Gigi Neţoiu revine în Liga 1. În 2014 a fost condamnat la 3 ani şi 4 luni de închisoare în „Dosarul Transferurilor”

Gigi Neţoiu, fost acţionar la Rocar Bucureşti, Universitatea Craiova şi Dinamo, face parte din conducerea celor de la FC Voluntari. Alături de el, clibul ilfovean l-a cooptat şi pe Vladimir Cohn, un alt fost acţionar al "câinilor roşii".
Filip Stan
02 iun. 2022, 10:47
Gigi Neţoiu revine în Liga 1. În 2014 a fost condamnat la 3 ani şi 4 luni de închisoare în
Gigi Neţoiu revine în Liga 1

Gigi Neţoiu revine în Liga 1. Gigi Nețoiu (62 de ani) și Vladimir Cohn (77) fac parte din conducerea celor de la FC Voluntari. Nețoiu va fi președintele Consiliului Consultativ (organism care coordonează toate cele 16 discipline sportive finanțate de către Consiliul Local al Primăriei Voluntari), iar Cohn este noul președinte al Consiliului de Administrație.

Gigi Neţoiu revine în Liga 1. În 2014 a fost condamnat la 3 ani şi 4 luni de închisoare în „Dosarul Transferurilor”

„FC Voluntari anunță că, începând cu data de 1 iunie 2022, structura de conducere a clubului nostru se prezintă astfel:

PREȘEDINTELE CONSILIULUI CONSULTATIV – Organism care coordonează toate cele 16 discipline sportive finanțate de către Consiliul Local al Orașului Voluntari –  domnul GHEORGHE NEȚOIU

PREȘEDINTE FC VOLUNTARI – domnul VLADIMIR COHN

PREȘEDINTELE CONSILIULUI DE ADMINISTRAȚIE al SC Fotbal Club Voluntari SA – domnul ROBERT FRUNZĂ

DIRECTOR EXECUTIV FC VOLUNTARI – domnul ROBERT-CRISTIAN GHERGHE

VICEPREȘEDINTE FC VOLUNTARI – domnul BOGDAN NICULAIE

DIRECTOR GENERAL FC VOLUNTARI – domnul BOGDAN BĂLĂNESCU”, este anunţul oficial al celor de la FC Voluntari.

Un nou scandal provocat de Anamaria Prodan! Replică suburbană pentru patronul unui club de copii VIDEO

Gigi  Nețoiu a fost patron la Rocar în a doua jumătate a anilor ’90, după care a condus Universitatea Craiova între 2000 și 2002, de unde a plecat de bunăvoie, cu mulți jucători, la Dinamo, unde a devenit acționar. În 2014 a fost condamnat la închisoare în Dosarul Transferurilor (3 ani şi 4 luni cu executare).

Derapaj al unei vedete TV la adresa lui Ianis Hagi: „Faianţarul anului pentru a treia oară consecutiv. Titlul lui absolut”

Vladimir Cohn a făcut parte din acționariatul lui Dinamo la începutul anilor 2000, când a ocupat și funcția de vicepreședinte al clubului.

DailyBusiness
Bolojan răspunde criticilor PSD: „Mi-am respectat mandatul și programul de guvernare”
Spynews
O asistentă de 23 de ani a fost găsită moartă în timpul turei, într-un spital privat din Constanța. Tânăra abia venise la serviciu
Fanatik.ro
Oficialul lui FC Argeș a transmis „Hai, Dinamo” înaintea meciului direct de pe Arena Națională. Cum și-a explicat gestul. Update exclusiv
Capital.ro
Statul vrea banii românilor. Anunț pentru cetățenii cu vârsta de peste 18 ani: Se aplică de la 6 martie
Playtech.ro
Metodă nouă de înșelăciune la telefon în România: ești sunat „de la Poliție” și ți se cer confirmări
Adevarul
„Comoditatea mașinii personale e de fapt masochism și barosăneală”. Dezbaterea virală despre traficul din București
wowbiz.ro
Pensia neîncasată înainte de deces în România. Ce se întâmplă cu banii și cine poate intra în posesia lor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă la granița României! O dronă rusească a pătruns în spațiul aerian românesc, la nord de Sulina
iamsport.ro
Alimentul preferat de Ion Țiriac înainte să devină miliardar: ”Mânca 12-14 la micul dejun”
MediaFlux
Zelenski, dispus să se întâlnească cu Putin, cu o singură condiție. Posibilă pace până în noiembrie în Ucraina
stirilekanald.ro
(P) Importanța farmacistului în alegerile informate pentru sănătatea inimii
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj