Instalaţiile de transport pe cablu de pe Valea Prahovei, oprite din cauza vântului puternic

Instalaţiile de transport pe cablu din staţiunile montane de pe Valea Prahovei au fost oprite, sâmbătă, din cauza vântului care ajunge la viteze de până la 120 de kilometri la oră.
Romania TV
02 feb. 2013, 15:22
Instalaţiile de transport pe cablu de pe Valea Prahovei, oprite din cauza vântului puternic

Telecabina din staţiunea Buşteni, care urcă în zona Babele, a fost oprită, în condiţiile în care vântul bate cu o viteză de peste 90 de kilometri la oră.

În schimb, în Buşteni funcţionează instalaţiile de transport pe cablu care deservesc domeniul schiabil Kalinderu, situat la o altitudine de sub o mie de metri.

Aproximativ două mii de turişti se află sâmbătă pe pârtiile Kalinderu 1 şi Kalinderu 2, unde stratul de zăpadă ajunge până la 40 de centimetri, dar şi în parcul de distracţii de la baza celor două pârtii.

În Sinaia toate instalaţiile de transport pe cablu care deservesc pârtiile de mare altitudine din Valea Dorului şi Valea Soarelui, situate la 2.000 de metri altitudine în Masivul Bucegi, au fost oprite din cauza vântului puternic.

Sâmbătă a fost deschisă şi Pârtia Nouă, amenajată sub traseul telegondolei care urcă până la 1.400 de metri altitudine în Bucegi. Zăpada are o jumătate de metru, iar aproximativ o mie de turişti schiază ori se dau cu snowboard-ul pe această pârtie.

Şi la Azuga telegondola a fost oprită din cauza vântului puternic. În schimb, pârtiile Cazacu şi Sorica au fost practicabile, iar teleschiul şi banda rulantă au putut funcţiona, au declarat reprezentanţi ai administraţiei domeniului schiabil.

Pe cele două pârtii din Azuga, unde stratul de zăpadă depăşeşte jumătate de metru, se află sâmbătă aproximativ două mii de turişti.

DailyBusiness
Israelul și Libanul semnează un acord-cadru pentru o retragere minoră a IDF, după 4 zile de discuții la Washington
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Cum a demolat Canada, prima echipă calificată în optimile CM 2026, naționala României. Atacantul dorit de Gigi Becali, ratare colosală pe Național Arena
Capital.ro
Energie gratuită pentru români. Mii de clienți PPC au beneficiat de facturi reduse și prețuri mai mici în orele de vârf
Playtech.ro
Caniculă extremă în România! Codul roşu se extinde, unde sunt restricţii de trafic
Adevarul
Tunelul Maramureș, de 2,4 kilometri, săpat în timp record. Cum au fost construite cele mai lungi tuneluri feroviare din România
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Soția și cei doi copii ai fotbalistului Lucas Trejo au fost găsiți morți în urma cutremurelor din Venezuela
iamsport.ro
Cine a fost liderul ”din umbră” al Generației de Aur: ”Un jucător de o inteligență rară! Avea voce în vestiar, spunea lucrurilor pe nume”
MediaFlux
Cele mai frumoase mesaje, urări și felicitări de Sf. Petru și Pavel. Cui îi spunem „La mulți ani”
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?