Un avion Carpatair A RATAT ATERIZAREA, la Roma. Trei persoane au fost rănite VIDEO

Trei persoane au fost rănite şi spitalizate sâmbătă seara, după ce un avion cu 50 de persoane la bord, aparţinând companiei româneşti Carpatair, care efectua un zbor intern pentru Alitalia, a ratat aterizarea şi a ieşit de pe pistă, pe Aroportul Roma-Fiumicino, relatează AFP.
Romania TV
02 feb. 2013, 23:40
Un avion Carpatair A RATAT ATERIZAREA, la Roma. Trei persoane au fost rănite VIDEO

Avionul, de tip ATR 72, care poartă culorile Alitalia şi decolase de la Pisa (nord) la ora 18.15 GMT (20.15, ora României) având la bord 46 de pasageri şi patru membri ai echipajului, se află pe iarbă şi este uşor înclinat pe o parte, cu trenul de aterizare rupt, au anunţat pompierii şi autorităţile portuare.

Cea mai grav rănită dintre cele trei persoane spitalizate este o membră a echipajului român, în vârstă de 30 de ani, care a suferit traumatisme la nivelul coloanei vertebrale, fără ca viaţa să îi fie pusă în pericol, potrivit presei. Altă persoană rănită grav acuza probleme la nivelul bazinului.

Mai multe anchete au fost lansate, de către Agenţia Naţională italiană pentru Securitatea Zborurilor, compania Alitalia şi Parchetul din Civitavecchia, cu scopul de a stabili cu exactitate circumstanţele accidentului. Pe baza primelor elemente culese, cele două ipoteze privilegiate sunt condiţiile meteorologice nefavorabile – rafale puternice de vânt şi ploaia – care au îngreunat aterizarea sau o eroare de pilotare.

Evocând „dificultăţi la aterizare din cauza unor rafale puternice de vânt care au provocat ieşirea de pe pistă”, Alitalia a anunţat sâmbătă seara, într-un comunicat, suspendarea „tuturor zborurilor operate de către Carpatair pe rute dinspre Pisa şi Bologna” către Roma.

Aeroportul Roma-Fiumicino a rămas deschis traficului, însă una dintre piste a fost închisă.

În timpul aterizării, avionul a atins solul în două rânduri, în mod violent. A doua oară, trenul de aterizare s-a pliat, iar avionul a ieşit în afara pistei”, a declarat pentru agenţia Ansa un pasager vizibil traumatizat. El a recunoscut să i-a fost „foarte frică”, adăugând că unii pasageri „credeau că o să moară şi au început să urle”.

Compania Alitalia a anulat zborurile cu aeronavele Carpatair de la Roma spre Pisa şi Bologna „până se lămuresc cauzele incidentului” produs pe aeroportul Fiumicino din Roma, a spus proprietarul companiei Carpatair, Nicolae Petrov. Acesta a mai precizat că decizia companiei Alitalia, cu care Carpatair are o colaborare, de a anula zborurile între cele două oraşe italiene a fost luată „la presiunile sindicatelor” şi cel mai probabil va dura câteva zile „până se lămuresc cauzele incidentului”.

„Este o informaţie care crează confuzie, cea privind anularea zborurilor dintre Pisa şi Bologna. Este vorba despre operarea celor două aeronave Carpatair. Decizia s-a luat la presiunea sindicatelor, acestea fiind nemulţumite că am câştigat această licitaţie. Practic o aeronavă a mai rămas pe această rută, deoarece a doua a fost avariată în urma incidentului. Cei de la Alitalia au anunţat că vor să vadă cauza accidentului, pentru a decide mai departe, decizia de suspendare fiind luată mai mult pentru a linişti spiritele. Probabil că zborurile vor fi suspendate una-două zile, până se lămuresc cauzele incidentului”, a declarat Petrov.

Potrivit presei italiene, parteneriatul dintre Carpatair şi Alitalia este foarte controversat, în ultimele luni, în urma mai multor incidente.

La 22 ianuarie, un avion al companiei, care asigura o legătură Roma-Ancona, a fost nevoit să efectueze o aterizare de urgenţă la Ancona, imediat după decolare. La 5 ianuarie, un avion care a decolat de la Ancona s-a întors din drum, din cauza unor probleme de presurizare care i-a obligat pe pasageri să utilizeze măştile de oxgen.

La 10 ianuarie, compania a negat, într-un comunicat, o lipsă de fiabilitate, denunţând o „campanie de presă” alimentată de către „sndicatele italiene ale piloţilor”, nemulţumiţi de parteneriatul cu Alitalia.

Pe lângă liniile Ancona-Roma şi Pisa-Roma, Carpatair asigură, de asemenea, legătura Roma-Bolonia, începând din ianuarie. „Suntem impresionaţi de numărul de avarii şi probleme cu care se confruntă această companie. De altfel, eu am alertat autorităţile din domeniul aviaţiei civile, dar nu am primit un răspuns”, a declarat Marco Veneziani, secretarul la nivel naţional al sindicatului Uil Trasporti, pentru postul de televiziune SkyTg24.

Carpatair a câştigat, în februarie 2012, o licitaţie privind asigurarea anumitor zboruri interne Alitalia, cu două avioane de tip ATR 72-500 de câte 70 de locuri.

DailyBusiness
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Cătălin Măruță în calitate de prezentator al emisiunii! De abia a putut să vorbească de lacrimi
Fanatik.ro
Dezvăluire bombă a președintelui FRF! Răzvan Burleanu, întrebat direct dacă se pariază ilegal în fotbalul românesc: „Da, clar! Avem multe audieri în curs!”
Capital.ro
Obligație pentru proprietarii de la bloc. Apartamentul nelocuit nu te scapă de plată. Ce achiți chiar și pentru locuința goală
Playtech.ro
Pieptăn sau piaptăn: Care este forma corectă în limba română și de ce
Adevarul
„Ancora NATO”, ținta lui Putin? Insula-cheie din Marea Baltică care stă între Europa și un război major cu Rusia
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale kinetoterapeutului Alin Neacșu. Mesajul din biletul de adio găsit în cabinetul său din Pitești
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doamne, ce TRAGEDIE! Fiul celebrului artist a fost găsit MORT în... Vezi mai mult
iamsport.ro
Alianță pentru excluderea FCSB din SuperLiga: ”Mergem la UEFA. Trebuie să desființăm echipa «fake» a lui Gigi Becali”
MediaFlux
Românii care pot să iasă la pensie cu 5 ani mai devreme. Care sunt condițiile și cine beneficiază
stirilekanald.ro
Moartea a făcut prăpăd în Caraș-Severin. Trei persoane au murit după ce un TIR și un microbuz s-au ciocnit violent
Top 5 sloturi Yggdrasil