Austriecii sunt avertizaţi că vor avea mai puţină căldură la iarnă. Apelul ministrului Energiei de la Viena, pentru populaţie

Ministerului Energiei din Austria, una dintre ţările UE cele mai dependente de gazele ruseşti, a cerut marţi populaţiei să se pregătească pentru a economisi încălzirea iarna viitoare şi companiilor industriale să facă ajustările tehnice necesare pentru a folosi petrol în locul gazelor naturale acolo unde este posibil.
Daniel Spătaru
05 iul. 2022, 19:53
Austriecii sunt avertizaţi că vor avea mai puţină căldură la iarnă. Apelul ministrului Energiei de la Viena, pentru populaţie

Este din ce în ce mai cert, populaţia Europei va avea probleme cu încălzirea la iarnă. ”Rusia foloseşte furnizarea gazelor ca armă”, a spus în faţa presei ecologista Leonore Gewessler, după ce a participat la o şedinţă extraordinară de guvern convocată în urma încetinirii înmagazinării gazelor după reducerea la jumătate a livrărilor de gaze ruseşti prin gazoductul Nord Stream 1. ”Avem fluxuri de gaze ruseşti foarte limitate”, a recunoscut ea, calificând situaţia drept ”critică”.

Potrivit versiunii companiei ruse Gazprom, scăderea volumului de gaze livrate prin conducta Nord Stream 1 este cauzată de probleme tehnice generate de sancţiunile pe care UE le-a impus Rusiei după agresiunea acesteia împotriva Ucrainei.

Rezervele de gaze înmagazinate în depozitele Austriei echivalează în prezent cu 47% din consumul anual al acestei ţări. Pentru a atinge obiectivul UE de a avea depozitele pline la 80% până în luna noiembrie, Austria trebuie să primească zilnic suficient gaz pentru a genera 368 de gigavaţi pe oră, parametru care a scăzut sub 100 în unele intervale de timp săptămâna trecută.

Totuşi, fluxul de gaze s-a normalizat la sfârşitul săptămânii trecute, astfel că guvernul de la Viena a decis să nu activeze starea de alertă generală şi să menţină alerta timpurie, cel mai redus din cele trei niveluri ale planului de urgenţă energetică.

Citeşte şi Criza dă târcoale, cumpărătorii au început să fie înşelaţi şi în Germania. Preţurile au crescut iar gramajul a scăzut, Protecţia Consumatorilor a intrat pe fir

Ministrul austriac al energiei a dat asigurări că pentru moment aprovizionarea cu gaze este garantată, dar a atenţionat asupra ”incertitudinii totale” asupra evoluţiei situaţiei în lunile următoare, întrucât nu putem ”să ştim ce va decide (preşedintele rus Vladimir) Putin”.

Leonore Gewessler a subliniat totodată că o eventuală sistare completă a livrărilor de gaze ruseşti ar fi foarte gravă şi a cerut populaţiei să profite de vară pentru a face reviziile propriilor sisteme de încălzire, ceea ce ar permite economii la gaze de până la 15%.

Ea a anunţat de asemenea că societăţile industriale care folosesc mari volume de gaze vor primi dispoziţia de a-şi adapta instalaţiile pentru a putea folosi surse alternative de energie în procesul de producţie, în special petrol.

Leonore Gewessler a mai menţionat că următorul moment critic va fi lunea viitoare, când încep lucrările periodice de întreţinere a gazoductului Nord Stream 1.

Citeşte şi Francezii, avertizaţi să limiteze consumul de energie. Marii producătorii fac apel public la pregătirea pentru criză

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Filipe Coelho, în ultimele 6 luni de contract cu Universitatea Craiova! „Nu e momentul potrivit să discutăm prelungirea!”
Capital.ro
O nouă fabrică de electronice auto lângă București. Compania chineză a început deja recrutările
Playtech.ro
Panouri solare la bloc, după modelul Germaniei. Cum ar putea scădea factura la electricitate cu 40%
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Autocar de copii, răsturnat! Doi morți și zeci de victime, în Franța
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT