„Ucraina se pregăteşte să atace Crimeea”. Adjunctul ministrului Apărării de la Kiev a făcut anunţul care poate schimba cursul războiului

Ucraina se pregăteşte să atace Peninsula Crimeea de la Marea Neagră, anexată de Rusia în 2014, precum şi Flota Rusă de la Marea Neagră staţionată acolo, potrivit unui oficial guvernamental ucrainean.
Daniel Spătaru
19 iul. 2022, 20:37

„Primim capabilităţi anti-navă şi mai devreme sau mai târziu vom viza flota”, a declarat unul dintre vice-miniştrii ucraineni ai apărării, Volodîmîr Havrîlov, pentru ziarul The Times în timpul unei vizite la Londra. „Rusia va trebui să părăsească Crimeea dacă ei doresc să existe ca ţară„, a adăugat el.

Potrivit lui Havrîlov, recăpătarea Insulei Şerpilor, ocupată de Moscova la începutul invaziei, a fost un prim pas. „Suntem gata să-i luăm la ţintă peste tot în Marea Neagră, dacă avem această capacitate”, a adăugat el, citat de Newsweek.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a reacţionat spunând că remarcile lui Havrîlov despre Crimeea şi Marea Neagră confirmă necesitatea „operaţiunii militare speciale„, denumirea oficială a războiului în Rusia şi care urmăreşte, printre altele, „denazificarea” şi „demilitarizarea” Ucrainei.

Citeşte şi Fostul şef al serviciului de informaţii din Israel spune că Rusia va cuceri Odesa până la 1 septembrie. Care sunt secretele oraşului

Potrivit secretarului de presă prezidenţial rus, astfel de declaraţii ce conţin „pretenţii asupra teritoriului Rusiei vorbesc încă o dată despre corectitudinea operaţiunii speciale”.

Numai prin astfel de mijloace Ucraina poate fi eliberată de asemenea reprezentanţi ai conducerii„, a mai declarat Peskov, potrivit agenţiei oficiale de presă ruse TASS.

Citeşte şi Elveţia refuză să-i îngrijească pe răniţii ucraineni. Guvernul de la Berna a respins solicitarea NATO

DailyBusiness
Petrișor Peiu: Criza politică va continua până în 2028 sau până la alegeri anticipate. „Majoritățile nu mai pot fi construite în culise”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
Clubul din România a intrat în insolvență, dar transferă jucători de la Steaua! Exclusiv
Capital.ro
Retragere sau depunere bani la bancomat. Se aplică pentru toți cei care folosesc numerar. Pragul de la care banca anunță Fiscul
Playtech.ro
La ce vârstă se pensionează militarii în România vs cei din statele NATO. Diferențe majore între sistemele de pensii. Cum le sunt calculate pensiile
Adevarul
Miza controlului în Donbas: Rusia își concentrează forțele în jurul unui nod strategic
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
Viorel Păunescu și Victor Pițurcă ar fi vrut să-l țepuiască pe Gigi Becali: ”Hai să-l ardem pe gâscanul din Pipera!”
MediaFlux
Sânzienele sau Drăgaica 2026. Obiceiuri și tradiții populare care trebuie respectate
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?