SUA monitorizează non-stop arsenalul nuclear al Rusiei după ameninţările lui Putin

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a avertizat naţiunile care oferă asistenţă militară Ucrainei că riscă să fie vizate de riposte foarte rapide.
Filip Stan
29 apr. 2022, 21:35
SUA monitorizează non-stop arsenalul nuclear al Rusiei după ameninţările lui Putin

Ameninţările lui Putin legate de arsenalul nuclear pun în alertă Pentagonul. „Continuăm să monitorizăm capabilităţile nucleare ruse în fiecare zi cât se poate de bine şi nu considerăm că există riscul utilizării armelor nucleare, nici ameninţări pentru teritoriul NATO”, a afirmat vineri după-amiază un oficial din cadrul Departamentului american al Apărării, sub protecţia anonimatului, potrivit agenţiei Reuters.

Avioane ruseşti, interceptate în Marea Neagră de radarele NATO. Reacţia rapidă după pătrunderea în spaţiul aerian al Alianţei

Preşedintele SUA, Joseph Biden, a afirmat, joi, că Alianţa Nord-Atlantică nu este implicată într-un război prin intermediari cu Rusia lui Putin în Ucraina şi a catalogat drept „iresponsabile” afirmaţiile oficialilor de la Moscova despre posibilitatea utilizării armelor nucleare. Rugat să comenteze afirmaţiile oficialilor ruşi despre faptul că în Ucraina are rol un război prin intermediari între NATO şi Rusia şi despre riscul unui război nuclear, Joseph Biden a declarat, într-o conferinţă de presă organizată joi după-amiază la Casa Albă, că acuzaţiile Moscovei sunt false. „Nu sunt reale. Sunt preocupat, deoarece aceste lucruri arată disperarea simţită de Rusia din cauza eşecului major în legătură cu ceea ce susţinea iniţial că poate face. Cred că reflectă eşecul lor. Deci, în loc să spună că ucrainenii echipaţi cu unele capabilităţi de a opune rezistenţă forţelor ruse fac aceste lucruri, trebuie să le spună propriilor cetăţeni că Statele Unite şi toată Alianţa Nord-Atlantică sunt implicate în eliminarea trupelor ruse şi a tancurilor. În primul rând, este o scuză pentru eşecul lor, iar, în al doilea rând, dacă vorbesc serios, nu ar trebui să facă nimeni comentarii gratuite despre utilizarea armelor nucleare sau despre posibilitatea de a le folosi, este iresponsabil”, a afirmat Joseph Biden.

România se pregăteşte de război. Iohannis a informat Parlamentul despre trupele NATO, avioanele F35 şi navele de luptă de pe teritoriul ţării noastre
Luni, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a avertizat că în Ucraina are loc un conflict prin intermediari între NATO şi Rusia şi că armamentul oferit de Occident Ucrainei constituie ţintă legitimă a armatei ruse. „Sigur că aceste arme sunt ţinte legitime pentru capabilităţile de atac ale armatei ruse. Nu putem vedea lucrurile altfel. Atunci când NATO este de facto într-un război prin intermediari cu Rusia, iar acest intermediar este aprovizionat cu armament, facem în război ceea ce trebuie făcut în război”, a afirmat Serghei Lavrov într-un interviu acordat presei ruse, conform publicaţiei Frankfurter Allgemeine Zeitung. De asemenea, Serghei Lavrov a subliniat că Rusia face tot posibilul pentru evitarea unui război nuclear. „Aceasta este poziţia noastră de bază. Acum riscurile sunt considerabile. Eu nu vreau să amplific artificial aceste riscuri. Mulţi ar vrea acest lucru. Pericolul este serios, este real, nu trebuie să îl subestimăm”, a atras atenţia Serghei Lavrov, conform agenţiei Reuters. În replică, secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a negat că Statele Unite ar fi într-un conflict militar cu Rusia prin intermediari, şeful Pentagonului subliniind că, „în mod clar, este lupta Ucrainei”.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a avertizat naţiunile care oferă asistenţă militară Ucrainei că riscă să fie vizate de riposte foarte rapide. „Dacă cineva din afară încearcă să intervină în Ucraina, reacţia noastră va fi cu viteza luminii. Avem la dispoziţie toate instrumentele de ripostă pe care alţii nu le au. Şi nu doar ne lăudăm cu ele, le vom utiliza dacă va fi necesar”, a declarat Vladimir Putin miercuri, conform BBC News, în cursul unei reuniuni cu parlamentari ruşi. Decizia statelor occidentale de a aproviziona cu armament Ucraina, Republica Moldova şi Georgia generează riscuri pentru securitatea Europei, a avertizat joi Kremlinul. „Tendinţa de a alimenta cu armament Ucraina şi alte ţări reprezintă o acţiune care ameninţă securitatea continentului şi provoacă instabilitate”, a declarat joi, potrivit CNN, Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei Rusiei, răspunzând la o întrebare a presei despre intenţia Marii Britanii de a furniza armament suplimentar Ucrainei, Republicii Moldova şi Georgiei.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Gabriella de la Insula Iubirii, ironie la adresa Biancăi Ghiurcă? Mesajul controversat al ispitei: „Te bat în toate!”
Fanatik.ro
Avertisment pentru Craiova înaintea duelului cu Getafe din Conference League: „Se agață… Zici că aveau tricourile din sârmă ghimpată”
Capital.ro
Curs valutar joi, 15 octombrie. Cât valorează euro, dolarul american și gramul de aur. BNR a anunțat noile valori
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă statului nu-i ajung banii până în decembrie. Variantele pentru acoperirea facturilor și investițiilor
Adevarul
Marea Neagră, greu de apărat în fața noilor drone. „Sunt foarte greu detectabile”
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident grav la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”! Elevii au fost evacuați
iamsport.ro
SRI cumpără de la Ion Țiriac. Contract de 17 milioane de lei
MediaFlux
Horoscop 15 octombrie 2026. Nu vă grăbiți să spuneți „da”! O ofertă poate ascunde o capcană, iar câteva zodii au de câștigat dacă așteaptă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT