Nicolae Ciucă, mesaj de Ziua Europei: „UE are la bază ideea unei comunităţi de interese paşnice, care să facă imposibilă reizbucnirea unui nou conflict distrugător”

Premierul Nicolae Ciucă a transmis, luni, de Ziua Europei, că acum, când spectrul războiului ameninţă din nou pacea globală, Europa dă dovadă mai mult ca oricând de unitate şi solidaritate.
Filip Stan
09 mai 2022, 09:57
Nicolae Ciucă, mesaj de Ziua Europei:

Nicolae Ciucă susţine că românii au demonstrat, prin generozitatea cu care şi-au deschis uşile caselor pentru refugiaţii ucraineni, că valorile pe care le împărtăşim la nivel european sunt reale.

„Europa a fost zguduită de război pe scară largă în mijlocul secolului trecut în ceea ce avea să devină cel de-al Doilea Război Mondial, când Germania nazistă, o dictatură având la bază ideologia de extremă dreaptă a lui Hitler, a vrut să cucerească lumea. La 7 mai 1945, trupele germane au capitulat necondiționat în Vest, iar la 9 mai 1945, în Est. Dorința de cucerire și dominație prin forța armelor s-a sfârșit tragic, dar a deschis calea revenirii la pace, la Europa unită, la democrație.

Au fost 6 ani de profundă suferință pentru întreaga omenire. Pentru Europa, cel de-al Doilea Război Mondial a însemnat distrugere, a însemnat tragedie umană și, de asemenea, eroismul rezistenței vitejești a statelor supuse invaziei, cuceririlor, dominației străine. Pactul Ribentropp-Molotov dintre Germania nazistă și Rusia sovietică, care a pregătit declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial, este cea mai perfidă expresie a politicii de Mare Putere, o formulă de împărțire a lumii, teritoriilor și de batjocorire a sorții oamenilor, de nesocotire a voinței popoarelor, a dreptului lor la viață și istorie, la suveranitate, independență și integritate teritorială, a dreptului lor la pace.

Credeam că cel de-al Doilea Război Mondial va fi ultima oară când vom avea parte de războiul total, distructiv, pe scară largă în Europa, când tehnica militară și bombele au pus la pământ orașe, sate, oameni, vieți și destine. Din păcate nu a fost așa: astăzi Rusia a declanșat un război de cucerire pe scară largă împotriva Ucrainei, război prin care pune sub semnul întrebării securitatea în Europa, dreptul internațional, lumea bazată pe reguli. Rusia și-a încălcat, astfel, toate angajamentele pe care le-a luat după al Doilea Război Mondial, promovând excepționalismul și suveranitatea limitată în Europa, nesocotirea Chartei ONU și a tuturor angajamentelor luate după sfârșitul Războiului Rece.

Citeşte şi: Klaus Iohannis, mesaj îngrijorător de Ziua Europei: „Ameninţarea Federaţiei Ruse la adresa securităţii euroatlantice poate rămâne o realitate pentru anii următori”

Este motivul pentru care România, poporul român și cetățenii noștri celebrează astăzi victoria Rațiunii, Adevărului și a Dreptății asupra militarismului, autoritarismului și dictaturii în Europa. În 1945 a fost vorba despre nazism, cea mai oribilă formă de degradare umană, care a pus sub semnul întrebării dreptul la viață și la existență egală pe baza rasei și etniei. Holocaustul e pe deplin legat de cel de-al Doilea Război Mondial și va rămâne o rană adâncă în istoria omenirii, pe care nu mai trebuie ca nimeni, niciodată să o uite.

Lecțiile celui de-al Doilea Război Mondial trebuie să ne facă să nu tolerăm războiul total și nejustificat, aruncatul cu cuvintele și etichetele legate de nazism sau folosirea unei asemenea imagini a propagandei pentru a justifica un război de cucerire împotriva unui stat independent, așa cum procedează astăzi Rusia în Ucraina. Sărbătoarea încheierii războiului și înfrângerii Germaniei Naziste trebuie să fie un moment de mobilizare dar și de speranță pentru înfrângerea viitoare a aventurismului militarist rus, condamnat cvasi-unanim la nivel mondial prin votul a 144 de state din întreaga lume, în cadrul Adunării Generale a ONU.

Astăzi, în plin secol XXI, nu mai e loc de sfere de influență și suveranități limitate, de state care aplică politica bunului plac al vreunui lider vremelnic. Suntem o comunitate internațională unită, de state suverane, care a trăit în pace aproape 80 de ani tocmai pentru că a respectat regulile și ne-am respectat unii pe alții. Cel de-al Doilea Război Mondial, al cărui final în Europa îl celebrăm astăzi trebuie să ne reamintească tuturor care e soarta tiranilor și a celor ce visează să ocupe teritoriile vecinilor și să domine lumea. Sperăm ca rațiunea și pacea să revină pe continentul european cât mai curând.

Nicolae-Ionel Ciuca

Prim-ministru al Romaniei”, scrie Nicolae Ciucă în mesajul prilejuit de Ziua Europei.

Citeşte şi: Parada de 9 mai. Putin îşi etalează arsenalul în Piaţa Roşie şi transmite un mesaj ferm Ucrainei: „Astăzi, nazismul ridică din nou capul. E datoria noastră să-l împiedicăm” GALERIE FOTO

DailyBusiness
Grindeanu îl atacă pe Bolojan după prăbușirea României în clasamentul competitivității: „Am fost depășiți de Kenya”
Spynews
Lui Nick Rădoi i s-a făcut rău la capela unde a fost depus trupul Mădălinei Apostol. Afaceristul a avut nevoie de ajutor
Fanatik.ro
„Sunt păreri și păreri”. MM Stoica, tot adevărul despre schimbările controversate de la pauza meciului FCSB – Petrolul 2-2
Capital.ro
Gazele s-au scumpit de aproape trei ori față de primăvară. Bogdan Ivan: Este semnalul care ar trebui să îngrijoreze cel mai mult
Playtech.ro
Cum arată un test PISA. Exemple de întrebări pe care trebuie să le rezolve elevii
Adevarul
Ce se va întâmpla cu românii din UK dacă se destramă Marea Britanie: „Am putea asista la războaie”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Ultimul rămas-bun pentru Mădălina Apostol. Trupul neînsuflețit a fost depus la capelă. Nick Rădoi și cei doi băieți ai ei, răpuși de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un tânăr proaspăt căsătorit a fost găsit fără viață într-o pădure, la o săptămână după ce a fost dat dispărut. Ce a dezvăluit soția acestuia
iamsport.ro
Emil Grădinescu, atac direct la vedeta naționalei României: ”Are mai multe meciuri nereușite decât reușite”
MediaFlux
Noi dezvăluiri exclusive după „atențiile” din portbagajul șefului Inspecției Muncii. Șoferul lui Dantes Nicolae Bratu a împărțit „prada” și a plecat cu ea acasă. ITM-urile prinse în fapt o dau cotită | Foto și Video
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte