Dragnea: Varianta constituirii funcţiei de preşedinte executiv al PSD prinde mult contur

Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, că la Congresul din 19-20 aprilie se vor adopta şi modificări ale Statului, el arătând, în acest sens, că varianta ca la constituirii unei funcţie de preşedinte executiv al partidului prinde din ce în ce mai mult contur.
Romania TV
11 feb. 2013, 12:39
Dragnea: Varianta constituirii funcţiei de preşedinte executiv al PSD prinde mult contur

Comisia care va lucra la modificarea Statutului va avea şi acest subiect de analizat (constiuirea funcţiei de preşedinte executiv al PSD, n.r.) Este o variantă care capătă din ce în ce mai mult contur”, a spus Dragnea.

El a arătat că în acest moment există la nivelul fiecărei organizaţii judeţene posibilitatea să aleagă sau nu funcţii de prim-vicepreşedinte, arătând că s-ar putea să se ajungă la concluzia, pentru coerenţă, de a se reglementa şi în ceea ce priveşte filialele funcţia de preşedinte executiv.

Dragnea a spus că, probabil, funcţia de secretar general va fi aleasă de BPN la propunerea preşedntelui partidului, urmând a fi un fel de funcţie numită, cu atribuţii mai restrânse.

„Nu sunt foarte multe modificări de făcut la Statut pentru că Statutul a fost modificat în urma unei ample dezbateri înainte de congresul precedent. Dar am solicitat deja de săptămâna trecută la toate organizaţiile judeţene ca în această perioadă în care vor fi adunări generale în toate organizaţiile locale oricare membru să transmită propuneri care pot aduce beneficii ca organizare şi atitudine”, a spus Dragnea.

Pe de altă parte, Dragnea, a arătat că se intenţionează ca la Congres să se instituie regula ca un vicepreşedinte care candidează pe o regiune să fie votat doar de către reprezentanţii acelei regiuni şi nu de către reprezentanţii tuturor regiunilor.

„Vom stabili grup de lucru care să definească regulamentul, procedurile prin care să fie aleşi vicepreşedinţii, pentru că vor fi un număr de opt vicepreşedinţi aleşi pentru fiecare regiune. Intenţia este ca un vicepreşedinte care candidează pe o regiune de dezvoltare actuală să fie votat numai de reprezentanţii din acea regiune, să nu fie votat şi de celelalte regiuni”, a spus Dragnea.

El a precizat că va exista şi un număr de 7-8 vicepreşedinţi pe domenii de activitate şi că votul asupra funcţiilor de vicepreşedinte va fi dat în Congres.

Dragnea a spus că acest Congres va dura două zile, urmând a se convoca şi un Comitet Naţional.

„Vom avea două zile, pe 19 dezbateri pe ateliere, pe fiecare domeniu de activitate. Va fi şi un Consiliu Naţional, rămâne de stabilit în această săptămână dacă va începe Congresul de vineri seara şi va continua sâmbătă, sau dacă vineri vom avea doar aceste dezbateri şi Consiliul Naţional, iar sămbătă să fie numai Congresul. În aceste zile vom stabili Comitetul de organizare a Congresului”, a spus Dragnea.

El a mai spus că va trimite în perioada următoare către filiale judeţene norma de reprezentare a delegaţilor la Congres.

„Voi trimite în judeţe norma de reprezentare în funcţie de prevederile actualului Statut. E o formulă complicată, dar riguroasă de reprezentare a fiecărei organizaţii judeţene”, a spus Dragnea.

DailyBusiness
Rusia își intensifică atacurile asupra Europei. Riscul unui pas greșit crește în fiecare zi
Spynews
O adolescentă de 16 ani, salvată de polițiști în Capitală. Ce au găsit agenții când au ajuns la locuință
Fanatik.ro
„Șumudică nu are ce căuta la FCSB!” Gigi Mustață, ferm: Edi Iordănescu, Rădoi sau Reghecampf, singurele opțiuni
Capital.ro
Pensii 2026. Muncești și plătești contribuții, dar nu primești aceste puncte. Regula din Legea pensiilor
Playtech.ro
Salariu de 3.000 de lei, chirie de 1.600. Calculul care arată de ce mulți români trăiesc de la o lună la alta: „Muncesc și nu mă aleg cu nimic”
Adevarul
Plaja unică din Europa unde femeile și bărbații nu au voie să stea împreună: un zid de 74 de metri îi separă de peste un secol
wowbiz.ro
Presimțire sumbră?! Ce a postat mama Mădălinei Apostol pe rețelele sociale chiar înainte de moartea fiicei sale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi tineri de 18 și 19 ani și-au pierdut viața în urma unei tragedii rutiere în județul Prahova. Un adolescent de 15 ani a ajuns în spital
iamsport.ro
Decizia luată de Elena Ceaușescu împotriva Nadiei Comăneci din cauza relației cu Nicu Ceaușescu: ”A fost îngrijorată”
MediaFlux
Lege nouă pentru pensionari. Casa de Pensii e obligată să rezolve în termen scurt
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte