Marea Britanie este îngenuncheată de noul val COVID. Numărul infectărilor a crescut de la o săptămână la alta cu peste 500.000

Numărul cazurilor de COVID-19 din Marea Britanie a crescut cu mai mult de jumătate de milion într-o săptămână, probabil pe fondul circulaţiei celor mai recente variante de Omicron, BA.4 şi BA.5, conform datelor.
Filip Stan
01 iul. 2022, 19:14
Marea Britanie este îngenuncheată de noul val COVID. Numărul infectărilor a crescut de la o săptămână la alta cu peste 500.000

Se estimează că un total de 2,3 milioane de persoane din gospodării private s-au contagiat cu una dintre tulpinile COVID săptămâna trecută, în creştere cu 32% comparativ cu săptămâna precedentă, potrivit Biroului Naţional de Statistică (ONS).

Numărul de spitalizări continuă de asemenea să crească, existând indicii timpurii ale unei tendinţe ascendente a internărilor la terapie intensivă în rândul vârstnicilor.

Acesta este cel mai mare total al cazurilor de infectare înregistrat după sfârşitul lunii aprilie, dar continuă să se menţină departe de nivelul record de 4,9 milioane din vârful valului Omicron BA.2, la sfârşitul lunii martie.

„Pe teritoriul Marii Britanii am văzut o creştere continuă cu peste jumătate de milion de infecţii, probabil cauzate de răspândirea variantelor BA.4 şi BA.5”, a declarat Sarah Crofts de la ONS, specialistă în date analitice referitoare la COVID-19.

Citeşte şi: Fumatul interzis pe o plajă celebră în Europa, frecventată inclusiv de români

„Această creştere este observată la toate vârstele, în toate ţările şi regiunile Angliei. Vom continua să monitorizăm îndeaproape datele pentru a vedea dacă această creştere continuă în următoarele săptămâni”, a precizat ea, potrivit Agerpres.

În Regatul Unit, virusul rămâne cel mai răspândit în Scoţia, unde se estimează că 288.200 de persoane au avut COVID-19 săptămâna trecută, sau una din 18. Aceasta reprezintă o creştere comparativ cu săptămâna precedentă, când au fost raportate 250.700 de cazuri (o persoană din 20) şi este cea mai mare cifră înregistrată în Scoţia după începutul lunii aprilie.

În Anglia, 1,8 milioane de persoane ar fi avut virusul săptămâna trecută, echivalentul a aproximativ una din 30, o creştere faţă de cifra de 1,4 milioane – sau una din 40 – din săptămâna precedentă.

Ţara Galilor a înregistrat o creştere a numărului de cazuri de infectare până la 106.000, sau o persoană din 30, în creştere de la 68.500 (una din 45).

În Irlanda de Nord, numărul cazurilor de infectare a urcat până la aproximativ 71.000 (o persoană din 25), în creştere de la 59.900 (una din 30).

Citeşte şi: Guvernul lui Boris Johnson, zguduit de încă un scandal sexual. Un important membru al Executivului a demisionat, acuzat că a pipăit bărbaţi într-un club de noapte

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Casa de la Șușani a Adelei Popescu și a lui Radu Vâlcan pare desprinsă din povești! Nici nu zici că este în România | GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Postarea de 4 milioane de aprecieri a soției lui Messi după dramaticul Argentina – Egipt 3-2. Cele 5 cuvinte transmise de Antonela
Capital.ro
Prețuri carburanți miercuri, 8 iulie. Cât costă cea mai ieftină benzină în România. Lista celor mai mici tarife
Playtech.ro
Cele două licee din România nu au avut niciun elev promovat la Bacalaureat 2026. Promovare 0% la examenul maturității
Adevarul
Ce au mâncat liderii NATO la dineul oficial de la Ankara. De la mantı și biban de mare la baclava regală cu înghețată de Maraș
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod galben de ploi, grindină și vijelii în mare parte din țară! Când scapă România de vremea capricioasă
iamsport.ro
S-a înțeles cu FCSB și Florin Prunea a rămas șocat: 'Cel mai bun transfer de până acum din SuperLiga'
MediaFlux
PAPARAZZI Cristina Guță, la cumpărături! Soția lui Nicolae Guță a ieșit din casă cu tot aurul pe ea pentru un mop FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?