La fața locului au intervenit pompierii din cadrul ISU „Delta” Tulcea, cu două autospeciale de stingere și o autoscară, din partea Detașamentului de Pompieri Tulcea. În sprijinul acestora a fost trmis și un echipaj format din cinci subofițeri, cu o autospecială de stingere, de la Secția de Pompieri Măcin.
Până la sosirea echipajelor de intervenție, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Isaccea a reușit să localizeze și să lichideze incendiul.
Citește și: Incendiu puternic în Chiajna. Două case au fost cuprinse de flăcări, pompierii intervin cu opt autospeciale
Ulterior, pompierii au continuat intervenția pentru stingerea tuturor focarelor și au verificat hala pentru a elimina riscul reaprinderii.
Potrivit primelor cercetări, cauza probabilă a incendiului a fost o sobă folosită pentru uscarea nucilor.
Reprezentanții ISU Tulcea atrag atenția asupra riscurilor generate de utilizarea necorespunzătoare a sobelor și recomandă verificarea periodică a acestora și a coșurilor de fum, evitarea improvizațiilor și neamplasarea materialelor combustibile în apropierea surselor de căldură.