Bogdan Popa, fost director în Primăria Capitalei, condamnat alături de Sorin Oprescu, dat în urmărire generală

Bogdan Popa, fost director al Administraţiei Cimitirelor, condamnat definitiv la 11 ani şi 6 luni de închisoare în dosarul de corupţie în care este implicat Sorin Oprescu, a fost dat în urmărire generală.
Alina Costache
13 mai 2022, 19:19
Bogdan Popa, fost director în Primăria Capitalei, condamnat alături de Sorin Oprescu, dat în urmărire generală

Polițiștii l-au căutat pe Bogdan Popa la domiciliu a-l duce la penitenciar și nu l-au găsit, așa cum s-a întâmplat și în cazul lui Oprescu. Imediat după, acesta a fost dat în urmărire generală.

„Astăzi, 13 mai 2022, în urma deciziei instanţei, Serviciul Investigaţii Criminale din Poliţia Capitalei a pus în aplicare un mandat privind condamnarea la pedeapsa cu închisoarea de 11 ani şi 6 luni, emis pe numele unui bărbat. Acesta nu a fost găsit la domiciliu sau la adresele cunoscute, fapt pentru care a fost dispusă punerea în urmărire, fiind emis şi mandat european de arestare”, a anunțat Poliţia Română, care a publicat la rubrica „Persoane urmărite” o poză cu Bogdan Popa.

Sorin Oprescu ar fi fugit în Grecia. A fost dat în urmărire internațională

La fel s-a întâmplat și în cazul lui Sorin Oprescu. După ce a fost condamnat definitiv la închisoare, vineri, oamenii legii l-au căutat la domiciliu şi, în urma verificărilor, autorităţile au stabilit că nu se mai află în România. Fostul primar a fost dat în urmărire internaţională.

Oprescu ar fi părăsit România în urmă cu două săptămâni, cu mașina. El ar fi ieșit din țară pe la Vama Giurgiu, au spus surse judiciare. De asemenea, sursele menționate au precizat că în urmă cu două săptămâni nu exista niciun motiv legal pentru ca Sorin Oprescu să fie oprit din drumul său.

Până acum se spunea că fostul edil al Capitalei s-ar afla în Austria, unde locuiește băiatul său. Noile informații spun că Oprescu ar fi fost, într-adevăr, în vizită la băiatul lui în Austria, dar că ulterior ar fi plecat de acolo și s-ar fi refugiat în Grecia. Surse din anchetă au dezvăluit faptul că Sorin Oprescu s-ar afla în Halkidiki, unde ar avea o casă. El ar fi fost văzut astăzi cu barca.

Sorin Oprescu a fost condamnat definitiv vineri la 10 ani şi 8 luni de către Curtea de Apel Bucureşti, care l-a găsit vinovat pe acesta de luare de mită, abuz în serviciu şi constituire de grup infracţional organizat, după ce a primit, în septembrie 2015, la locuinţa sa din Ciolpani, suma de 25.000 de euro de la subalternul său Bogdan Popa, fost director al Administraţiei Cimitirelor, bani care ar proveni din corupţie. În prima instanță, primise o condamnare la 5 ani şi 4 luni de închisoare cu executare. Astăzi, judecătorii CAB au dublat pedeapsa pentru Sorin Oprescu, condamnându-l la 10 ani şi opt luni pentru corupţie.

Citește și Ce avere are Sorin Oprescu. Câți bani şi câte case şi terenuri pierde după condamnare
 

 

 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Soția lui Vali Vijelie le-a pus la punct pe admiratoarele manelistului! Ce "urare" le-a făcut Carmen Rusu
Fanatik.ro
Toate transferurile din Liga Naţională de handbal feminin! Cele mai tari mutări făcute de CSM Bucureşti, Gloria Bistriţa, Rapid şi SCM Râmnicu Vâlcea
Capital.ro
Permis auto 2026. Un document nu mai trebuie adus la ghișeu. Ce acte rămân obligatorii pentru dosar
Playtech.ro
Meseria pentru care se fac cele mai multe angajări în România. Sunt disponibile peste 3.000 de posturi
Adevarul
„Este inuman”. Directoarea de la Colegiul Lazăr din București explică de ce refuză examenul separat de admitere. Ce propune
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O persoană a fost găsită carbonizată pe DN1, după ce mașina în care se afla a părăsit carosabilul și a fost cuprinsă de foc. Pompierii au intervenit de urgență
iamsport.ro
”Am văzut români prinși, bătuți”. Legenda Stelei, amintiri tulburătoare de la granița cu Iugoslavia
MediaFlux
Traian Băsescu l-a urecheat pe Nicușor Dan: Degeaba a chemat partidele. Le-a dat exact ce voiau să audă
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat