Băsescu cheamă partidele la Cotroceni

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la Bruxelles, că săptămâna viitoare va informa partidele cu privire la concluziile summit-ului UE, precizând că nu o va face prin hârtii, pentru că "oricum nu le citeşte nimeni".
Romania TV
09 dec. 2011, 15:04
Băsescu cheamă partidele la Cotroceni

Săptămâna viitoare o să încerc să organizez o întâlnire cu partidele, şi de la putere, şi de la opoziţie, să le prezint ce ar urma, pentru că s-ar putea ca partidele să spună «Nu vrem să fim în acest acord de guvernanţă fiscală». Dacă aşa hotărăsc partidele? Eu însă am informat Consiliul că România va merge în acest acord pentru că sunt două lucruri esenţiale: în primul rând, chiar programele pe care noi le avem cu UE, BM, cu FMI sunt îndreptate către convergenţă, care ne îndreaptă către acest lucru„, a spus Traian Băsescu.

Şeful statului a precizat că pentru România este uşor să intre în acest program.

Spre desosebire de alte state care nu au făcut exerciţiul reducerilor bugetare, noi am început acest exerciţiu în 2010, nu este nicio abordare triumfalistă, dar să ştiţi că România a înţeles înaintea altor state criza datoriilor suverane şi a reacţionat în acest sens„, a adăugat şeful statului.

Întrebat ce se întâmplă dacă partidele nu vor modificarea Constituţiei, Traian Băsescu a răspuns: „Să privim lucrurile pozitiv, pentru că eu vă pot spune că, pentru noi, în primul rând politic este foarte important. Ştiţi că se crease grupul celor 17, iar noi am avut o bătălie destul de grea şi, aţi văzut, cel puţin vreo patru ieşiri publice ale mele, dar nu numai atât am făcut pentru a nu ne trezi izolaţi şi cred că am fost unul dintre politicienii care s-au bătut cel mai eficient pentri acest 17+n, cine vrea să vină„.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că România trebuie să treacă în Constituţie, şi nu în alt act normativ, prevederile privind bugetul şi deficitul structural, din acordul convenit la summit-ul UE.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Părinții din Iași, care au încercat să-și ucidă bebelușul, condamnați la închisoare! Cât timp vor sta în spatele gratiilor
Fanatik.ro
Gigi Becali a dezvăluit de unde are Bîrligea cele două oferte și ce sumă cere: „Joacă, bă, măcar pentru iubita ta!”. Exclusiv
Capital.ro
Unde ajung banii opriți lunar pentru Pilonul II de pensii și cum poți afla suma strânsă
Playtech.ro
ANM anunță o lună august neobișnuită. Ce regiuni vor avea cele mai mari abateri de la normal
Adevarul
De ce Dunărea continuă să scadă, deși România nu a fost ferită de ploi. Explicațiile directorului de prognoză INHGA: „La prima vedere, într-adevăr, pare un paradox”
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
O nouă mișcare seismică în România! Zona care s-a cutremurat azi-noapte
iamsport.ro
Edi Iordănescu a numit cei doi jucători pe care regretă că nu i-a convocat la Euro 2024: ”Îmi pare rău, dar asta e situația”
MediaFlux
Se elimină plafonul pentru analize decontate. Anunțul șefului Casei Naționale de Asigurări de Sănătate
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România