR (faţă de 0,6560 ISR în prezent) pentru familia cu 4 copii şi mai mulţi.

De asemenea, pentru familia cu venitul net mediu lunar pe membru peste 0,80 ISR şi până la 1,60 ISR inclusiv (faţă de peste 0,40 ISR şi până la 1,06 ISR, cât este acum), cuantumul alocaţiei este stabilit după cum urmează:

a) 0,3000 ISR (0,1500 ISR în prezent) pentru familia cu un copil;
b) 0,6000 ISR (0,3000 ISR în prezent) pentru familia cu 2 copii;
c) 0,9000 ISR (0,4500 ISR în prezent) pentru familia cu 3 copii;
d) l,2000 ISR (0,6000 ISR în prezent) pentru familia cu 4 copii şi mai mulţi.

Citeşte şi: Cresc alocaţiile pentru sprijinirea familiei. Mai mulţi români ar putea primi bani de la stat

Alocaţiile s-ar putea dubla şi pentru familiile monoparentale

De asemenea, proiectul propune majorarea alocaţiilor şi în cazul familiilor monoparentale.

Astfel, pentru familia monoparentală al cărei venit net mediu lunar pe membru de familie se situează până la 0,80 ISR inclusiv (faţă de 0,40 ISR, cât este acum), cuantumul lunar al alocaţiei este:
a) 0,428 ISR (0,214 ISR în prezent) pentru familia cu un copil;
b) 0,856 ISR (0,428 ISR în prezent) pentru familia cu 2 copii;
c) l,284 ISR (0,642 ISR în prezent) pentru familia cu 3 copii;
d) l,712 ISR (0,856 ISR în prezent) pentru familia cu 4 copii şi mai mulţi.

Pentru familia monoparentală cu venitul net mediu lunar pe membru de familie peste 0,80 ISR şi până la 1,60 ISR inclusiv (faţă de peste 0,40 ISR şi până la 1,06 ISR, cât este acum), cuantumul alocaţiei este stabilit astfel:
a) 0,408 ISR (0,204 ISR în prezent) pentru familia cu un copil;
b) 0,816 ISR (0,408 ISR în prezent) pentru familia cu 2 copii;
c) l,224 ISR (0,612 ISR în prezent) pentru familia cu 3 copii;
d) l,632 ISR (0,816 ISR în prezent) pentru familia cu 4 copii şi mai mulţi.

Citeşte şi: Se majorează alocaţiile pentru copiii români la peste 7 milioane de lei pe lună. Decizia va fi anunţată de Curtea de Justiţie a UE

Parlamentarii care vor dublarea alocaţiilor: „România traversează deja una dintre cele mai grave perioade din punct de vedere demografic”

Iniţiatorii proiectului ce care ca scop dublarea alocaţiilor sunt Alexandru-Ioan Andrei, Liviu-Ioan Balint, Adrian-Felician Cozma, Laurenţiu-Dan Leoreanu, Sorin-Dan Moldovan, Robert-Ionatan Sighiartău şi George-Cătălin Stângă.

Liberalii au precizat că impactul bugetar va putea fi compensat în integralitate din „surplusul de încasări fiscale determinat de veniturile bugetare din TVA şi accize, care în anul 2022 se situează mult peste prognozele care au stat la fundamentarea legii bugetului de stat pentru anul în curs”.

În expunerea de motive a proiectului, iniţiatorii au apreciat că „România traversează deja una dintre cele mai grave perioade din punct de vedere demografic, aceasta manifestându-se prin reducerea progresivă a natalităţii, prin migraţia progresivă a tinerilor către state dezvoltate ale UE şi prin îmbătrânirea puternică a populaţiei rezidente”.

Totodată, „legislaţia naţională cu privire la susţinerea tinerelor familii, a celor cu copii în întreţinere sau care sprijină natalitatea a prevăzut, în decursul timpului, anumite formule de sprijin sau alocaţii financiare, care, din cauza dificultăţilor bugetare din ultimii ani, nu s-au actualizat la nivelul preţurilor de consum”, au mai motivat iniţiatorii, menţionând că Legea 277/2010 nu a mai fost actualizată de 7 ani, în condiţiile în care creşterea preţurilor a fost constantă, iar în 2022 se prefigurează cea mai mare inflaţie din ultimul deceniu.

Proiectul va intra mai întâi în dezbaterea Senatului, Camera Deputaţilor fiind for decizional.

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Cel mai mare regret al cântăreței Nico! Are legătură cu trupa B.U.G. Mafia
Fanatik.ro
Unde a ajuns să joace fostul campion al României, la 40 ani! A fost prezentat oficial într-un ARO românesc
Capital.ro
România este deja tratată ca o țară „junk”. Avertismentul lui Radu Georgescu pentru economie: Clasamentul e jenant pentru Guvern
Playtech.ro
Blocurile afectate de incendii sau explozii pot intra în programul de consolidare. Actele necesare şi cum se face înscrierea
Adevarul
Satul de la Dunăre care a cucerit mii de cehi. „Vin de la o mie de kilometri, dar pentru ei este ca o întoarcere acasă”
wowbiz.ro
A fost făcută publică cauza morții lui Gabi Mureșan! Cum au reușit pompierii să găsească trupul regretatului fotbalist
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cine sunt cei doi alpiniști români găsiți morți în Alpii italieni. Emil și Cornel au căzut într-o crevasă la aproximativ 3.700 de metri altitudine
iamsport.ro
Mitică Dragomir șterge pe jos cu finanțatorul din SuperLiga: ”Vai de mine, am ținut cu el, dar nu îmi place! Ce să facă antrenorul?!”
MediaFlux
Raport sumbru de la FMI: Datoria publică a Europei ar putea creşte la 130% din PIB în 2040 dacă nu se iau măsuri
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?