Petre Daea explică recolta la porumb: „Când desfaci pănușele şi ai luat ciocălăul în mână, aproape te încălzeşti, asta demonstrează că stă rodul ca în etuvă”

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a explicat joi, de ce merge pe teren și inspectează știuleții de porumb și de ce îl prinde ora 02.00 noaptea pe câmp.
Filip Stan
28 iul. 2022, 22:29
Petre Daea explică recolta la porumb:

Petre Daea explică de ce umblă noaptea prin lanurile de porumb. „Număr boabele și rândurile boabelor. Deci evaluarea producției. Un știulete, când l-a luat un agronom în mână, el se uită la trei lucruri. În primul rând, dacă e cald. Acela era fierbinte. Când desfaci pănușele și au luat ciocălăul în mână, aproape te încălzești, asta demonstrează că stă rodul ca în etuvă, adică greutăți pentru procesele biologice. În al doilea rând, când intri in lanul de porumb si iei stiuletele in mana, ii numeri boabele de porumb care tot timpul sunt pare, aici e o poveste tehnica care nu merita acum sa fie spusa. Numaram radurile, numaram boabele, stim masa cat e, stim cat da stiulete, stiu densitatea si stiu exact ce produce in zona respectiva”, a explicat Daea.

Petre Daea avertizează că trei judeţe nu mai au apă pentru irigaţii. „Să nu mai irosim timpul! La Zimnicea o parte din vadul Dunării s-a transformat în plajă”

Întrebat ce caută și noaptea pe câmp, când nu se poate vedea nimic, el a răspuns: „Da. Pai si ce daca, daca nu-mi ajunge ziua? Ma duc si noaptea. (Văd) ce trebuie. Si vad tot timpul planta, indiferent daca este zi sau noapte pentru ca reflexul de inginer agronom imi da aceasta posibilitate sa inteleg ce e acolo”.

Produse 100% românești pentru români, pe rafturile unui nou lanț de magazine. Petre Daea și Mircea Coșea învie Casa Unirea. Proiectul care ar putea sparge monopolul companiilor străine | EXCLUSIV

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, afirmă, în urma unor vizite pe teren făcute împreună cu ministrul Proiectelor Europene, Marcel Boloş, că „în câmp se folosesc cele mai moderne instalaţii de irigare” şi că în Planul Naţional de Irigaţii este prevăzută modernizarea sistemului, pe reţeaua existentă. „Prin Planul Naţional Strategic am prevăzut o sumă de 500 milioane euro pentru modernizarea sistemelor secundare de irigaţii si realizarea de sisteme locale. Este şansa noastră de a dezvolta agricultura prin folosirea resurselor de apă de care dispunem. Să le valorificam înainte de a ajunge în mare, când nu le mai putem folosi!”, susţine Daea.

Daea a arătat, joi, într-o postare pe Facebook, că a avut, la începutul săptămânii, o întâlnire la Ministerul Agriculturii cu ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, şi cu echipa sa de consilieri, pentru a stabili paşii ce trebuie parcurşi în vederea susţinerii la Bruxelles a intereselor agriculturii româneşti, căutând soluţii pentru introducerea acestora în PNRR.

„Cu acea ocazie am convenit să mergem împreună în teren pentru a vedea şi înţelege cum este organizat sistemul de irigaţii in România, care a trecut prin etape succesive de degradare, dar şi de modernizare, susţinut cu sume importante de la bugetul statului, aşa cum este cuprins în Programul Naţional de Irigaţii. Lucrările de investiţii, pornite, realizate sau aflate în derulare au avut ca obiective modernizarea staţiilor, creşterea randamentelor de exploatare, reducerea consumului de energie, eliminarea pierderilor de apă, irigarea uniformă a culturilor. Organizarea şi multiplicarea asociaţiilor utilizatorilor de apă şi susţinerea acestora cu bani de la Uniunea Europeană şi din bugetul statului este o soluţie viabilă pentru contracararea efectelor negative ale secetei”, a susţinut el.

Potrivit lui Petre Daea, „în câmp se folosesc cele mai moderne instalaţii de irigare”. „Nu putem vorbi sub nicio formă de un concept învechit. Constatarea la faţa locului a situaţiei din sistemele de irigaţii, acolo unde procesul de modernizare s-a încheiat sau este în derulare, a constituit pentru domnul ministrul Boloş o surpriză plăcută pe care a împărtăşit-o cu harnicii noştri fermieri”, a adăugat ministrul Agriculturii.

El a explicat că reabilitarea acestui sistem prevăzută prin Planul National de Irigaţii se realizează într-un concept nou, pe reţeaua existentă, neavând restricţii privind proprietatea sau scoaterea din circuit a terenului.

„Proprietatea statului asupra infrastructurii principale ne dă libertatea de acţiune. Să nu pierdem niciun moment şi să folosim toate pârghiile pentru reabilitarea sistemului de irigaţii şi extinderea acestuia. Prin Planul Naţional Strategic am prevăzut o suma de 500 milioane euro pentru modernizarea sistemelor secundare de irigaţii si realizarea de sisteme locale. Este şansa noastră de a dezvolta agricultura prin folosirea resurselor de apă de care dispunem. Să le valorificam înainte de a ajunge în mare, când nu le mai putem folosi!”, a îndemnat el.

Miercuri, miniştrii Marcel Boloş şi Petre Daea au vizitat Amenajarea de Irigaţii Pietroiu-Ştefan cel Mare pentru a înţelege mecanismul de funcţionare. Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor europene a transmis că este vizată identificarea de surse de finanţare din fonduri europene pentru investiţii în utilizarea eficientă a apei.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Cine este mama copilului dispărut din Sibiu. Ce spun oamenii
Fanatik.ro
Cine este românca ce i-a picat cu tronc lui Jose Mourinho la București! Ioan Becali, dezvăluiri senzaționale despre cum l-a cunoscut pe antrenorul portughez 
Capital.ro
Lege la bloc. Obligație clară pentru proprietari. Se obține autorizație pentru bucătărie. Lipsa documentelor duce la sancțiuni
Playtech.ro
Cât câștigă un polițist în România în funcție de vechime. Sindicatul Europol critică noua lege a salarizării
Adevarul
Trenul „Leon” fabricat la Electroputere Pașcani va transporta astronauți și experți aerospațiali, la 45 de ani de la zborul lui Dumitru Prunariu
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
VIDEO Momentul în care o mamă și copilul ei sunt loviți pe trecere de o mașină condusă de un șofer de 79 de ani, în Eforie Sud
iamsport.ro
Verdict acid în direct: ”Va fi un blat la baraj între FCSB și Botoșani! SuperLiga e cel mai stânjenitor campionat din lume”
MediaFlux
Horoscop 13 mai. Începe un nou capitol important pentru nativi. Zodiile care azi vor avea de câștigat
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi