Veste cumplită în lumea medicală! A murit un reputat medic neurochirurg, cu puțin timp înainte de ziua sa de naștere

Doliu în lumea medicală din Română! A murit medicul Alexandru Ioan Constantinescu, cel care a înființat clinica de neurochirurgie de la Spitalul Universitar de Urgență Bucuresti - SUUB.
Alina Costache
04 iul. 2022, 23:49
Veste cumplită în lumea medicală! A murit un reputat medic neurochirurg, cu puțin timp înainte de ziua sa de naștere

Prof. Dr. Alexandru Ioan Constantinescu s-a născut pe 9 august 1933 și a murit pe 4 iulie 2022, la vârsta de 88 de ani.

Din nefericire, s-a stins din viață cu doar o lună înainte de a împlini 89 de ani.

„Domnul Profesor Doctor Alexandru Ioan Constantinescu, cel care a înființat clinica de neurochirurgie din SUUB, un profesionist desăvârşit și formator a numeroase generații de neurochirurgi, a decedat astăzi, 4 iulie 2022. Corpul neînsuflețit va fi depus la capela bisericii Adormirea Maicii Domnului de la Spitalul Universitar de Urgență București, mâine, 5 iulie, de la ora 09.00. Înmormântarea va avea loc la cimitirul Bellu, miercuri, 6 iulie, la ora 11.00. Drum lin către ceruri, domnule profesor!”, este mesajul transmis de reprezentanții Spitalului Universitar de Urgență Bucuresti – SUUB.

Alt medic renumit a murit în urmă cu câteva zile

În urmă cu câteva zile, un alt medic și-a pierdut viața. Este vorba despre doctoriţa Ketty Marin, medic primar cardiolog. A încetat din viață, săptămâna trecută, pe patul unui spital din Bucureşti, la vârsta de 72 de ani.

Tragicul anunț a fost făcut de către Colegiul Medicilor Giurgiu. Pe rețelele de socializare a curs cu mesaje de condoleanțe.

„O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet mare s-a ridicat la cer lăsând în urmă amintirea unui om minunat, a unui medic desăvârșit, care va rămâne mereu în gândurile noastre.

Ne va lipsi mult Ketty, omul cald și echilibrat, colega adevărată, mereu un sprijin pentru noi toți, prietena cu zâmbet blând și vorbe bune. Sincere condoleanțe familiei. Dumnezeu să o odihnească în pace.”, a precizat medicul Ladislau Pick.

 

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Ultima postare a femeii din Râmnicu Vâlcea, moartă în urma unei intervenții estetice! Avea doar 45 de ani
Fanatik.ro
Ce a făcut DIICOT după ce ”româncele lui Epstein” au primit zeci de mii de dolari de la prădătorul american. Ce spune Alex Florența
Capital.ro
Interzicerea cumulului pensiei cu salariul. Pensionarii care ar putea avea veniturile cu 85% mai mici
Playtech.ro
Unele benzinării ar putea rămâne fără carburanţi, iar scumpirile bat din nou la ușă. Ce prețuri au benzina și motorina azi, 29 aprilie
Adevarul
Caz fără precedent. Tânăr salvat după ce un oncolog a efectuat o operaţie pe cord deschis în mijlocul străzii
wowbiz.ro
Ea este doctorița care s-a spânzurat de geamul apartamentului. A fost găsită fără suflare, atârnând de o funie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mașină răsturnată în șant la ieșire din Codlea! Salvatorii au ajuns de urgență la fața locului
iamsport.ro
Hagi, revoluție la echipa națională! Ce plan are: a făcut deja anunțul
MediaFlux
Cuba Gooding Jr. în România alături de Codin Maticiuc! UPDATE: Actorul a ajuns la Parlament după ce a vizitat șantierul noului spital IMAGINI FOTO și VIDEO EXCLUSIV
stirilekanald.ro
(P) De ce slăbitul devine tot mai dificil după 35 de ani și ce poți face ca să te menții
Răsturnare de situație. Decizia radicală a UDMR