SRI dezminte existenţa agenţilor acoperiţi care ar avea calitatea de parlamentari

Purtătorul de cuvânt al SRI, Sorin Sava, a declarat vineri, pentru Mediafax, că dezminte categoric existenţa unor angajaţi ai serviciului care ar avea calitatea de parlamentar, precizând că instituţia a fost acuzată de persoane implicate în dosare penale la care SRI a avut, legal, o contribuţie.
Romania TV
16 feb. 2013, 06:23
SRI dezminte existenţa agenţilor acoperiţi care ar avea calitatea de parlamentari

Întrebat despre acuzaţiile lansate în ultima perioadă la adresa serviciului privind existenţa unor ofiţeri sub acoperire în Parlament sau în magistratură, Sava a răspuns: „Aceleaşi acuze la adresa SRI sunt lansate în mod repetat de-a lungul timpului, în special de către persoane implicate în dosare penale la care SRI a avut o anumită contribuţie, a informat beneficiarii legali”.

Sava a subliniat că „probabil asta a deranjat de foarte multe ori”.

„Dar subliniez că SRI acţionează doar în condiţiile stricte ale cadrului legal”, a spus purtătorul de cuvânt al serviciului.

El a ţinut să dezmintă categoric existenţa în Parlament a unor ofiţeri sub acoperire ai serviciului.

„Dezmint în mod categoric existenţa unor angajaţi ai serviciului care ar avea calitate de parlamentar sau orice alte calităţi care nu sunt compatibile cu statutul de angajat al serviciului. Avem legi militare foarte clare în acest sens”, a spus Sava.

El a adăugat că inclusiv intervenţia şefului statului pe această temă a fost clară şi nu lasă loc la interpretări.

Sava a adăugat că magistraţii, de asemenea, potrivit legii, nu pot fi ofiţeri ai serviciilor secrete.

„Acuzaţiile nu beneficiază de credibilitate, având în vedere din partea cui provin acestea”, a mai spus Sava.

Preşedintele Traian Băsescu a susţinut, joi seara, că în actualul Guvern sau Parlament nu sunt „ofiţeri acoperiţi” care să fie activi, menţionând că a solicitat în toamna anului trecut verificări din partea serviciilor secrete. Băsescu a fost întrebat, la B1 Tv, cum vede acuzele reciproce dintre Sorin Roşca Stănescu şi deputatul PSD Sebastian Ghiţă, în ceea ce priveşte colaborarea cu serviciile secrete.

Şeful statului a afirmat despre cei doi că sunt „gură spartă” şi a ţinut să precizeze că a solicitat verificări la sfârşitul anului trecut. „Înainte de validarea parlamentarilor, înainte de prezentarea Guvernului, imediat ce am aflat lista Guvernului, au fost chemaţi şefii ambilor servicii care ţin direct de CSAT – SIE şi SRI – şi întrebaţi şi puşi să verifice imediat dacă există vreo incompatibilitate, asta însemnând ofiţeri acoperiţi printre miniştri sau parlamentari. Răspunsul ambelor servicii au fost «Nu». Deci nu există incompatibilităţi, aşa poate să-şi spună ei ce şi-or spune. Eu am făcut această verificare, fiindcă aş fi avertizat şi Camera şi Senatul şi Guvernul, pe premier, dacă ar fi existat astfel de incompatibilităţi”, a afirmat Băsescu.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ce au făcut Gigi Becali și MM Stoica la pauza meciului FCSB – Corvinul 0-1! Gesturile de la lojă. Galerie foto
Capital.ro
UPDATE Atac armat în Polonia. Cel puțin cinci morți și aproximativ 12 răniți în centrul orașului Cracovia
Playtech.ro
Radar ascuns după un copac, un pod sau o clădire. Este legală amenda dacă șoferul nu a putut vedea echipajul?
Adevarul
De la miros de munte și cărbune la fumul toxic al hainelor arse. Locurile din Valea Jiului unde deșeurile înlocuiesc lemnele de foc
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”
MediaFlux
Pescobar s-a însurat cu iubita lui, Lavinia. Primele imagini de la nuntă Foto și Video Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT