Antonescu: Susţin nominalizarea lui Pârvulescu drept coordonator al Forumului constituţional

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că susţine nominalizarea politologului Cristian Pârvulescu drept coordonator al Forumului constituţional ce urmează a fi instituit prin decizia comisiei parlamentare pentru revizuirea Constituţiei.
Romania TV
18 feb. 2013, 15:06
Antonescu: Susţin nominalizarea lui Pârvulescu drept coordonator al Forumului constituţional

Antonescu a fost întrebat, înaintea primei şedinţe a comisiei parlamentare pentru revizuirea Constituţiei, dacă susţine varianta nominalizării lui Cristian Pârvulescu, prezent la reuniune, în calitate de coordonator al Forumului constituţional.

Antonescu a răspuns afirmativ, precizând că decizia urmează a fi luată la nivelul comisiei.

„Forumul constituţional îşi propune sau are drept scop să asigure o dezbatere cât mai largă. Această Constituţie este propusă spre referendum finalmente, dar este lucrată şi este dată în Parlament, numai că ea interesează întreaga ţară. (…) Este o largă dezbatere care va avea loc şi în teritoriu, nu doar în Bucureşti, pe dimensiunea societăţii civile, pe dimensiunea ONG-urilor, pe dimensiunea mediului universitar şi academic”, a explicat preşedintele PNL.

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că Forumul constituţional care va strânge şi dezbate propunerile de revizuire a Constituţiei va începe să lucreze din acest moment, până în 5 mai, fiind coordonat de o persoană din societatea civilă, surse USL spunând că propunerea i-a fost făcută lui Cristian Pârvulescu.

„Propunerea noastră este de a avea un forum constituţional coordonat de o persoană din societatea civilă. În acest forum constituţional vor fi reprezentate toate instituţiile – Guvernul, Preşedinţia, Curtea Constituţională, CSM, toate organizaţiile neguvernamentale care doresc să sprijine acest efort şi să se depună propunerile de revizuire atât din partea partidelor, cât şi din partea oricăror altor organizaţii. Forumul, până pe 5 mai, că e şi o sărbătoare importantă, să facă dezbateri publice, nu doar în Bucureşti, pe principalele teme”, a spus Ponta.

El a arătat că după data de 5 mai, pe baza Raportului întocmit de forumul constituţional, se va trece în Comisia parlamentară la procedura de revizuire.

„Ne mobilizăm cu toţii ca să avem adoptată propunerea de revizuire până la sfârşitul sesiunii parlamentare, iar pe parcursul verii şi în luna septembrie să existe posibilitatea de a se dezbate rezultatele Comisiei şi undeva în jur de data de 1 octombrie să putem să avem referendumul constituţional, în aşa fel încât procedura să fie îndeplinită”, a spus Ponta.

Ponta a evitat să precizeze cine este persoana din societatea civilă care va coordona forumul constituţional, arătând că aceasta va fi prezentată de preşedintele Comisiei parlamentare de revizuire, Crin Antonescu.

Surse din USL au precizat, pentru MEDIAFAX, că preşedintelui Asociaţiei ProDemocraţia, Cristian Pârvulescu, i s-a propus să coordoneze acest forum.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Proiectul major anunțat de FIFA și Netflix. Surpriză uriașă pentru toți abonații, inclusiv pentru români. E gratuit
Mihai Gâdea provoacă valuri în televiziune. Scandalul ar fi fost unul național: S-a încercat să fiu cumpărat cu geanta de bani
Playtech.ro
Programul supermarketurilor de Crăciun. Ce magazine sunt deschise pe 24, 25 și 26 decembrie
Adevarul
Ce îl așteaptă pe Zelenski în scenariul cel mai negru pentru Ucraina
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
BREAKING NEWS Un avion s-a prăbușit pe un aeroport din SUA! Nu există supraviețuitori
iamsport.ro
A fost bairam! Supărarea ține puțin în Oltenia: jucătorii au aruncat cu bani în lăutari după eșecul din Conference League
Bonus pentru românii care și-au plătit impozitele la timp. Anunțul Ministerului Finanțelor
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet