Motivul uluitor pentru care nu e bine să ţii ouăle pe uşa frigiderului. Marea greşeală făcută de aproape toţi oamenii

Specialiştii au ajuns la concluzia că este greşit ca ouăle să fie păstrate într-o cutie specială în sertarul de pe uşa frigiderului, aşa cum este prezentat în reclame.
Alina Costache
24 mai 2022, 23:59
Motivul uluitor pentru care nu e bine să ţii ouăle pe uşa frigiderului. Marea greşeală făcută de aproape toţi oamenii

Unii oameni cred că nu e bine să ţii ouăle pe uşa frigiderului, ci mai degrabă cât mai aproape de peretele interior, unde este mai rece. În schimb, alţii pun cutia pentru ouă pe sertarul uşii pentru că acolo ar fi spaţiul special destinat.

Motivul uluitor pentru care nu e bine să ţii ouăle pe uşa frigiderului. Explicaţia specialiştilor

Un specialist a explicat de ce ouăle nu trebuie ținute pe ușa frigiderului, pentru a evita învechirea acestora şi risipa, mai ales pe fondul creşterii preţurilor la alimente în toată lumea.

Considerate o alternativă gustoasă şi hrănitoare, ouăle se numără printre cele mai cumpărate alimente, motiv pentru care preţul lor a tot crescut în ultima perioadă. Cei care le cumpără se încadrează în trei categorii: cei care țin alimentul pe blatul de la bucătărie, cei care pun ouăle pe sertarele frigiderului și cei care le depozitează pe ușa interioară a frigiderului, conform The Sun.

Citeşte şi: Hainele vechi revin la modă, datorită TikTok. Cizmele UGG şi curelele Gucci cu logo-uri mari, în tendineţele lui 2022

Cum trebuie depozitate ouăle pentru a se menţine proaspete

Pentru a profita de calitatea alimentelor și pentru a preveni ca acestea să ajungă la coșul de gunoi, oamenii ar trebui să „folosească regula primul intrat, primul ieșit pentru a se asigura că nimic nu rămâne prea mult în frigider”:

„Păstrați alimentele uscate, cum ar fi alimentele gata de consumat, brânzeturile, carnea gătită și sandvișurile în partea de sus”, explică specialiștii

Alimentele umede, cum ar fi carnea crudă, trebuie ținute acoperite și plasate în partea de jos frigiderului.

„Păstrați ouăle în cutie, astfel încât să puteți urmări data de expirare, cu excepția cazului în care ouăle sunt marcate cu data individuală”, au explicat experții.

Dacă ouăle sunt plasate la vedere în frigider, atunci există tendinţa ca acestea să fie folosite cât mai repede. Aşa se face că, de multe ori, ouăle ţinute pe uşa frigiderului sau în spatele altor alimente nu sunt folosite la timp, de aceea se învechesc.

Potrivit specialiştilor, cea mai bună modalitate de a evita risipa este de a ţine alimentele ce pot expira rapid într-o zonă uşor vizibilă în frigider. Astfel, acest lucru va trimite semnale creierului să le consume cât mai curând pentru a evita o posibilă toxiinfecție alimentară în cazul în care sunt consumate.

De ce nu trebuie să pui ouă fierbinţi în frigider

De asemenea, specialiştii recomandă să nu punem niciodată alimente fierbinţi în frigider deoarece va funcţiona mai greu decât trebuie

Temperatura optimă a unui frigider nu trebuie să depăşească +5ºC în secțiunea cea mai rece. Pentru a economisi energie, e recomandat să închidem uşa frigiderului cât mai repede posibil.

O altă recomandare utilă este să verificați garniturile ușilor pentru a vedea dacă intră aer cald în frigider.

Citeşte şi: Rețeta senzațională de șnițele a lui Cătălin Scărlătescu. Te vei linge pur și simplu pe degete

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Se schimbă regulile în maternitățile din România. Mamele vor avea un nou drept în momentul nașterii
Fanatik.ro
„Efectul de turmă” la U Cluj – Rapid 3-4! Expertul în xenofobie explică scandările ultrașilor. „Societatea este rasistă!”
Capital.ro
Se clatină viitorul Dacia în România? Declarația șefului companiei ridică mari semne de întrebare
Playtech.ro
Condiția pentru ca românii să-și recupereze banii plătiți în plus prin ROBOR. Pașii pentru obținerea compensației de la bancă
Adevarul
Au îngropat „securea războiului”: Dorel Vișan dezvăluie de ce s-a certat cu Florin Piersic. Ce regretă actorul
wowbiz.ro
Fotografie șocantă în ancheta morții Valentinei Tănăsie. Ce a primit avocatul familiei victimei și ce spune despre Vlad Băltățeanu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Imaginile durerii de la înmormântarea Corneliei, femeia care ar fi sfârșit în mâinile soțului. Familia ei rupe tăcerea despre agresor
iamsport.ro
Radu Banciu și-a spus părerea sinceră despre Donald Trump: ”A făcut lucruri bune”
MediaFlux
Zelenski s-a impus în fața lui Putin. Ucraina a recuperat mai multe teritorii cheie
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT