Radu Mazăre a scăpat de dosarul de corupție. Cum a reușit fostul primar să evite ani grei de închisoare. Decizie definitivă la ICCJ

Lui Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, vizat de-a lungul timpului în mai multe dosare penale, i s-a mai luat o piatră de pe inimă. Fostul pesedist nu va face închisoare în dosarul în care a fost judecat pentru dare și luare de mită. 
Filip Stan
10 mai 2022, 16:29
Radu Mazăre a scăpat de dosarul de corupție. Cum a reușit fostul primar să evite ani grei de închisoare. Decizie definitivă la ICCJ

Fostul edil local a fost anchetat în dosarul privind luare și dare de mită în dosarul cu privire la construirea cartierului de locuințe sociale „Henri Coandă”, pentru că faptele s-au prescris. Decizia a fost pronunțată marți, 10 mai, de Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) și este definitivă.

În același dosar a fost cercetat și afaceristul Avraham Morgenstern.

„Admite apelurile declarate de Ministerul Public– Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpatul Mazăre Radu Ştefan şi pe cale de consecinţă:

(…) încetează procesul penal faţă de inculpatul Mazăre Radu Ştefan, sub aspectul săvârşirii unei infracţiuni de luare de mită prev. de art. 289 alin. 1 Cp, cu aplicarea dispoziţiilor art. 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000 şi a dispoziţiilor art. 5 alin. 1 Cp şi trei infracţiuni de fals în declaraţii prev. de art. 28 din Legea nr. 176/2010 rap. la art. 326 Cp, toate în concurs real prev. de art. 38 alin. 1 C.penal.

(…) încetează procesul penal faţă de inculpatul Morgenstern Avraham, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită, prev. de art. 255 alin. 1 din vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 și a dispozițiilor art. 5 alin. 1 din noul Cod penal”, se arată în decizia instanței în privința lui Radu Mazăre și a lui Avraham Morgenstern.

 

Radu Mazăre se află în spatele gratiilor

 

În schimb, marți a primit vești proaste fratele fostului primar, Alexandru Mazăre. Acesta a fost condamnat definitiv la 3 ani de închisoare, în același dosar. În plus, instanța a mai confiscat de la Alexandru Mazăre și suma de 80.000 de euro.

Radu Mazăre se află deja în spatele gratiilor, la Penitenciarul Jilava, unde-și inspășește pedeapsa de cinci ani de închisoare în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri și plaje de pe litoralul Mării Negre.

Pe 8 mai 2019, Radu Mazăre a fost reținut de autoritățile din Madagascar, iar pe 20 mai 2019 a fost extrădat și încarcerat la Penitenciarul Rahova. Fostul primar a mai fost închis și la Penitenciarul Porta Albă.

DailyBusiness
Rubio vizitează Bahrainul pentru a obține sprijinul liderilor arabi din Golf în legătură cu acordul de pace cu Iranul
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Devis Epassy, pe făraș la Dinamo!? Sosirea lui Alaa Bellaarouch i-a pecetluit soarta portarului camerunez
Capital.ro
BNR avertizează asupra riscurilor pentru economia României. Valentin Lazea: Dacă ar exista voință politică am avea venituri
Playtech.ro
Obligatoriu apa gratuită servită la masă în restaurante. „Exact cum se întâmplă în Franța, Spania, Italia și, practic, în toată Europa civilizată”
Adevarul
Scenariul alegerilor anticipate prinde contur. Un fost judecător CCR explică mecanismul de dizolvare a Parlamentului
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Magicianul Daniel, tânărul de 26 de ani dat dispărut în urmă cu aproape două săptămâni, a fost găsit fără suflare
iamsport.ro
Nu îl iartă pe Gică Hagi: ”Nu am cum! E zero”
MediaFlux
România răspunde la amenințările Iranului. Suntem acuzați de complicitate cu SUA în război
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?