Joe Biden, la finalul Summitului de la Madrid: „Nu ştiu cum se va termina acest război, dar sigur Rusia nu-şi va pune ambele picioare în Ucraina”

Preşedintele american Joe Biden a declarat joi că preţurile la carburanţi şi la alimente sunt ridicate din cauza invaziei Rusiei în Ucraina şi a promis ca aceasta din urmă va fi ajutată de SUA şi de aliaţii săi atât timp cât va fi nevoie în războiul împotriva Rusiei.
Filip Stan
30 iun. 2022, 19:07
Joe Biden, la finalul Summitului de la Madrid:

Într-o conferință de presă, Joe Biden a apreciat natura istorică a summitului, făcând referire la invitația oficială a Suediei și Finlandei de a adera la alianța Atlanticului de Nord. De asemenea, liderul de la Casa Albă a promis că va spori resursele NATO pe flancul estic.

Preţul petrolului ”este ridicat din cauza Rusiei, Rusiei, Rusiei”, a spus Biden la o conferinţă de presă la finalul summitului NATO de la Madrid.

El a asigurat că va încerca în continuare să convingă statele din Golf să-şi crească producţia de petrol pentru a scădea preţul combustibililor, şi va face acest lucru inclusiv în discuţiile pe care le va avea în Arabia Saudită cu regele Salman şi cu prinţul moştenitor Mohammed bin Salman în timpul vizitei pe care o va efectua în această ţară în iulie.

De asemenea, există o criză alimentară ”pentru că Rusia nu permite cerealelor să iasă din Ucraina”, a mai susţinut liderul de la Casa Albă.

”Vom rămâne alături de Ucraina şi toată Alianţa va fi alături de Ucraina atât timp cât va fi nevoie pentru ca să nu fie învinsă de Rusia”, a promis Biden, adăugând că va anunţa curând un nou pachet de ajutor militar american pentru Ucraina, în valoare de 800 de milioane de dolari, scrie Agerpres.

Citeşte şi: Lovitura decisivă împotriva lui Putin care ar putea opri războiul din Ucraina. Expert al Institutului Hudson: „Un jucător-cheie la Marea Neagră este România”

Acest ajutor va include ”noi sisteme antiaeriene occidentale avansate, mai multă artilerie şi muniţii, radare anti-artilerie, muniţii suplimentare pentru lansatoarele multiple de rachete HIMARS pe care deja le-am dat Ucrainei şi mai multe baterii HIMARS care vin de asemenea din alte ţări”, a detaliat el.

Cât despre evoluţia războiului declanşat de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, Biden a spus că nu ştie ”cum sau când se va termina” acest război, dar ”nu se va termina cu Rusia punând ambele picioare în Ucraina”.

La summitul NATO care s-a încheiat Joe Biden a anunţat că Statele Unite vor stabili în Polonia un cartier general permanent al Corpului 5 al armatei americane, în România îşi va avea baza o brigadă americană suplimentară compusă în total din 5.000 de persoane, vor exista de asemenea desfăşurări americane suplimentare în statele baltice, două escadrile suplimentare de avioane de luptă F-35 vor fi dislocate în Regatul Unit şi vor fi poziţionate capacităţi suplimentare de apărare aeriană în Germania şi Italia.

Citeşte şi: Fostul șef al Formulei 1 Bernie Ecclestone îl apără pe Putin. „Aş încasa un glonţ pentru el! E o persoană de calitate”

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Bianca Dan de la Insula iubirii urmează să se opereze. Ce se întâmplă cu fosta concurentă
Fanatik.ro
Gigi Becali a anunțat dacă va vota Guvernul Siegfried Mureșan. Cine sunt „cioflingarii”? Exclusiv
Capital.ro
Boala care ucide în tăcere: peste 140.000 de români mor anual fără să știe că sunt în pericol
Playtech.ro
De ce cheltuim mai mulți bani atunci când plătim cu cardul. Explicația pentru senzația că „dispar” fără să ne dăm seama
Adevarul
Controverse la Zoo Sibiu. Iepure viu, oferit unui piton, în fața copiilor: „Trebuie să simtă bătăile inimii animalului pe care îl vânează”
wowbiz.ro
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză în râul Olt, s-a predat în Elveția. Vlad Bălțățeanu era căutat internațional
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Biserica Ortodoxă Română este îndoliată! S-a stins din viață preotul Nicu Moldoveanu. Când și unde va fi înmormântat
iamsport.ro
S-a dezlănțuit la adresa lui Ianis Hagi în direct: ”Nu am văzut în viața mea jucător de nivelul ăsta! Eu și toți colegii mei de la școală îi eram superiori”
MediaFlux
Vladimir Putin a semnat decretul! Efectivele armatei ruse, sporite, alături de cheltuielile militare pentru 2027. Creșteri cu 27%
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte