Calendar ortodox 4 iulie 2022. Zi de sărbătoare, doi sfinţi al căror nume este purtat de zeci de mii de români

Calendar ortodox 4 iulie 2022. Romaniatv.net vă prezintă în fiecare zi cele mai importante sărbători religioase de peste an.
Alina Costache
04 iul. 2022, 07:59
Calendar ortodox 4 iulie 2022. Zi de sărbătoare, doi sfinţi al căror nume este purtat de zeci de mii de români

Calendar ortodox 4 iulie 2022
Sf. Ier. Andrei, arhiepiscopul Cretei; Sf. Cuv. Marta

Greco-catolice
Sf. aep. Andrei Cretanul

Romano-catolice
Sf. Elisabeta a Portugaliei; Ff. Piergiorgio Frassati; Maria Crocifissa Curcio, călug.

Sfântul Andrei, arhiepiscopul Cretei, este pomenit în calendarul creştin ortodox în ziua de 4 iulie.

S-a născut la Damasc şi a fost dus la Ierusalim de către părinţii săi. A fost închinat la Mormântul Domnului, ca un dar către Dumnezeu, iar patriarhul Teodor al Ierusalimului, om sfânt şi îmbunătăţit, l-a primit ca fiu al său duhovnicesc.

Calendar ortodox iulie 2022. Sărbători religioase în iulie 2022. Tradiții și superstiții de Cosmandin, Sf Ilie, Sf Pantelimon
Patriarhul l-a tuns în monahism, l-a hirotonisit diacon şi, luându-l ucenic, l-a aşezat ca secretar al patriarhiei.

Sfântul Andrei a fost trimis, în anul 680, la Constantinopol, pentru a participa la Sinodul al VI-lea Ecumenic, care a condamnat erezia monotelită (erezia susţinea că în persoana Mântuitorului Hristos există numai voinţa dumnezeiască, nu şi cea omenească). După sinod, a fost oprit ca diacon la patriarhia din Constantinopol.

A fost ales arhiepiscop al Gortynei, în Creta. De aici, numele sub care e cunoscut şi acum: Cretanul sau Criteanul.

Calendar ortodox 4 iulie 2022.  Sfântul Andrei Criteanul este autorul a numeroase cărţi de învăţătură creştină, precum şi a mai multor imnuri religioase, dintre care cel mai cunoscut este ”Canonul cel Mare”, lucrare monumentală, recapitulare a istoriei căderii umane şi a ridicării prin pocăinţă, care se cântă în săptămâna a cincea a Postului Mare.

„Dar, sfântul nu numai cu cuvintele sale a împodobit păstoria sa şi veselea orice Biserică a creştinilor, ci şi cu lucruri şi cu isprăvi de mare cuviinţă, pentru că el a înnoit lui Dumnezeu bisericile cele dărăpănate, le-a tocmit cu ajutor bogat şi cinstit, le-a zidit din temelie o biserică foarte frumoasă, în cinstea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioarei Maria, numind-o pe dânsa Vlaherna.

Casele primitoare de străini le-a zidit din temelie, spre odihna bătrânilor, spre vindecarea bolnavilor şi spre acoperământul străinilor şi scăpătaţilor, cărora le dădea cu îmbelşugare nu numai toate cele de nevoie şi de hrană, cheltuind bani înţelepţeşte şi cu plăcere de Dumnezeu, ci şi, după cum la celelalte urma pe Stăpânul şi dascălul său, Hristos, aşa şi la aceasta Îl urma, slujind la primirea străinilor şi bolnavilor cu însăşi mâinile sale” (Vieţile Sfinţilor).

A trecut la Domnul în oraşul Ieriso de lângă Militene, capitala insulei Lesbos, pe când se întorcea dintr-o călătorie făcută la Constantinopol. A fost înmormântat în biserica Sfintei Muceniţe Anastasia din Mitilene. (sursă: vol. „Vieţile Sfinţilor”)

Citeste si Prognoza meteo în următoarele două săptămâni: Iulie începe cu ploi! Cum va fi la mare şi la munte

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Lovitură pentru Universitatea Craiova! Jucătorul dorit de Mihai Rotaru a semnat până în 2029 cu altă echipă
Capital.ro
Banii cash se schimbă complet. Se pregătește o revoluție a numerarului. Bancnotele viitorului au fost deja prezentate
Playtech.ro
Hainele din cauza cărora nu ţi se permite accesul în avion. La ce să fii atent vara aceasta când pleci în concediu
Adevarul
Prințul Louis a furat din nou spectacolul la Trooping the Colour. Gesturile sale au devenit virale
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu saxofonistul Memiș Selciuc în viață! Ce a apucat să spună înainte să se prăbușească: „Cine știe când…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu pe autostrada M1 din Ungaria. Opt persoane și-au pierdut viața după ce un șofer ar fi adormit la volan, iar un microbuz s-a lovit de un convoi
iamsport.ro
De ce nu și-ar fi atins legenda Stelei ”cu tehnica extraordinară” potențialul: ”Putea să fie la un nivel foarte ridicat!”
MediaFlux
Se dau 540 lei în plus la pensie. Iată cum se pot obține banii
stirilekanald.ro
VIDEO PNL a decis să nu susțină guvernul Tomac. Ilie Bolojan: „Nu are puterea să continue reformele necesare”
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți