Criza e doar pentru săraci. Salariile managerilor de top din SUA au crescut cu 2,5 milioane de dolari de persoană, numai anul trecut

Chiar dacă muncitorii obişnuiţi din SUA au obţinut cele mai mari creşteri salariale din ultimele decenii, ele par minuscule comparativ cu ceea ce obţin directorii generali.
Daniel Spătaru
27 mai 2022, 19:33
Criza e doar pentru săraci. Salariile managerilor de top din SUA au crescut cu 2,5 milioane de dolari de persoană, numai anul trecut

Pachetul tipic de compensaţii pentru directorii generali care conduc companii incluse în indicele S&P 500 al Bursei de la New York a crescut anul trecut cu 17,1%, la un nivel mediu de 14,5 milioane de dolari, conform datelor analizate de Equilar pentru The Associated Press. Creşterea medie este astfel de 2,45 milioane dolari pentru un director.

Câştigul tronează peste creşterea de 4,4% a salariilor şi beneficiilor obţinute de angajaţii din sectorul privat în 2021, care a fost cel mai rapid ritm de creştere din 2001, în condiţiile în care rata inflaţiei a atins 7% la finalul anului trecut.

Majorarea compensaţiilor pentru directorii generali vine pe fondul redresării semnificative a preţurilor acţiunilor şi a profiturilor, după ce economia a depăşit perioada dificilă din 2020. Cum cea mai mare parte a compensaţiilor pentru directorii generali este legată de astfel de performanţe, pachetul lor salarial s-a majorat semnificativ, după ani de creştere moderată, scrie cbc.ca.

Citeşte şi Glovo a dat afară zeci de angajaţi de la FoodPanda, scandal uriaş pe piaţa serviciilor de livrare. „I-au cerut să plece unei femei însărcinate în 14 săptămâni”

Discrepanţele salariale între directorii generali şi angajaţii pe care-i supervizează se adâncesc. Într-un studiu realizat în 2022 s-a constatat că un angajat din grila medie de salarizare ar avea nevoie de 186 de ani pentru a obţine pachetul salarial obţinut de directorul general al companiei anul trecut. Anterior, studiul din 2021 indica 166 de ani.

La gigantul Walmart, de exemplu, un angajat de nivel mediu a primit anul trecut compensaţii de 25.335 dolari, o creştere de 21% faţă de 20.942 dolari în 2020, în timp ce pachetul total al directorului general Doug McMillon s-a ridicat la 25,7 milioane de dolari.

Citeşte şi Salarii majorate cu 10% în România. Ce categorie profesională va beneficia de venituri mai mari

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Prințesa de Aur își vinde apartamentul. Cum arată locuința din Pitești a cântăreței | FOTO
Fanatik.ro
Lovitură de proporție dată de Voyo Sport 1 cu David Popovici! Exclusiv
Capital.ro
Cum se solicită pensia pentru limită de vârstă dacă ați lucrat în mai multe state din UE. Reguli privind calculul, plata și condițiile de acordare
Playtech.ro
Cât curent consumă românii anual. Tabelul care arată cifrele exacte, stăm prost faţă de restul Europei
Adevarul
Inteligența artificială transformă departamentele de resurse umane. Milioane de locuri de muncă ar putea fi afectate
wowbiz.ro
Detalii halucinante în cazul bărbatului găsit îngropat într-o curte din Botoșani! Marinel a fost înjunghiat în inimă, iar concubina lui se numără printre suspecți
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un băiat de 13 ani și-a pierdut viața după ce a mâncat o bucată de brânză contaminată cu E. coli
iamsport.ro
Adrian Ilie a dat lovitura! Afacerea care i-a adus mai mulți bani decât contractele din fotbal
MediaFlux
Se pregătește suspendarea lui Nicușor Dan. Anunț oficial
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România