Rareş Bogdan: Românii au nevoie de adevăr, nu de măsuri populiste care riscă să le explodeze în faţă

Europarlamentarul spune că PNL n-a vândut iluzii nici în privinţa preţului la carburanţi, compensarea, atâta câtă e, a fost aprobată în coaliţie, iar comunicarea a fost cinstită
Filip Stan
27 iun. 2022, 20:41
Rareş Bogdan: Românii au nevoie de adevăr, nu de măsuri populiste care riscă să le explodeze în faţă

Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan afirmă că „românii au nevoie de adevăr, nu de măsuri populiste care riscă să le explodeze în faţă”, arătând că PNL vrea menţinerea cotei unice şi nu susţine supraimpozitarea companiilor, dar şi că „trebuie eliminate nişte excepţii din fiscalitate, şi avem în vedere TVA la băuturile cu mult zahăr, accizele la alcool şi tutun, jocurile de noroc”. „PNL n-a vândut iluzii nici în privinţa preţului carburanţi, compensarea, atâta câtă este, a fost aprobată în coaliţie, iar comunicarea a fost cinstită, nu populistă”, susţine Rareş Bogdan.

Preţ carburanţi. PSD monitorizează tarifele la pompă, avertisment pentru premierul Ciucă

„Românii au nevoie de adevăr, nu de măsuri populiste care riscă să le explodeze în faţă! Avem un premier extrem de responsabil, care arată realitatea, le spune românilor ce îşi permite şi ce nu îşi permite ţara noastră. Mai ales în contextul războiului stârnit de un om bolnav care ameninţă planeta cu foamete şi întuneric! Cetăţenii au nevoie de adevăr, pentru a-şi putea programa cheltuielile, a-şi face planuri. Prin urmare, PNL va susţine în continuare măsuri economice de natură să ducă la înfiinţarea de locuri de muncă, să crească încasările la buget şi să stimuleze investiţiile publice şi private, să atragă banii europeni. Fiecare euro investit atrage alţi 10, dar pentru un mediu de afaceri sănătos este nevoie de predictibilitate”, a arătat Rareş Bogdan, luni seară, într-o postare pe Facebook.

El a subliniat că PNL vrea menţinerea cotei unice şi nu susţine suprataxarea companiilor. „PNL doreşte menţinerea cotei unice, pentru că realizarea de investiţii într-un climat de predictibilitate este vital. NU susţinem suprataxarea companiilor, ştiu că se creează aşteptări populiste, dar taxele mai mari vor duce la preţuri mai mari, sau la închideri de locuri de muncă, sau la tăieri de salarii. De asemenea, nu vrem să riscăm ca anumite afaceri să fie mutate în medii fiscale mai prietenoase. Profitul reinvestit înseamnă locuri de muncă noi, deci taxe noi la buget, să nu ne facem că nu vedem asta! Da, trebuie eliminate nişte excepţii din fiscalitate, şi avem în vedere TVA la băuturile cu mult zahăr, accizele la alcool şi tutun, jocurile de noroc”, a adăugat Rareş Bogdan.

Rareş Bogdan mitraliază propunerile PSD: „Mențineţi cota unică şi nu introduceţi taxe”

Potrivit acestuia, orice decizie care modifică fiscalitatea se ia doar în urma discuţiilor cu ministrul de Finanţe şi experţii săi. „Cheia, în aceste luni, este echilibrul, stabilitatea macroeconomică a României, iar aici, Nicolae Ciucă a fost şi este extrem, extrem de atent. Toate deciziile sale au în vedere stabilitatea, atât a ţării, cât şi a mentalului oamenilor, cărora nu le vinde iluzii. Aţi văzut că nu vorbeşte aiurea, nu spune ceea ce nu cunoaşte, se informează şi abia apoi face declaraţii. Seriozitatea acestei guvernări a dus la creşterea încasărilor bugetare cu mult peste creşterea cheltuielilor – deficitul a scăzut cu 6 miliarde, iar comparativ cu primele luni ale lui 2021, bugetul are venituri mai mari cu o cincime. PNL n-a vândut iluzii nici în privinţa preţului carburanţi, compensarea, atâta câtă este, a fost aprobată în coaliţie, iar comunicarea a fost cinstită, nu populistă, căci oamenii au nevoie să cunoască realitatea. Nu vrea nimeni să pericliteze stabilitatea economică, iar dacă s-ar fi putut, compensarea ar fi fost mai mare. Repet, cheia este responsabilitatea, echilibrul. Dacă n-ar fi fost aşa, dacă acest guvern n-ar fi extrem de serios, SUA n-ar face investiţii în capacităţi suplimentare de producere a energiei. Şi e doar începutul”, a conchis Rareş Bogdan.

