Ponta, despre scandalul cărnii de cal: Prima reacţie să nu fie supărarea, dar trebuie sancţiuni dure

Prima reacţie a autorităţilor în cazul cărnii de cal nu trebuie să fie supărarea, ci înţelegerea îngrijorării legitime a consumatorilor, în acest caz fiind însă necesar să fie aplicate sancţiuni dure pentru frauda comisă, a declarat, vineri, la CNN, premierul Victor Ponta.
Romania TV
15 feb. 2013, 20:38
Ponta, despre scandalul cărnii de cal: Prima reacţie să nu fie supărarea, dar trebuie sancţiuni dure

„Prima reacţie, cel puţin din partea autorităţilor, nu ar trebui să fie supărarea, ci înţelegerea îngrijorării legitime a consumatorilor. Nu încercarea de a proteja companiile – dacă ar fi fost implicate companii româneşti, aş fi fost primul care ar fi reacţionat şi le-ar fi pedepsit -, cea mai importantă problemă în acest caz este încrederea publică. Este dreptul oricărui consumator să ştie că mâncarea este sigură şi că originea este clară. De aceea, frauda comisă trebuie pedepsită foarte dur şi salut poziţia Guvernului francez în acest caz”, a spus Ponta.

Citeşte şi Scandalul cărnii de cal: UE a aprobat planul pentru contracararea crizei. Ce măsuri vor fi luate

El a arătat că autorităţile române vor colabora pentru îmbunătăţirea procedurilor şi a standardelor europene în domeniu, pentru a fi evitate pe viitor noi fraude.

Firma franceză Spanghero se află la originea etichetării greşite a cărnii de cal, conform anchetei realizate de Guvernul de la Paris, care a suspendat autorizaţia de procesare a cărnii pentru această companie.

Citeşte şi ANCHETĂ guvernamentală: Firma franceză Spanghero, la originea etichetării GREŞITE a cărnii de cal

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Dezvăluiri despre Ricardo Pădurariu, noul star al FCSB care ”i-a distrus pe Alex Dobre și Macalou în 9 zile!” 
Capital.ro
Prețuri carburanți miercuri, 4 noiembrie. Cât plătesc șoferii pentru un litru de benzină sau motorină
Playtech.ro
Impozitul pentru balcoanele închise, explicat pe înțelesul tuturor. Ce trebuie să știe proprietarii și ce pregătesc primăriile
Adevarul
„Îmi era prea rușine să spun că sunt nepalez”. Cum este văzută România prin ochii lucrătorilor nepalezi și ce probleme înfruntă
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT