Puşcăriaşi, case de corecţie şi copii beţivi, într-o carte de colorat publicată de Poliţia Capitalei

Mai multe desene cu copii care sunt închişi în centre de reeducare, care fură sau jefuiesc femei şi distrug bănci cu toporul au fost publicate de Poliţia Capitalei într-o carte de colorat cu caracter educativ din colecţia "Suntem NOI, Prevenirea".
Romania TV
02 feb. 2013, 12:38
Puşcăriaşi, case de corecţie şi copii beţivi, într-o carte de colorat publicată de Poliţia Capitalei

Cartea destinată celor mici a fost realizată de Serviciul Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Poliţiei Capitalei.

Prin acest demers, intitulat „A, B, C Legislativ”, poliţiştii au vrut să-i facă pe copii să conştientizeze pedepsele riscate de cei care fură sau tâlhăresc.

Totodată, copiii sunt învăţaţi să nu consume alcool, pentru că băutura le-ar putea distruge sănătatea, şi să aibă grijă atunci când ies singuri pe stradă, pentru că ar putea fi bătuţi, răpiţi, vânduţi sau obligaţi să cerşească.

Cartea conţine zece desene pe care copiii le pot colora, fiecare dintre acestea fiind însoţit de un mesaj scris atât în limba română, cât şi în romani.

În primul desen apare un personaj scund, despre care se deduce că ar fi un copil, păzit de un poliţist care îl urmăreşte, calm, cu mâinile la spate. „Copilul” cu dinţii rari, câteva fire de păr şi ochii bulbucaţi pare foarte încântat în faţa unui tort în care sunt înfipte două lumânări aniversare sub forma numărului 14. Mesajul pentru preşcolari al acestui desen este „Pentru faptele sale, copilul poate fi tras la răspundere începând cu vârsta de 14 ani”.

La pagina următoare, copiii pot colora un centru de reeducare, cunoscut şi drept „casă de corecţie”. În desen apare o casă de ţară cu geamuri mici, care au zăbrele, şi o uşă masivă, din lemn, încuiată cu un lacăt exagerat ca dimensiuni. Printre zăbrelele uneia dintre ferestre iese o mână de copil care trage de sfoară un camion de jucărie, încercând să-l aducă înăuntru. Desenul este însoţit de mesajul „El (copilul – n.r.) poate fi pedepsit prin dojenire, supraveghere strictă timp de un an, închiderea într-o şcoală de corecţie sau când este bolnav internat într-un centru de tratament”.

Imediat ce a terminat de colorat exteriorul casei de corecţie, preşcolarul poate „vizita” şi interiorul acesteia, într-un desen cu un copil îmbrăcat în zeghe, care stă trist pe o băncuţă, iar lângă el se vede camionul de jucărie. Pe perete atârnă un calendar gros, pe care scrie „20 de ani”. Deasupra desenului poate fi citită explicaţia: „Pedeapsa maximă poate fi închisoarea de până la 20 de ani”.

Din desenul cu numărul cinci, preşcolarul care colorează trebuie să înţeleagă limpede principiul de drept care spune că necunoaşterea legii nu îl absolvă de răspundere în cazul comiterii unei infracţiuni. Astfel, în timp ce alege culorile cele mai potrivite pentru un individ care calcă peste cuvântul „LEGE” scris pe drum, acestuia i se explică faptul că „atunci când încalcă legea, nimeni nu se poate scuza că nu a cunoscut-o”.

Când termină de vopsit pantofii celui care calcă legea în picioare, copilul poate vedea în carte un hoţ. Cu ochelari negri, ca să nu poată fi recunoscut, hoţul cară vesel o ulcior cât el de mare şi, în timp ce aleargă cu prada în braţe, se uită în urmă, să vadă dacă îl urmăreşte cineva. Deasupra hoţului stă scrisă definiţia furtului: „Luarea unui obiect care aparţine altei persoane, fără acordul acesteia, înseamnă furt”.

După hoţ, în carte îşi face apariţia şi micul tâlhar, care atârnă agăţat de lanţul aflat la gâtul unei femei. Deasupra desenului, explicaţia scenei violente: „Când se comite un furt prin ameninţare sau violenţă se numeşte tâlhărie”.