 

Cristian Băcanu (PNL), mesaj către cei care ies şi vorbesc fără să aibă o înţelegere înainte în coaliţie despre impozitare progresivă: În momentul în care am ieşit şi am vorbit de eliminarea cotei unice, întreg mediul de afaceri a intrat în panică

Deputatul PNL Cristian Băcanu a declarat, luni, în emisiunea Talk News de la Profit News TV, că are un mesaj către cei care ies şi vorbesc fără să aibă o înţelegere înainte în coaliţie despre impozitare progresivă, el precizând că în momentul în care s-a ieşit şi s-a vorbit despre eliminarea cotei unice, întreg mediul de afaceri a intrat în panică. Băcanu a arătat că, din cauza războiului din Ucraina, sunt multe companii care se gândesc să îşi redirecţioneze investiţiile planificate în Ucraina şi Rusia către statele din Flancul estic, România, Bulgaria, Cehia, Polonia, Ungaria. astfel că trebuie să fim cu ochii pe butelie pe aceste investiţii, să atragem aceşti investitori şi să avem un mediu de afaceri care să se bucure de predictibilitate.

”În momentul în care am ieşit şi am vorbit de eliminarea cotei unice, întreg mediul de afaceri a intrat în panică. După ce a început războiul din Ucraina, sunt multe companii care se gândesc să îşi redirecţioneze investiţiile planificate în Ucraina şi Rusia către statele din Flancul estic, România, Bulgaria, Cehia, Polonia, Ungaria, sau vor să îşi mute nişte investiţii din cele două ţări”, a spus Băcanu.

El a continuat: ”Auzeam nişte politicieni mai ales din partea stângă, de la PSD că în Franţa e 25% impozitul, sau în Germania. Nu suntem în competiţie cu Franţa şi Germania, ci cu Bulgaria, cu Polonia, cu Ungaria, sunt parteneri ai noştri în NATO şi UE dar suntem în competiţie, la atragerea investiţiilor, iar cel mai rău acum este să ne jucăm de-a fiscalitatea. O să dorm bine la noapte ştiind că avem în continuare cotă unică şi că sunt nişte ajustări pe fiscalitate, nu modificări foarte mare, dar o să dorm cu un regret că am deschis nişte discuţii sterile, despre modificarea fiscalităţii şi că întreg mediul de afaceri a intrat în panică”.

Cristian Băcanu a arătat că ”începe o perioadă de reajustări în zona estului, în care investitorii vor pleca dinspre est şi vor veni către noi. ”Noi trebuie să fim cu ochii pe butelie pe aceste investiţii, să atragem aceşti investitori, să avem un mediu de afaceri care să se bucure de predictibilitate”, a arătat deputatul liberal.

Întrebat cui i se adresează, Băcanu a arătat că mesajul este ”pentru cei care ies şi vorbesc fără să aibă o înţelegere înainte în coaliţie despre impozitarea progresivă”.

DailyBusiness
Fructele au devenit un motiv major pentru care România a văzut o creștere a inflației în iulie
Spynews
Ce au făcut Alina Eremia și logodnicul ei, Edi Barbu, înainte de nuntă! Cum i-au surprins paparazzii
Bzi.ro
Andreea Marin arată fabulos la 50 de ani! Cum reușește vedeta să se mențină în formă! Face asta timp de 2 ore pe săptămână – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
A mers la piscină și a murit după ce un copil a sărit pe el de pe trambulină. Ce gest a făcut băiatul de 10 ani după ce a văzut ce s-a întâmplat
Capital.ro
Băncile plătesc banii înapoi. Se returnează chiar și sume încasate 30 de ani. Clienții trebuie să depună cerere
Playtech.ro
O turistă a fost taxată cu 12 euro că și-a agățat geanta în cuier: „Surpriza a venit cu bonul” Fenomentul ia amploarea în destinațiile de vacanță
Adevarul
Reacție dură după decizia ca soldații americani să-i pună covorul roșu lui Putin: „Cel care a luat-o trebuie să suporte consecințele”
wowbiz.ro
Momente de panică pentru Elena Udrea! Fostul politician și familia sa au fost atacați de urs în vacanță. Ce se întâmplă cu ei în aceste momente: „Ne-a apărat...”
Evz.ro
Autostrada care taie Carpații. Imagini cu drumul de mare viteză ce va schimba România
Prosport.ro
Interzis cardiacilor! Cea mai frumoasă prezentatoare TV s-a filmat în timp ce făcea duș la piscină
kanald.ro
Concluziile summit-ului dintre Donald Trump și Vladimir Putin. Ce se va întâmpla cu războiul din Ucraina
Cancan.ro
Înmormântarea Prințesei Kate, plănuită în mare secret! Care a fost planul Palatului Buckingham
iamsport.ro
Românul care a făcut peste 1.000.000 de dolari în Bahamas nu are dubii: ”Imaginea lui Ion Țiriac nu o să o aibă niciun președinte al României în următorii 100 de ani”
MediaFlux
Anunț privind pensia pentru 4,7 milioane de pensionari! Majoritatea au primit 2.800 de lei, prin poștă sau pe card
stirilekanald.ro
Lanț uman în stațiunea Jupiter pentru salvarea a trei turiști, după ce a fost arborat steagul roșu. Cine este cel care a decedat
FURTUNĂ ELECTRICĂ în România. Se va răci brusc, vor fi furtuni puternice