ROMÂNIA, pe locul 25 în topul ţărilor unde se fac cele mai multe OPERAŢII ESTETICE

România se află pe locul 25 în topul ţărilor unde se fac cele mai multe operaţii estetice, însă pe locul 17 după numărul acestor intervenţii la mia de locuitori, depăşind Arabia Saudită, Marea Britanie şi Thailanda, potrivit unui studiu internaţional pe 2011, citat de The Economist.
Romania TV
01 feb. 2013, 15:09
ROMÂNIA, pe locul 25 în topul ţărilor unde se fac cele mai multe OPERAŢII ESTETICE

Cercetarea a fost coordonată de Societatea internaţională de medicină estetică (International Society of Aesthetic Plastic Surgeons – ISAPS), care şi-a contactat membrii şi a cerut sprijin societăţilor naţionale în domeniu pentru a obţine numărul de operaţii estetice făcute în fiecare ţară în 2011.

În clasamentul alcătuit s-a făcut o diferenţiere între intervenţiile chirurgicale şi cele neinvazive (peeling, injecţii, epilare cu laser).

În total, în 2011 au fost efectuate peste 14,7 milioane de astfel de intervenţii de către medici, mai mult de jumătate nefiind dintre cele chirurgicale. Numai intervenţiile cu botox s-au ridicat la trei milioane.

Topul include 25 de ţări, România fiind pe ultima poziţie, ca şi în 2010, atât în ceea ce priveşte numărul de medici specializaţi în chirurgie estetică – 200, cât şi numărul de operaţii făcute într-un an – 96.902.

În România, cele mai frecvente intervenţii chirurgicale în 2011 au fost cele pentru mărirea sânilor (8.724), liposucţia (7.316), blefaroplastia (5.498), rinoplastia (3.346) şi lifting-ul mamar (3.082). Nu au lipsit nici operaţiile de mărire a feselor (286) şi remodelare vaginală (468).

România este precedată de Olanda şi Australia, unde s-au efectuat 101.452 şi respectiv 108.124 de intervenţii chirurgicale şi nechirurgicale. Pe de altă parte, cu un număr de 43.258 intervenţii chirurgicale, România depăşeşte Australia, unde în 2011 s-au făcut 40.427 de astfel de operaţii.

SUA conduce clasamentul ţărilor în care se fac cele mai multe operaţii estetice, numărul anual al intervenţiilor fiind de peste 3 milioane, fiind urmată de Brazilia (1,44 de milioane), China (1,05 milioane), Japonia (peste 952.000) şi Mexic (peste 794.000).

Însă ţinându-se cont de populaţiile ţărilor din top şi raportând numărul de proceduri la mia de locuitori, în topul alcătuit după frecvenţa operaţiilor estetice se află Coreea de Sud, Grecia şi Italia, urmate de SUA, Columbia, Taiwan şi Japonia.

România se află în acest top pe poziţia a 17-a, depăşind Arabia Saudită, Turcia, Marea Britanie, Argentina, Thailanda, Rusia, China şi India.

Liposucţia şi mărirea sânilor se află pe primele două locuri în topul celor mai populare proceduri estetice chirurgicale, numărul acestora în 2011 fiind de 1,268 de milioane şi respectiv 1,205 milioane. Acestea sunt urmate de blefaroplastie (corecţia pleoapelor inferioare sau superioare), cu peste 703.000 de proceduri, abdominoplastia, cu peste 553.000 de proceduri, şi rinoplastia, cu peste 553.000 de proceduri. Numărul operaţiilor pentru micşorarea sânilor la care apelează femeile se ridică la 428.129.

În topul intervenţiilor nechirurgicale se regăsesc cele cu botox (3,179 de milioane) şi acid hialuronic (1,9 milioane), epilarea cu laser (peste 900.000 de proceduri), injecţiile cu grăsime (peste 455.000 de proceduri) şi tratamentul cu laser IPL pentru piele (peste 454.000 de proceduri).

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vremea se va schimba radical în România! Europa, lovită de un val neobișnuit de aer rece
Fanatik.ro
Mirel Rădoi, reacție neașteptată după ce Universitatea Craiova a devenit campioană! S-a pus la același nivel cu Filipe Coelho
Capital.ro
Pensii 2026: verificarea vechimii în muncă. Stagiul minim de cotizare pentru pensia la limită de vârstă
Playtech.ro
Orașele din România unde populația scade cel mai rapid. Județele care pierd cei mai mulți locuitori de la un an la altul
Adevarul
Imagini revoltătoare de la nunta a doi adolescenți, plimbați pe stradă pe cabina unui TIR. „Am crezut ca sunt păpuși... Ce e asta, oameni buni?”
wowbiz.ro
Cum a reușit, de fapt, să supraviețuiască Alexandru două nopți în pădure. Tatăl micuțului dezvăluie detalii cutremurătoare
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cum ar fi supraviețuit micuțul Alexandru în pădure timp de două zile! Un fost vânător a venit cu explicații
iamsport.ro
S-a enervat în direct și l-a făcut praf după Craiova - U Cluj 5-0: ”Penibil!”
MediaFlux
480 de lei în plus la pensie. E obligatoriu până la această dată
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi