Pachete speciale de 1 Mai, pe litoral. Preţurile pornesc de la 60 de lei de persoană pe noapte

Hotelierii de pe litoral au pregătit pachete speciale pentru minivacanţa de 1 Mai şi de Paşte, cu preţuri care pornesc de la 60 de lei de persoană/ noapte la un hotel de 3 stele, reprezenaţii Asociaţiei Litoral-Delta Dunării cerând premierului Victor Ponta ca 2 şi 3 mai să fie declarate zile libere.
Romania TV
15 feb. 2013, 10:38
Pachete speciale de 1 Mai, pe litoral. Preţurile pornesc de la 60 de lei de persoană pe noapte

„Aşa cum spune tradiţia, litoralul românesc este destinaţia vedetă pentru petrecerea minivacanţei de 1 Mai, care, printr-o conjunctură fericită, se va sărbători în aceeaşi săptămână cu sărbătorile pascale. ANAT şi Asociaţia Litoral – Delta Dunării au solicitat Guvernului Romaniei şi premierului Victor Ponta ca zilele de 2 mai – Ziua Tineretului, şi 3 mai să fie acordate ca zile naţionale libere, cu posibilitatea de recuperare în 2013, pentru a stimula circulaţia turistică spre staţiunile turistice din România şi către litoralul românesc, ceea ce ne va permite să dăm un start excelent sezonului 2013″, a declarat Corina Martin, preşedintele Asociaţiei Litoral.

Patronatele hoteliere şi agenţiile de turism au pregătit deja pachete speciale, specifice fiecărui eveniment, dar şi pachete comune, care să includă întreaga perioadă 30 aprilie – 7 mai. Preţurile vor porni de la 60 de lei de persoană/ noapte la hotelurile de 3 stele, de la 100 de lei de persoană/ noapte la hotelurile de 4 stele şi de la 229 de lei de persoană/ noapte la hotelurile de 5 stele, în funcţie de serviciile pe care le oferă fiecare unitate de cazare.

Pentru a pregăti deschiderea sezonului estival de la 1 mai, autorităţile locale au început încă din luna ianuarie lucrările de cosmetizare, ecologizare şi modernizare a tuturor staţiunilor de pe întregul litoral românesc.

„De asemenea, având experienţa anilor trecuţi, considerăm că organizarea evenimentelor în această perioadă va atrage prima serie importantă de turişti pentru anul 2013, ceea ce va da un start foarte bun întregului sezon. Asociaţia Litoral – Delta Dunării a transmis deja adrese către autorităţile locale şi către cabinetul ministrului delegat pentru IMM-uri, Turism şi Mediul de Afaceri, pentru organizarea unui program amplu de evenimente, care va include concerte, defilare cu autobuze supraetajate, paradă a maşinilor de epocă şi motociclete, care alegorice, jocuri şi concursuri pe plaje, muzică, focuri de artificii, show-uri de lasere etc”, a precizat Corina Martin.

Toate aceste oferte şi evenimente vor fi promovate la Târgul de Turism al României din 14 – 17 martie 2013.

„În premieră, în acest an, va fi prezent şi primarul Constanţei, Radu Mazăre, alături de reprezentanţi ai autorităţilor locale din Mangalia, Eforie, Năvodari, ai consiliilor judeţene Constanţa şi Tulcea şi ai patronatelor hoteliere din cele două destinaţii. Pentru vizitatori şi expozanţi pregătim un show incendiar, ce va promova în special Fashion Summer Festival şi Festivalul Antic Tomis, cele două evenimente de excepţie ale sezonului 2013”, a mai spus Corina Martin.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama băiatului de 13 ani care l-ar fi omorât pe Mario Berinde, acuzată că știa de plan: ”A văzut mai multe persoane în curte”
Fanatik.ro
Cele mai tari glume după ce Ianis Hagi a fost lăsat în afara lotului la meciul România – Bosnia. Foto
Capital.ro
Au nevoie urgentă de muncitori, dar nimeni nu se înghesuie. Plata poate ajunge la 400 de lei pe zi
Playtech.ro
Prețurile apartamentelor au scăzut într-un mare oraș din România. Ce arată datele pentru restul țării
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
wowbiz.ro
Prietena Valentinei, tânăra găsită moartă în valiză, mesaje de amenințare trimise de pe conturi cu numele principalului suspect: „În primă fază m-am speriat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident mortal într-o pădure din județul Mureș! O persoană și-a pierdut viața, iar alte două sunt în stare gravă
iamsport.ro
S-a dezlănțuit la adresa lui Ianis Hagi în direct: ”Nu am văzut în viața mea jucător de nivelul ăsta! Eu și toți colegii mei de la școală îi eram superiori”
MediaFlux
România îl avertizează pe Putin. Atacarea țării noastre, subiect de glume în Rusia Video
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte