Companiile implicate în scandalul european al cărnii de cal au ajuns să se acuze reciproc

Sub ameninţarea sancţiunilor, cu anchete aflate in desfăşurare în Marea Britanie, Franţa şi în România, întreg lanţul de producţie agroalimentară respinge responsabilitatea pentru scandalul provocat de frauda cu carne de cal.
Romania TV
10 feb. 2013, 21:25
Companiile implicate în scandalul european al cărnii de cal au ajuns să se acuze reciproc

În Suedia, grupul de produse congelate Findus Nordic va depune plângere împotriva societăţii franceze Comigel, care fabrica lasagna de vită contaminată cu carne de cal, spre marea nemulţumire a consumatorilor britanici.

„Avocaţii noştri lucrează din greu pentru procedurile legale pe care le vom iniţia”, a declarat duminică pentru AFP Jari Latvanen, PDG al Findus Nordic, subliniind că Comigel nu şi-a respectat contractul. „Am fost victime şi este clar acum că problema nu a fost nici la Findus, nici la Comigel”, a declarat de asemenea pentru AFP preşedintele Comigel, Erick Lehagre, apreciind că au fost „înşelaţi”.

„Aceasta reprezintă un prejudiciu foarte mare pentru noi şi vom cere compensaţii, operaţiuni pe care le vom demara în următoarele zile”, a adăugat acesta din estul Franţei, amintind că el credea că produsul propriului său furnizor Spanghero, este exclusiv carne de vită. Comigel a prevenit de vineri seară că a descoperit că Spanghero importa carne din România.

Spanghero şi-a anunţat la rândul său intenţia, sâmbătă, de a da în judecată producătorul român de la care se aproviziona, pentru că i-a livrat carne de cal în loc de carne de vită.

La rândul lor, reprezentanţii producătorilor din România neagă că şi-a fi înşelat clientul francez.Nu pot să cred că un abator român a putut livra carne de cal sub eticheta de vită”, din cauza controalelor care sunt realizate sistematic în abatoare, a declarat pentru AFP preşedintele sindicatelor din industria alimentară (FSIA) din România, Dragoş Frumosu.

„Ştiu că instituţiile de stat au deschis o anchetă şi sper că nu este vorba de o etichetare greşită de partea românească”, a adăugat preşedintele român Traian Băsescu în cadrul unei conferinţe de presă.

În Franţa, mai multe preparate de lasagna, cannelloni, spaghete bolognese, musaca sau plăcintă cu carne au fost retrase duminică din raioanele mai multor magazine (Auchan, Casino, Carrefour, Systeme U, Cora, Monoprix, Picard…).

La Paris, o reuniune de criză cu reprezentanţii industriei cărnii este prevăzută pentru luni seară, a anunţat guvernul.

Ministrul francez pentru Consum, Benoit Hamon, se aşteaptă şi la alte cazuri de fraudă: „Vom avea miercuri primele rezultate ale anchetei. Mai ales dacă compania franceză, Spanghero, ştia că achiziţionează carne de cal sau dacă au fost înşelaţi. Dacă va trebui să impunem sancţiuni, nu vom ezita să o facem”, a declarat acesta duminică.

Anterior, acesta a denunţat un circuit al cărnii „care a adus încasări de peste 300.000 de euro”, conform primelor elemente ale anchetei.

Spanghero „a achiziţionat carnea congelată de la un comerciant cipriot, care a subcontractat comanda unui comerciant din Olanda, acesta din urmă aprovizionându-se de la un abator şi o secţie de tranşare din România„, a detaliat acesta.

În trecere, Hamon a lansat un comentariu la adresa premierului britanic conservator David Cameron: „El care admiră atăt de mult economia fără constrângeri îi poate constata acum consecinţele în ceea ce priveşte un subiect atăt de esenţial ca trasabilitatea produselor alimentare, englezii crezând că cumpără vită şi în schimb mâncând carne de cal!”, a declarat acesta pentru presă.

În Marea Britanie, guvernul britanic a exclus duminică impunerea, pentru moment, unui moratoriu privind carnea importată din UE, aşa cum solicitase o deputată a Partidului conservator, aflat la putere.

DailyBusiness
Palatul Parlamentului, fără apă timp de 3 zile. Lucrări urgente la rețeaua internă
Spynews
Tatăl lui Abi Talent, în comă, la spital! Bărbatul a suferit un accident rutier în Buzău
Fanatik.ro
Staff-ul FCSB, decizie de ultimă oră! Ce se întâmplă cu Andre Duarte și Ofri Arad înaintea meciului cu Dinamo Zagreb. Exclusiv
Capital.ro
Obligatoriu pentru proprietarii din România. Se declară tot la ANAF. S-a dat termen de maxim 30 de zile
Playtech.ro
Cine cotizează la Pilonul III de pensii: banii se pot retrage foarte simplu
Adevarul
În China prinde contur ideea că încheierea războiului din Ucraina ar fi în interesul Beijingului
wowbiz.ro
Durere uriașă în urma tânărului mort în spitalul din Buzău! Iubita lui Gabriel a cedat, la o săptămână după ce l-a condus pe ultimul drum: „Sufletele s-au cerut…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Dominica Trop, cântăreața numită „Tezaur Uman Viu” de UNESCO, a încetat din viață la 87 de ani. Mesajul emoționant transmis de familie
iamsport.ro
Susține că apropierea de Mircea Lucescu i-a distrus relația cu Cornel Dinu: ”Știa că sunt prieten cu el, de aceea s-a comportat așa cu mine”
MediaFlux
Românii primesc până la 2 milioane de euro. Anunțul AFIR
stirilekanald.ro
VIDEO Emil Gânj, căutat de FBI! Primul indiciu cu privire la locul în care se ascunde de peste 6 luni
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend