MRU, despre o candidatură la Preşedinţie dacă PDL va avea propriul nume: Întrebaţi-mă atunci

Liderul Forţei Civice, Mihai-Răzvan Ungureanu, afirmă că un candidat al dreptei la Preşedinţie ar trebui să aibă susţinerea tuturor formaţiunilor de centru-dreapta. Întrebat dacă ar candida în cazul în care PDL va avea propriul prezidenţiabil, cum afirma şeful statului, MRU a răspuns: "Întrebaţi-mă atunci".
Romania TV
15 feb. 2013, 14:40
MRU, despre o candidatură la Preşedinţie dacă PDL va avea propriul nume: Întrebaţi-mă atunci

Senatorul de Arad Mihai-Răzvan Ungureanu, preşedintele Forţei Civice, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută cu ocazia inaugurării cabinetului senatorial (aflat în clădirea în care este şi sediul PDL), că, din punctul său de vedere, nu este momentul dezbaterilor privind viitorul candidat al dreptei pentru Preşedinţia României.

„Această dezbatere se stârneşte din comentarii la comentarii. Dezbaterea asupra candidatului nu ar trebui să fie înaintea dezbaterii asupra calităţii statului de drept în România. După raportul Comisiei Europene pe MCV, cred că aceasta este problema esenţială”, a spus Ungureanu.

Întrebat dacă şi-ar mai pune problema să candideze la Preşedinţie în cazul în care PDL va propune propriul candidat, în condiţiile în care Traian Băsescu a spus că există persoane prezidenţiabile în partid, Ungureanu a răspuns: „Întrebaţi-mă atunci”.

„Nu un nume contează, ci bagajul de argumente cu care un candidat ar urma să vină. Cred că un candidat la Preşedinţie ar trebui să întrunească susţinerea tuturor formaţiunilor politice de centru-dreapta”, a afirmat Ungureanu.

Întrebat dacă îl vede preşedinte al României pe Emil Boc, după ce Elena Udrea a spus că primarul oraşului Cluj-Napoca este prezidenţiabil, Ungureanu a declarat: „Nu am să comentez declaraţii ale unor candidaţi la funcţia de preşedinte de partid (Udrea – n.r.). Vă pot însă spune că într-o ţară de 19, 20 de milioane de potenţiali preşedinţi, potenţiali critici literari, potenţiali jurnalişti (…) orice este posibil. Tot ce îmi doresc însă e ca discuţii asupra candidatului la Preşedinţie să nu fie un concurs de frumuseţe. Nu cred că problema se pune în funcţie de persoană, ci în funcţie de proiecte”.

Pe de altă parte, Ungureanu a afirmat că nu îl vede pe Crin Antonescu preşedinte al ţării.

„L-am văzut ca preşedinte interimar şi m-am lămurit. Învăţa şi el cât putea la locul de muncă, fără minime cunoştinţe referitoare la atribuţiile constituţionale ale preşedintelui. Era la toate adunările electorale ale USL”, a conchis şeful Forţei Civice.

DailyBusiness
Deutsche Bahn explică oprirea trenurilor la nivel național: defecțiune a sistemului de comunicații apărută în timpul unor lucrări planificate
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Gigi Becali face două transferuri de top la FCSB chiar de ziua lui: „Un atacant care dă 20 de goluri și un mijlocaș. Fac echipă de Champions League”
Capital.ro
Se schimbă pensionarea pentru femei din iulie. Vârsta crește din nou, iar regulile pentru pensia anticipată sunt diferite
Playtech.ro
Primele perle de la Evaluarea Națională 2026. Răspunsurile care au stârnit amuzamentul profesorilor
Adevarul
Ziua în care 17 vagoane cu marfă au sosit de la Moscova în Gara Obor. Ce conțineau cele peste 1400 de cutii trimise de la Kremlin
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Magicianul Daniel, tânărul de 26 de ani dat dispărut în urmă cu aproape două săptămâni, a fost găsit fără suflare
iamsport.ro
Nu îl iartă pe Gică Hagi: ”Nu am cum! E zero”
MediaFlux
Datoria publică va exploda. Avertismentul Comisiei Europene
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?