Zelenski, primul mesaj după înfrângerea Ucrainei în Lugansk: „Vom reveni, nu cedăm nimic!”

După cucerirea Luganskului şi a unei părţi din regiunea vecină Doneţk, care împreună alcătuiesc provincia Donbas, teritoriu ucrainean revendicat de Moscova, ruşii şi-au creat un culoar care uneşte estul cu sudul şi peninsula ucraineană Crimeea.
Filip Stan
04 iul. 2022, 10:38
Zelenski, primul mesaj după înfrângerea Ucrainei în Lugansk:

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat după căderea oraşului Lisiciansk, ultimul bastion al Kievului în regiunea estică Lugansk, în mâinile ruşilor, că ţara sa ”nu renunţă la nimic” şi că va reveni în zonele aflate acum sub controlul ruşilor, transmite EFE.

Într-una din recentele înregistrări video postate pe pagina sa de internet, Zelenski se referă la retragerea trupelor Kievului din Lisiciansk după asediul rus care a permis forţelor de invazie să deţină practic controlul asupra întregii regiuni din estul Ucrainei.
Război în Ucraina. Rusia şi-a proclamat victoria luni dimineaţă VIDEO
”Ucraina nu renunţă la nimic. Şi când cineva acolo la Moscova dă informaţii despre regiunea Lugansk, să-şi amintească relatările şi promisiunile făcute înainte de 24 februarie, în primele zile ale acestei invazii, în primăvară şi acum”, a declarat Zelenski, referindu-se la timpul de care au avut nevoie ruşii pentru a reuşi să controleze această regiune, aproape patru luni. ”Să evalueze în mod real ceea ce au obţinut în tot acest timp şi cât au plătit pentru aceasta. Pentru că rapoartele lor actuale se vor transforma în fum, la fel ca cele de dinainte”, a adăugat preşedintele Zelenski.

Armata ucraineană ”avansează gradual în regiunea Harkov, în regiunea Herson (aflată parţial sub controlul ruşilor) şi pe mare: (insula) Şerpilor este un bun exemplu în acest sens. Va veni ziua când vom spune acelaşi lucru despre Donbas”, a subliniat Zelenski.

Iar ”armata noastră îşi retrage oamenii din anumite puncte de pe front unde duşmanul are o mai mare putere de foc, exact asta s-a întâmplat în Lisiciansk, iar aceasta înseamnă un singur lucru: vom reveni graţie tacticii noastre, graţie livrărilor crescute de arme moderne”, a avertizat el.

După cucerirea Luganskului şi a unei părţi din regiunea vecină Doneţk, care împreună alcătuiesc provincia Donbas, teritoriu ucrainean revendicat de Moscova, ruşii şi-au creat un culoar care uneşte estul cu sudul şi peninsula ucraineană Crimeea, anexată ilegal şi controlată de Kremlin încă din 2014, aminteşte EFE.

Peste 10.000 de locuitori ai oraşului-port ucrainean Mariupol, aflat sub ocupaţie rusă, se află în prezent în închisori sub controlul autoproclamatei Republici Populare Doneţk (RPD), ale cărei autorităţi proruse le-au înlocuit pe cele ucrainene, transmite luni EFE.

Aceste informaţii au fost date publicităţii duminică noapte pe Telegram de către primăria din Mariupol, ai cărei edili se află în exil, şi au fost preluate luni de agenţiile de presă ucrainene.

”Rezidenţi civili paşnici au fost reţinuţi de ocupanţii (ruşi) şi trimişi în locuri unde sunt privaţi de libertate. Sunt cunoscute câteva închisori de acest tip: două în Olenivka, un centru de detenţie preventivă din (regiunea) Doneţk şi unul în Makiivka”, au declarat sursele citate.

”Persoanele sunt deţinute în condiţii teribile şi inumane, ca într-un lagăr de concentrare. Sunt închise în celule minuscule, de 2 metri pătraţi pe 3, câte 10 persoane”, a menţionat primăria în exil a Mariupol.

Războiul din Ucraina riscă să se extindă. Moscova acuza Occidentul ca instigă Ucraina sa atace ţinte din Rusia
Actualii ”locuitori din Mariupol abia dacă primesc apă şi hrană. Nu-i lasă să iasă (din oraş). Nu au acces la servicii medicale normale şi sunt supuşi diverselor forme de tortură, deopotrivă fizică şi psihologică”, a mai avertizat primăria oraşului pe Telegram, care a adresat un apel Comitetului Internaţional al Crucii Roşii şi ONU pentru ca cele două organizaţii să analizeze detenţiile ilegale de civili din oraş.

”Folosiţi toate pârghiile cu putinţă pentru a obţine lista de prizonieri. Asiguraţi-vă că au condiţii de viaţă demne. Şi acţionaţi împreună pentru eliberarea fiecărui locuitor al Mariupol”, a declarat la rândul său primarul în exil al Mariupol, Vadim Boicenko, într-un mesaj postat pe Telegram.

Mariupol, oraş-port la Marea Azov, s-a aflat sub asediu rus timp de aproape trei luni de zile, încă de la începutul invaziei ruse, la 24 februarie, iar în tot acest timp oraşul a suferit o criză umanitară de proporţii, fără acces la apă potabilă, curent electric şi produse de bază.

După căderea în mâinile ruşilor, oraşul a ajuns să fie administrat de reprezentanţi proruşi ai RPD.

DailyBusiness
Democrații cer demiterea lui Trump invocând pentru prima dată Secțiunea 4 a celui de-al 25-lea amendament
Spynews
Cosmin Zuleam, criminalul lui Adrian Kreiner, este adus azi în România din Inonezia. A fost condamnat la 30 de ani de închisoare
Fanatik.ro
Mirel Rădoi are o nouă ofertă pe masă, după ce a refuzat milioanele arabilor! De ce depinde duelul cu Marius Șumudică. Exclusiv
Capital.ro
S-a stins un actor legendar. Toată lumea îl plânge. E doliu în lumea filmelor: A fost întotdeauna un adevărat maestru
Playtech.ro
Cel mai bogat oraş din România, surprinzător. Nu este vorba despre Bucureşti sau Cluj-Napoca, ci despre o localitate mică
Adevarul
Fiul de miliardar o ține în joc pe Simona Halep. Fosta campioană, implicată în organizarea turneului de la Cluj
wowbiz.ro
Cătălin Crișan a ajuns de nerecunoscut, la doi ani după problemele de sănătate! Imaginile care i-au șocat pe fanii artistului: „Eu nu cred că e…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Filmul crimei din Timiș, unde Alin a fost înjunghiat de prieteni și apoi îngropat în curtea unei case. Motivul halucinant pentru care i-ar fi luat viața
iamsport.ro
Tranzacție uriașă: un colos cu active de 116 miliarde de euro vrea să cumpere fosta firmă a membrului Generației de Aur!
MediaFlux
Se taie pensiile românilor. Cine vor fi cei afectați în februarie
stirilekanald.ro
El este tânărul care se zbate între viață și moarte după ce mașina i-a fost spulberată de tren, în Chiajna. Ghițan are doar 30 de ani și este tatăl a doi copii
Fotbal de Crăciun în Premier League: City poate urca pe 1 după etapa de Boxing Day