Incendiu puternic la o mănăstire din Vaslui. În zonă, au fost trimise două autospeciale de pompieri

Un incendiu puternic a izbucnit, luni seară, la o mănăstire din judeţul Vaslui, unde a luat foc centrala termică a ansamblului monahal fără însă a fi afectată biserica sau chiliile în care sunt adăpostiţi călugării.
Roxana Gagiu
18 feb. 2013, 19:59
Incendiu puternic la o mănăstire din Vaslui. În zonă, au fost trimise două autospeciale de pompieri

Un incendiu puternic a izbucnit, luni seara, în incinta ansamblului monahal al Mănăstirii „Movila lui Burcel”, din zona de nord a judeţului Vaslui. Flăcările au cuprins o anexă în care funcţiona centrala termică a complexului.

În zonă, au fost trimise două autospeciale de pompieri şi grupa operativă a ISU Vaslui, în sprijinul cărora au venit şi serviciile locale pentru situaţii de urgenţă ale comunelor Codăeşti şi Micleşti.

„Echipajele de pompieri au intervenit la timp astfel încât incendiul a fost localizat, fără a permite extinderea flăcărilor către biserică şi chiliile mănăstirii. Intervenţia a durat mai bine de o oră, fiind afectată acea anexă în care funcţiona centrala termică a ansamblului monahal”, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Alina Poiană.

Potrivit Mediafax, în urma primelor cercetări desfăşurate la faţa locului imediat după stingerea flăcărilor, pompierii au stabilit drept cauză probabilă a izbucnirii incendiului neizolarea corespunzătoare a coşului de fum al centralei termice.

DailyBusiness
Pâinea, tot mai scumpă pe mesele românilor. Franzela albă rămâne soluția celor cu venituri mici
Spynews
Prima imagine de la accidentul în care a murit Tal Berkovich de la Chefi la cuțite! Unde mergea și cine o însoțea în mașină
Fanatik.ro
Românii care și-au făcut o echipă de fotbal într-o țară importantă din Europa și obțin rezultate remarcabile
Capital.ro
Se schimbă banii în România. Schimbare istorică a bancnotelor de la 1 februarie 2026. E o premieră în ultimii 25 de ani
Playtech.ro
Criminalul lui Mario a mărturisit cu seninătate gestul extrem! Ceilalţi doi adolescenţi au cerut să rămână în închisoare
Adevarul
Un amor dintre director și angajată s-a transformat într-un proces de sute de mii de euro. Bărbatul s-a căsătorit în secret
wowbiz.ro
Mesajul pe care minorul de 13 ani l-ar fi trimis familiei lui Mario, la scurt timp după crimă. Plănuiesc sau nu părinții lui să îl scoată din țară: „Intenționează să ducă băiatul…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat din Buzău a fost împușcat la... Vezi mai mult
iamsport.ro
Gică Hagi și Mihai Rotaru, acuzați de blat după Farul-Craiova 4-1: ”O manoperă inteligentă. Totul împotriva celor de la FCSB”
MediaFlux
Zilele geroase se văd în facturile la gaze: creșteri cu 30%. Românii se luptă să-și asigure o temperatură de 21°C in case
stirilekanald.ro
VIDEO Cauza accidentului de la Lugojel. Un suporter a dezvăluit ce s-a întâmplat, de fapt, înainte ca microbuzul să intre în TIR: "S-a blocat volanul în depășire"
Top 5 sloturi Yggdrasil