Mihai Mitoşeru, în lacrimi: „Am vrut să mă sinucid”

Mihai Mitoşeru a dezvăluit că, după moartea iubitei sale în anul 2000, a trecut printr-o perioadă foarte dificilă, gândindu-se chiar să îşi pună capăt zilelor.
Dana Sima
08 feb. 2013, 12:17
Mihai Mitoşeru, în lacrimi:

Mihai Mitoşeru a afirmat că s-a gândit să se sinucidă pentru a pune capăt suferinţei şi pentru a scăpa de sentimentul de vină. Totuşi, nu şi-a dus planul până la capăt pentru că a primit tratament şi a discutat cu un psihiatru.

„Eram cu fata pe care o iubeam, din clasa a 9-a am fost împreună. Prima fată pe care am pupat-o, prima fată cu care am trăit, am locuit împreună, totul era frumos. (…) După moartea ei am vrut să mă sinucid, n-am vrut să mai trăiesc”, a povestit actorul la KanalD.

În iulie 2000, Mihai Mitoşeru a făcut un accident rutier pe DN 3A, neadaptând viteza pentru condiţiile de trafic, în urma căruia iubita sa, Cristina Duca, şi-a pierdut viaţa. Fostul prezentator a încercat să depăşească un camion, însă a pierdut controlul volanului, s-a rostogolit de şase ori şi a fost la un pas de a ajunge pe calea ferată. În urma accidentului în care logodnica lui a murit, Mitoşeru a suferit un traumatism cranio-cerebral.

 

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
George Pușcaș: „terminat” sau marea lovitură a lui Dinamo în 2027! Superagentul Pastorello: „Tratament greșit”
Capital.ro
Curs valutar marți, 3 noiembrie. Cât valorează euro, dolarul american și celelalte valute. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT