Putin sfidează din nou Europa. A semnat decretul legii prin care Rusia nu mai respectă deciziile CEDO

După invazia Ucrainei de către Rusia, din 24 februarie, Uniunea Europeana, SUA şi aliaţii lor au impus o serie de sancţiuni dure la adresa Kremlinului, dar Vladimir Putin nu cedează şi a impus o lege care prevede că Federaţia Rusă nu va mai respecta deciziile Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Filip Stan
13 iun. 2022, 16:33
Putin sfidează din nou Europa. A semnat decretul legii prin care Rusia nu mai respectă deciziile CEDO

Președintele rus Vladimir Putin a semnat un proiect de lege privind nerespectarea de către Rusia a hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), a anunțat sâmbătă Kremlinul.

În conformitate cu legea, Rusia nu va respecta hotărârile CEDO adoptate după 15 martie, dată la care țara și-a anunțat ieșirea din Consiliul Europei, potrivit agenţiei Xinhua.

În plus, compensațiile evaluate de CEDO vor fi făcute numai în ruble și vor fi transferate numai în conturi din băncile rusești. Proiectul de lege a fost aprobat miercuri de Consiliul Federației sau camera superioară a parlamentului rus.

Camera inferioară a Parlamentului, Duma, a aprobat în data de 7 iunie două proiecte de lege – unul care scoate țara de sub jurisdicția CEDO și al doilea stabilește 15 martie ca termen limită, hotărârile împotriva Rusiei pronunțate după acea dată nemaifiind puse în aplicare, potrivit Digi 24.

Proiectele de lege au fost adoptate aproape în unanimitate, doar un deputat din Partidul Comunist votând împotrivă. Ele trebuie să fie semnate de președintele Vladimir Putin înainte de a deveni lege.

Citeşte şi: Alertă la graniţele României. Putin nu se va opri în Ucraina: „Statele Baltice sunt următoarea ţintă”

În 2017, CEDO a decis ca Moscova să plătească despăgubiri supraviețuitorilor unei luări de ostatici care au suferit în urma intervenției serviciilor de securitate, atunci când au luat cu asalt o școală ocupată de militanți islamiști, în 2004. Intervenția din orașul Beslan s-a încheiat cu un adevărat măcel. Peste 330 de ostatici – dintre care 180 erau copii – și-au pierdut viața.

În februarie 2021, CEDO a hotărât că Navalîi, principala figură a opoziției din țară, ar trebui eliberat din penitenciar, după ce a fost închis pentru acuzații pe care le-a descris ca fiind motivate politic. Moscova a descris decizia CEDO drept „ilegală”.

Rusia a fost admisă în Consiliul Europei, care a fost fondat după cel de-Al Doilea Război Mondial cu scopul de a promova drepturile omului și democrația în Europa, în timpul președinției lui Boris Elțin, în 1996. După anexarea Crimeei în 2014, Rusiei i s-a retras de dreptul de vot în Parlamentul Consiliului.

Pe 15 martie, Consiliul Europei a decis excluderea Rusiei din organizația din care face parte CEDO, ca răspuns la războiul declanșat în Ucraina, în februarie.

Moscova a declarat atunci că a decis independent să părăsească Consiliul Europei, fostul președinte Dmitri Medvedev afirmând că ieșirea Rusiei din organizație reprezintă o oportunitate de a restabili pedeapsa cu moartea, pe care regulile Consiliului Europei o interzic.

Citeşte şi: SUA vs. Rusia, pe frontul din Ucraina. Duelul artileriilor, M777 americane împotriva lansatoarelor Katiuşa VIDEO

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Jaecoo 8 SHS-P: SUV-ul chinezesc cu 462 CP și 7 locuri intră în România la 50.990 de euro
Capital.ro
Greșeala pe care mulți șoferi o fac la benzinărie. De ce nu trebuie să continui alimentarea după primul click al pompei
Playtech.ro
Geamul termopan lasă frigul să intre în casă? Testul simplu cu o foaie de hârtie care îți arată dacă fereastra nu mai etanșează bine
Adevarul
Cât poți economisi dacă îți schimbi furnizorul de energie: diferențe de până la 90 de lei pe lună la curent și 380 de lei la gaze
wowbiz.ro
Iancu Sterp, dezvăluiri despre accidentul în care era să își piardă viața alături de frații săi: „Era să murim atunci”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Gică Popescu a propus un fotbalist român la Barcelona: ”A vorbit cu președintele”
MediaFlux
Horoscop 28 septembrie 2026. Ultimele zile ale lunii schimbă jocul! Apar vești neașteptate, bani și o șansă pe care unele zodii nu trebuie să o rateze
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte