Legile educaţiei vin cu o schimbare majoră. Elevii sunt revoltaţi şi cer dreptate

Reprezentanţii elevilor nu mai sunt menţionaţi ca având drept de vot în CA-urile şcolilor . Consiliul Naţional al Elevilor anunţă că ”se opune ferm acestei prevederi care se doreşte a fi introdusă în noua Lege a învăţământului preuniversitar".
Filip Stan
15 iul. 2022, 19:36
Legile educaţiei vin cu o schimbare majoră. Elevii sunt revoltaţi şi cer dreptate

Legile educaţiei 2022. Consiliul Naţional al Elevilor a tras, vineri, un semnal de alarmă privind legile educaţiei, arătând că reprezentanţii elevilor nu mai sunt menţionaţi ca având drept de vot în consiliile de administraţie ale şcolilor, în proiectul de lege supus dezbaterii publice. Ministerul Educaţiei a revenit cu un comunicat în care anunţă că, întrucât aceste propuneri se constituie într-un aport important pentru calitatea proiectului Legii Învăţământului Preuniversitar, au fost deja acceptate şi asumate de către instituţie.

Elevii români, cei mai buni din Europa la matematică. Au reuşit cea mai mare performanţă din ultimii 25 de ani la Olimpiada Internaţională, mesaje de la premierul Ciucă şi ministrul Câmpeanu
”Elevii trebuie reprezentaţi în structurile de conducere ale unităţilor de învăţământ! În proiectul de Lege a învăţământului preuniversitar, lansat în urmă cu 2 zile de Ministerul Educaţiei în consultare publică, reprezentanţii elevilor aleşi prin vot direct de către colegii lor nu mai sunt menţionaţi ca având drept de vot în consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ preuniversitar. De asemenea, principiul consultării elevilor în luarea deciziilor majore din sistemul de educaţie nu a mai fost preluat în noul pachet legislativ”, a transmis Consiliul Naţional al Elevilor, într-un comunicat oficial.

”Elevii reprezentanţi atrag atenţia asupra faptului că elevul, prin prisma calităţii sale, este beneficiarul direct al actului educaţional, iar orice decizie care se ia în sistem ar trebui să respecte interesul superior al acestuia. Cum altfel am putea să ne asigurăm de respectarea acestui principiu asumat de multă vreme la nivelul sistemului dacă nu prin promovarea implicării active a tinerilor în procesul de luare a deciziilor care îi privesc în mod direct?”, spun elevii în comunicat.

Consiliul Naţional al Elevilor anunţă că ”se opune ferm acestei prevederi care se doreşte a fi introdusă în noua Lege a învăţământului preuniversitar şi solicită Ministerului Educaţiei să remedieze în cel mai scurt timp posibil problema semnalată de către elevii reprezentanţi, introducând, în proiectul de lege, posibilitatea elevilor de a fi reprezentanţi în consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ liceal (printr-un reprezentant cu drept de vot, care a împlinit vârsta de 18 ani) şi gimnazial (printr-un reprezentant cu statut de observator), cât şi în celelalte structuri ale şcolilor însărcinate cu asigurarea calităţii, combaterea şi prevenirea violenţei în mediul şcolar”.

Beat criţă la titularizare. Un învăţător din Botoşani a adormit cu capul pe o masă şi a leşinat în curtea Inspectoratului
„Nu putem accepta ca elevii, acele persoane în jurul cărora ar trebui să se învârtă, în primul rând, deciziile din sistemul de educaţie, să fie excluse din structurile consultative şi cele de conducere din unităţile de învăţământ. Legea învăţământului preuniversitar ar trebui să reprezinte un prim pas către a asigura o colaborare strânsă, îndreptată spre identificarea de soluţii, între elevi şi decidenţi, la toate nivelurile. Principiul participării active a tinerilor în luarea deciziilor care îi privesc trebuie asumat în totalitate de către statul român, iar pentru a ne asigura că viitorul ne va rezerva tineri activi civic, conştienţi de responsabilităţile şi oportunităţile pe care le au, este necesar ca aceste exerciţii de management participativ să înceapă încă din şcoală.”, a declarat Robert Avram, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.

În replică, la scurt timp Ministerul Educaţiei a anunţat că a înregistrat în procesul de consultare propunerile elevilor formulate prin Consiliul Naţional al Elevilor.

”Întrucât aceste propuneri se constituie într-un aport important pentru calitatea proiectului Legii Învăţământului Preuniversitar, acestea au fost deja acceptate şi asumate de către Ministerul Educatiei. Mulţumim pentru propunerile constructive formulate şi reiterăm deplina disponibilitate de dialog a Ministerului Educaţiei în vederea susţinerii interesului superior al elevului”, se precizează în anunţul ministerului.

DailyBusiness
Bolojan răspunde criticilor PSD: „Mi-am respectat mandatul și programul de guvernare”
Spynews
Dorian Popa, la un pas de moarte în Japonia! Influencerul a trecut prin clipe cumplite
Fanatik.ro
Gigi Becali și marele regret! „Stai cuminte, taci din gură! Nu mai ești leu acum!”. A explicat de ce nu mai dă declarații cu FCSB în play-out. Exclusiv
Capital.ro
Renunțarea la bani cash. Momentul în care se va trece de la numerar la bani în bancă. Bancnotele, abandonate treptat
Playtech.ro
Ce înseamnă că Armata SUA a ridicat nivelul de alertă la Baza Deveselu la nivelul „BRAVO”. Ce urmează dacă se ajunge la „CHARLIE” sau „DELTA”
Adevarul
Slăbiciunea fatală a baronilor drogurilor: femeile care i-au dus direct în mâinile forțelor speciale
wowbiz.ro
Pensia neîncasată înainte de deces în România. Ce se întâmplă cu banii și cine poate intra în posesia lor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O fetiță de un an și cinci luni din Bistrița a intrat în stop cardiorespirator după ce a înghițit o alună
iamsport.ro
Milionarul român anunță că va investi din nou la o echipă de tradiție din SuperLiga: ”Am vorbit cu ei, voi reveni în perioada următoare cel mai probabil”
MediaFlux
Vedete din România blocate în mijlocul conflictului din Iran. Horia Brenciu și Anca Țurcașiu nu se pot întoarce în țară
stirilekanald.ro
VIDEO 28 de elevi din Focșani și profesoarele lor, blocați în Dubai după închiderea spațiului aerian
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj