Ritualul de purificare al lui Ovidiu Lipan Țăndărică recomandat atunci când suntem tensionaţi: „Te eliberezi de tot ce este lumesc şi te apropii de lumină”

Ovidiu Lipan Țăndărică are propriul ritual de purificare care-l ajută să scape de tot ceea ce este lumesc și să se apropie de lumină. Artistul a vorbit despre concertele de toacă pe care le susține în România, dar și în afara granițelor.
Alina Costache
30 apr. 2022, 20:33
Ritualul de purificare al lui Ovidiu Lipan Țăndărică recomandat atunci când suntem tensionaţi:

Ovidiu Lipan Țăndărică a povestit, în cadrul emisiunii ”De-a Viața Ascunselea” de la Antena 3, că momentele de toacă din cadrul concertelor sale au un efect incredibil asupra spectatorilor. Artistul spune despre aceste spectacole că sunt ”momente de purificare”, în care ”te apropii de Divinitate”, iar după aceste spectacole oamenii au lacrimi în ochi.

Ritualul de purificare al lui Ovidiu Lipan Țăndărică

E o înghesuială de energii din toate părţile şi oamenii sunt bulversaţi. Subliminal au lucrat toate stările astea. E un moment bun de socializare, de a fi împreună. Am avut un moment cu toacele. Toaca reprezintă pulsaţiile inimii care accelerează şi îţi deschid un culoar, e chemare la rugăciune, o trăim simbolistic şi e foarte puternic ancorată în ce înseamnă gena noastră ortodoxă.

Citeste si Ritual ciudat în noaptea nunţii. O mireasă a fost şocată când iubitul ei a făcut dezvăluirea

Eu am creat în ultima vreme Terra Nova, un proiect cu Maia Morgenstern, cu Irina Baianț, cu opera din Cluj. Un moment de purificare, energizare, vindecare cu vibrație înaltă. Toaca te purifică și te pătrunde. E o procesiune foarte amplă. Durează vreo 20 și ceva de minute și treci dintr-o fază în alta cu diferite tonalităţi.

Când am prezentat-o la o biserică din Paris stăteau toți și se uitau că băteam pentru ei niște lemne. În momentul ăla te eliberezi de tot ceea ce este lumesc, de răutăți, de invidii și te apropii de lumină. E un moment absolut sacru și pentru aceia care o bat. Te apropii de Divinitate.

Mulți mi-au spus că li se face pielea găină și au lacrimi în ochi și nu știu de ce. Are o forță extraordinară. E o bucurie colectivă după momentul ăsta. Se aplaudă și vezi zâmbete. Ce forţă are de a-ţi deschide chakrele, de a te apropia de Divinitate”, a povestit Ovidiu Lipan Țăndărică la Antena 3.

Citeste si Noi previziuni despre războiul dintre Rusia şi Ucraina. Astrologul Yulia Ovchinnikova: „Vârful conflictului va fi în septembrie. Vom trăi într-o lume complet diferită”

DailyBusiness
Bolojan promite sprijin pentru peste 400 de persoane afectate de explozia din Rahova: 45 de locuințe sunt asigurate
Spynews
Explozia de la blocul de pe Calea Rahovei ar fi fost provocată de o acumulare de gaze. Cineva ar fi dat drumul la alimentare la o zi după ce a fost oprită
Fanatik.ro
Câți bani câștigă un jucător de tenis de masă!? Cea mai bine cotată româncă, dezvăluiri incredibile. „O diferență foarte mare, nici nu se compară!”
Capital.ro
Doliu în lumea muzicii. S-a stins un mare artist prea devreme: A adus o lumină și un ritm care nu au putut fi niciodată înlocuite
Playtech.ro
Dreptul fraţilor la moştenire când defunctul nu are copii. Ce spune Codul Civil
Adevarul
Manevră criminală pe DN17: accident evitat la secundă după o depășire inconștientă. Ce sancțiune a primit șoferul
wowbiz.ro
Durere fără margini la Curtea de Argeș. Femeia ucisă pe trecerea de pietoni din Berceni a fost înmormântată. Imaginile cu băiatul cel mare sunt sfâșietoare: „O aștepta să vină la școală…”
Economica.net
Ce se va întâmpla cu preţurile - Anunţ pentru toţi românii
Prosport.ro
Imaginile cu legendara femeie din ring, considerate „prea hot pentru internet”
kanald.ro
Tragedie în Piatra Craiului! O femeie de 29 de ani a murit după ce a căzut 300 de metri de pe un versant abrupt
Cancan.ro
Ce posta Vasilica Enache înainte să fie ucisă în Rahova! Mesajul premonitoriu: 'Când murim…'
iamsport.ro
Dorinel Munteanu a desemnat o candidată-surpriză la câștigarea SuperLigii: ”Se bate pentru campionat!”
MediaFlux
Inedit! S-a lansat aplicația care îți poate citi cartea de identitate de la distanță
stirilekanald.ro
„Probabil, cu această ocazie, se vor face controale masive”. Ipoteze în cazul exploziei de pe Calea Rahovei
substantial.ro
Când sunt Moșii de toamnă în 2025