Elena Băsescu denunţă afirmaţiile liderului PNL privind sterilizarea femeilor rome VIDEO

Eurodeputata PDL Elena Băsescu a denunţat luni, la Strasbourg, în cadrul sesiunii plenare a Parlamentului European, afirmaţiile lui Rareş Buglea, consilier local PNL în Alba Iulia, privind sterilizarea femeilor rome sărace care nu dispun de condiţii pentru a-şi creşte copiii 'în condiţii cât de cât umane' şi i-a cerut comisarului european pentru justiţie, drepturi fundamentale şi cetăţenie, Viviane Reding, să reacţioneze în acest caz.
Alina Costache
04 feb. 2013, 20:43
Elena Băsescu denunţă afirmaţiile liderului PNL privind sterilizarea femeilor rome VIDEO

 Eurodeputata a avut o intervenţie pe această temă în cadrul dezbaterii privind „Eliminarea şi prevenirea tuturor formelor de violenţă împotriva femeilor şi fetelor”. Potrvit Elenei Băsescu, afirmaţiile lui Rareş Buglea au fost discriminatorii, potrivit Agerpress.

„Sunt consternată mai ales de faptul că el se întreba retoric: ‘De ce să o lăsăm să-l mai nască şi pe al doilea, de ce să o lăsăm să mai nască şi pe al cincilea?’. Deci avem de a face cu discriminare de gen, etnică şi de statut social. Mai mult, este o încălcare flagrantă a drepturilor fundamentale ale omului, respectiv dreptul la viaţă. Surprinzător este faptul că acest domn care instigă la ură rasială a colaborat cu o fundaţie care desfăşoară proiecte finanţate din fonduri europene pentru protecţia romilor. Ar fi trebuit să cunoască faptul că există o strategie europeană de incluziune a romilor, iar ca ţară membră a UE nu putem folosi folosi practici care ne trimit cu gândul la Holocaust, atunci când peste 400.000 de evrei şi de romi au fost sterilizaţi”, a spus Elena Băsescu în plenul PE.

Rareş Buglea susţine, potrivit unei postări făcute de acesta pe o reţea de socializare, ”sterilizarea femeii rome, dacă după prima naştere la ancheta socială se dovedeşte că nu are condiţii şi nici intenţia de a creşte primul prunc în condiţii cât de cât umane”.

Potrivit declaraţiei sale de avere, Rareş Buglea a obţinut aproape 70.000 de lei venit din salariu în 2011 de la Asociaţia Pakiv România, organizaţie care are drept misiune de a îmbunătăţi situaţia membrilor comunităţii de romi din România. ”Ştiu că falşii umanişti mă vor critica aspru, dar susţin în continuare sterilizarea femeii rome, dacă după prima naştere la ancheta socială se dovedeşte că nu are condiţii şi nici intenţia de a creşte primul prunc în condiţii cât de cât umane. De ce o mai lăsăm să îl nască şi pe al 2-lea şi pe al 5-lea … să plătească statul ajutoare sociale şi să punem noi zece lacăte pe poartă???? Iubesc omul indiferent de culoarea, religia, originea … lui, însă ceea ce facem noi acum, adică familii de români care au un copil maxim doi, iar familii de ţigani – şi mă refer aici la ţiganii cei mai needucaţi şi neintegraţi – … de la cinci copii în sus …, este o dovadă de inconştienţă şi iresponsabilitate faţă de viitorul acestei ţări! Şi cred că le asigurăm un viitor foarte „sigur” copiilor noştri, pe când vor fi ei mari, iar ponderea va fi de la 5 la 1”, a opinat consilierul local PNL pe reţeaua de socializare.

Ca urmare a acestor declaraţii, Asociaţia Pakiv România a solicitat luni autorităţilor publice, în speţă Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, să se autosesizeze cu privire la mesajul extremist şi xenofob postat de Buglea.

Rareş Buglea, a demisionat, luni, din funcţia de preşedinte a Tineretului Naţional Liberal – Organizaţia Alba, în urma afirmaţiilor sale de pe Facebook. El a precizat, într-o conferinţă de presă, că demisionează din funcţia de preşedinte întrucât nu doreşte ca declaraţiile referitoare la sterilizarea unor femei de etnie romă ”să afecteze imaginea TNL, o organizaţie liberă şi europeană”. ”Precizez că postarea de pe Facebook nu implică poziţia oficială a PNL Alba, ci o opinie personală”, se arată în demisia semnată de Rareş Buglea. Acesta a prezentat şi ”scuzele necesare”, apreciind însă că opiniile sale ”au fost distorsionate şi generalizate la adresa întregii etnii”.

În urmă cu câteva săptămâni, o fundaţie din Timişoara a anunţat că oferă bani femeilor de etnie romî care dovedesc că s-au sterilizat. Acest anunţ a stârnit un adevărat scandal. Poliţiştii cercetează cazul.

DailyBusiness
Bolojan promite sprijin pentru peste 400 de persoane afectate de explozia din Rahova: 45 de locuințe sunt asigurate
Spynews
Tragedie aviatică! Un avion a lovit o mașină pe pista de aterizare și s-a rupt în două. Două persoane au murit
Fanatik.ro
Gigi Becali, dezvăluire șoc: ”Au vrut s-o pună pe Cristela Georgescu să candideze la președinție!”. Tiradă fără precedent la adresa lui George Simion
Capital.ro
Se renunță la ora de iarnă? Se propune oprirea trecerii de la ora de vară la ora de iarnă. Nu mai este necesară
Playtech.ro
Prioritate la trecerea de pietoni când sensurile sunt despărțite de separator. Ce riscă șoferii care nu respectă legea în 2025
Adevarul
Mega-închisoarea cu condiții ca la hotel: camere single sau duble cu baie proprie, grădină cu iazuri, teren de fotbal și pistă de atletism
wowbiz.ro
Moartea unei românce, surprinsă pe camerele de supraveghere! Ana era îngrijitoare în Italia și a avut un sfârșit tragic. Ce s-a întâmplat cu ea, cutremurător
Economica.net
Tancuri noi pentru România şi o scurtă istorie a tancului românesc TR-85M1 BIZONUL - Ce este programul "Tanc principal de luptă"
Prosport.ro
FOTO. Sabalenka și Badosa, în costum de baie, au încins imaginația fanilor
kanald.ro
Cum și-a prevestit sfârșitul gravida care a murit în explozia din Rahova. Mama tinerei a făcut dezvăluiri sfâșietoare: "Sună-mă să vezi dacă mă mai trezesc!"
Cancan.ro
Administratoarea blocului din Rahova, AUDIATĂ! Răsturnare de situație: cine și CÂND a oprit sigiliul gazului
iamsport.ro
Gabi Balint a dezvăluit ”marele regret” pe care îl are față de Loți Boloni: ”Ar fi trebuit să îl las” / ”Lumea ne apreciază mai mult după ce ne ducem, din păcate”
MediaFlux
Vremea o ia complet razna în România! Anunțul ANM
stirilekanald.ro
"Rochia de mireasă o punem deasupra în sicriu… nu are ce să mai îmbrace. Au căzut cinci tone pe ea, ce să mai îmbrace, săraca"
substantial.ro
Igiena blănii la pisica senior – Ce schimbări apar şi cum le gestionezi