Personajul care, până acum, a călcat legea în picioare, a furat şi a jefuit, apare, în cele din urmă, înarmat cu un topor. Tocmai a făcut praf o bancă dintr-un parc, iar tatăl său, un bărbat cu mustaţă şi pălărie, îi plăteşte poliţistului paguba. Morala acestui desen este, potrivit poliţiştilor Serviciului Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, aceea că „atunci când strici în mod intenţionat un lucru, poţi fi pedepsit pentru distrugere, iar părinţii tăi plătesc paguba”.

Oficiali din Poliţia Capitalei au declarat, pentru Mediafax, că această carte de colorat a fost realizată în 2011 pentru a fi distribuită, în principal, în comunităţile de romi.

Cartea de colorat nu a implicat costuri din bugetul Poliţiei Capitalei, fiind tipărită, cu ajutorul unor parteneri externi, în 2011, în cadrul unui program de prevenire mai amplu, cu ajutorul caricaturistului Viorel Baciu”, au spus sursele citate.

DailyBusiness
Pensii 2025. Cu cât vor scădea pensiile de peste 3000 de lei, de la 1 august, după taxarea CASS
Spynews
Un cioban a fost atacat de urs, într-o comună din Argeș. Un incident asemănător a avut loc în aceeași zonă în urmă trei zile
Bzi.ro
Irina Columbeanu a spus tot despre iubitul francez! „Sunt deschisă!“
Fanatik.ro
Bărbatul care a lovit o femeie de faţă cu fiica ei rupe tăcerea: „M-a lovit și m-a mușcat!” Scandalul din parc explodează la Cluj. Exclusiv
Capital.ro
Bancnotele naționale se schimbă în Euro. Se va renunța definitiv la banii vechi. Transformarea începe în 2026
Playtech.ro
Anunț oficial de la PPC România. Cât vor plăti clienții acum pentru energia electrică
DailyBusiness
Gigi Becali, afectat de măsurile de austeritate anunțate de Guvernul Bolojan. Ce pensie va avea de la 1 august
Adevarul
Momentul în care un tânăr de 18 ani vandalizează un semafor pietonal în Pitești
wowbiz.ro
Anna, soția lui Mihai Leu, interviu în lacrimi: „I-am spus să se odihnească… și el mi-a răspuns cu o lacrimă, deși era în comă profundă”. Ultimele clipe ale campionului povestite în exclusivitate
Spynews
Iubita lui Iustin Petrescu, dezvăluiri exclusive la Un Show Păcătos! Hara a spus cum era influencerul când l-a cunoscut și a vorbit și despre Marilu Dobrescu: "A dat în el"
Spynews
Iustin Petrescu a ajuns la tribunal, alături de iubita lui. Astăzi are loc primul termen din procesul cu Marilu Dobrescu
Evz.ro
Trei zodii culeg roadele eforturilor depuse pe 8 iulie 2025
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Arată ca un manechin, dar a fost livratoare de mâncare
kanald.ro
Incident șocant la o nuntă din Vâlcea: O mireasă a fost bătută de mire în mijlocul petrecerii, pentru că a supărat-o pe soacră
Cancan.ro
Milionarul Mihai Bizu, care a încercat să-și înece soția în jacuzzi, și-a primit SENTINȚA! Cât va sta în spatele gratiilor
Playsport.ro
CALCUL: Cât vor plăti românii pe benzină și motorină de la 1 august, după majorarea accizelor și a TVA-ului
Capital.ro
Cod Rutier 2025. TAXĂ obligatorie în toată România. Proprietarului vehiculului trebuie să facă o solicitare oficială
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV care întoarce toate privirile la 34 de ani e fericită, după ce iubitul cu 11 ani mai mic decât ea a semnat contractul vieții
stirilekanald.ro
Infern după inundațiile din Texas: crește bilanțul la 82 de morți. Mai multe fete din tabăra de vară, încă dispărute
Primul semn neobișnuit de cancer de colon, potrivit medicilor
MediaFlux
Amendă fără precedent pentru românii care stau la bloc!
Puterea.ro
Electoratul PSD: de la covrigi electorali la gogoși trrricolore