Noi proteste la Oltchim: 20 de angajaţi au anunţat că au intrat în greva foamei

Aproximativ 200 de angajaţi ai combinatului Oltchim protestează, marţi, în faţa unităţii, iar 20 de salariaţi au anunţat că au declanşat greva foamei, după ce din cauza lipsei de materie primă a fost oprită activitatea în cele trei secţii unde producţia fusese reluată în noiembrie 2012.
Romania TV
12 feb. 2013, 10:51
Noi proteste la Oltchim: 20 de angajaţi au anunţat că au intrat în greva foamei

Protestul are loc în faţa pavilionului administrativ al combinatului Oltchim, unde oamenii scandează „Hoţii”, „Vrem să muncim” şi cer ca premierul Victor Ponta să vină la Râmnicu Vâlcea pentru a detensiona situaţia.

Potrivit preşedintelui Sindicatului „Victoria” din SC Oltchim Râmnicu Vâlcea, Corneliu Cernev, 20 de angajaţi au intrat în greva foamei, în faţa sediului societăţii fiind montate corturi în care stau greviştii foamei.

„Un număr de 24 de persoane şi-au dat acordul astăzi (marţi – n.r.) ca să intre în greva foamei. 20 au intrat deja în greva foamei, iar ceilalţi patru vor intra probabil de mâine (miercuri- n.r.). Oamenii nu mai cred în promisiuni. Cele trei secţii care reluaseră producţia şi-au întrerupt activitatea din lipsa materiei prime, banii pentru capitalul de lucru nu au venit şi sunt restanţe salariale. Situaţia combinatului este gravă, iar oamenii acuză că au fost minţiţi”, a spus Corneliu Cernev.

Şi săptămâna trecută aproximativ 500 de angajaţi ai Oltchim au protestat în faţa pavilionului administrativ, nemulţumiţi că nu şi-au primit salariile pe decembrie şi ianuarie, ei cerând conducerii unităţii să le prezinte planul de reorganizare, în condiţiile în care combinatul a intrat în insolvenţă.

Administratorul judiciar Gheorghe Pipera declara atunci că nu există în acest moment pericolul unui faliment, iar sindicatele trebuie să înţeleagă „să fie calme”.

„Noi facem eforturi, am discutat şase ore la Vâlcea cu sindicatele, au înţeles strategia noastră pe termen scurt şi este o surpriză acest protest. Dacă protestele continuă, şansele că Oltchim să se poată salva sunt tot mai reduse. Nu îi ajută cu nimic dacă protestează. Nu se pune în acest moment problema de faliment, iar oamenii trebuie să înţeleagă că discutăm reorganizarea societăţii. Sindicatele trebuie să înţeleagă să fie calme”, afirma Gheorghe Piperea.

Combinatul Oltchim se află în insolvenţă, cererea de declanşare a acestei proceduri fiind aprobată în 30 ianuarie de Tribunalul Vâlcea.

Administratorii judiciari ai Oltchim sunt Rominsolv, o firmă a avocatului Gheorghe Piperea, şi BDO Business Restructuring, parte a reţelei grupului internaţional BDO.

Guvernul a încercat anul trecut să privatizeze Oltchim, însă licitaţia pentru vânzarea pachetului majoritar de acţiuni a eşuat din cauză că patronul OTV, Dan Diaconescu, declarat câştigător al licitaţiei, nu a plătit statului suma la care s-a angajat, respectiv 45 milioane euro.

După acest eşec, statul nu a mai avansat un termen concret pentru privatizarea combinatului chimic.

DailyBusiness
CNN: Iranul vine cu o cerere nouă de a pune capăt războiului – ce i-ar putea aduce miliarde
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
Dialog uluitor Mircea Lucescu – soția Neli, de pe patul de spital: „Vreau să merg la Bratislava!” / „Schimb yala la ușă dacă pleci!”
Capital.ro
Adoptarea euro. 91% din numerarul național a fost retras. Anunț oficial al Băncii Naționale a Bulgariei
Playtech.ro
Cum să economiseşti motorină şi benzină cu ajutorul cauciucurilor: vei fi mai atent când le vei pune pe cele de vară
Adevarul
Pașaportul românesc, mai puternic decât cele eliberate de SUA, Marea Britanie și Australia. În ce state pot românii să călătorească fără viză
wowbiz.ro
Codruța Filip, în brațele lui Valentin Sanfira. Imaginile emoționante care au făcut înconjurul internetului. Cum au fost surprinși la Sala Palatului, înainte să anunțe divorțul
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în județul Mureș! Două fetițe, de 4 și 5 ani, au dispărut din curtea locuinței, iar autoritățile solicită sprijinul cetățenilor pentru găsirea lor
iamsport.ro
Acord pentru ca Ion Țiriac să investească la Brașov. Suma este considerabilă
MediaFlux
Pensionarii care pierd 2.800 de lei dacă nu depun un document până marți, 31 martie la CNPP
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj