România a avut cele mai mici preţuri din UE la mâncare, în 2021. Cele mai ieftine haine sunt în Bulgaria

Bulgaria a avut cele mai mici preţuri de consum din Uniunea Europeană în 2021, potrivit cifrelor publicate marţi de Eurostat, în timp ce România a avut cele mai mici preţuri la alimente şi băuturile non-alcoolice.
Daniel Spătaru
22 iun. 2022, 19:01
România a avut cele mai mici preţuri din UE la mâncare, în 2021. Cele mai ieftine haine sunt în Bulgaria

Conform acestor date, în 2021, nivelul preţurilor pentru bunurile de consum şi servicii varia foarte mult în UE, însă cele mai mici preţuri s-au înregistrat în Bulgaria şi România (ambele fiind la 56% din media UE). Eurostat a calculat preţurile de consum utilizând paritatea puterii de cumpărare (PPC).

În 2021, cel mai ridicat nivel al preţurilor în Uniunea Europeană s-a înregistrat în Danemarca şi Irlanda (ambele 140% din media UE). Aceste două state membre UE au fost urmate de Luxemburg (132%), Suedia (128%) şi Finlanda (126%). La polul opus, cele mai mici preţuri au fost în Polonia (60% din media UE), România şi Bulgaria (ambele la 56% din media UE).

În 2021, cele mai mari diferenţe de preţuri s-au înregistrat la categoriile „restaurante şi hoteluri” precum şi „alcool şi ţigări”. Nivelul preţurilor pentru restaurante şi hoteluri ea de aproape 3,4 ori mai mare în cea mai scumpă ţară membră UE decât în cea mai ieftină. Nivelul preţurilor la „restaurante şi hoteluri” a variat de la 46% din media UE în Bulgaria, 54% în România şi 62% în Ungaria, până la 155% din media UE în Danemarca, 137% în Suedia şi 133% în Finlanda.

Pe locul al doilea în ceea ce priveşte diferenţa între preţuri se află alcoolul şi tutunul, cel mai scăzut nivel fiind în Bulgaria (64% din media UE), Polonia (72%) şi Ungaria (79%), iar cel mai ridicat în Irlanda (205% din media UE), urmată de Finlanda (173%), Suedia (136%), Danemarca şi Franţa (ambele 134%). Variaţiile de preţ sunt provocate de diferenţele de impozitare la aceste produse.

Citeşte şi Raport Eurostat. România este pe primul loc în topul ţărilor din eşalonul al doilea al UE cu cel mai bun salariu minim, ajustat la puterea de cumpărare

Alimentele şi băuturile non-alcoolice sunt cele mai ieftine în România (69% din media UE) şi Polonia (72%), iar cele mai scumpe în Luxemburg (125% din media UE), Danemarca (120%) şi Irlanda (119%). Bulgaria este şi ea printre statele cu cele mai mici preţuri la alimente şi băuturi non-alcoolice, cu 69,3% din media UE.

Îmbrăcămintea este categoria de produse unde diferenţele între statele membre UE sunt cele mai mici, variind între 76% din media UE în Bulgaria şi până la 134% în Danemarca.

La echipamentele pentru transport personal se înregistrează de asemenea diferenţe mici de preţuri între statele membre, cele mai ieftine fiind în Polonia (81% din media UE), iar cele mai scumpe în Danemarca (138%).

Diferenţele de preţ sunt de asemenea limitate la produsele electronice de consum, de la 88% din media UE în Polonia la 113% în Ţările de Jos.

Citeşte şi Cifre alarmante: populația activă a României va scădea până în 2030 cu încă 9%. Țara nostră, din ce în ce mai pustie

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Cum și-a pregătit Mădălina Apostol sfârșitul! Unde și-a lăsat fetița și ce i-a spus înainte de a face gestul necugetat. Dezvăluiri exclusive!
Fanatik.ro
Nicușor Dan susține că David Popovici are un salariu rezonabil la Dinamo: „Așa știu”
Capital.ro
Ce se întâmplă cu ultima pensie după deces. Ce trebuie să știe familia înainte de a retrage banii
Playtech.ro
Cât este ajutorul de deces în 2026 și în câte zile lucrătoare se obţine. Actele necesare pentru a primi banii
Adevarul
„Ce făcurăți, bă, nărozilor? Vă rătăcirăți?” Misterul camionului cu numere de Olt ajuns pe drumurile din Afganistan
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale Mădălinei Apostol despre familia ei. Mesajul care îi tulbură acum pe cei care au cunoscut-o: „Doar ea mi-a mai rămas. Copiii mei și ea”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un mire de 30 de ani și tată a doi copii și-a pierdut viața în mod tragic, în timp ce mergea spre propria nuntă: „Ar fi trebuit să fie cea mai fericită zi a lor”
iamsport.ro
A numit ”marile probleme” ale Rapidului și a criticat doi titulari: ”Trebuia să dea 4-5 goluri!”
MediaFlux
Dantes Nicolae Bratu, noul șef vechi al Inspecției Muncii, prins cu mașina burdușită de plocoane! Adjuncții de la ITM-urile din țară i-au adus cadouri direct la portbagaj | Foto și Video Exclusiv
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte