ADMITERE MEDICINĂ 2022 Alternativa pe care UMF Iaşi le-o oferă celor care nu au intrat la facultatea dorită

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi vine cu o soluţie pentru candidaţii care au luat notă de trecere la examenul de admitere la una dintre cele patru facultăţi din cadrul instituţiei, dar nu suficient de mare încât să prindă locul dorit.
Alina Costache
30 iul. 2022, 08:20
ADMITERE MEDICINĂ 2022 Alternativa pe care UMF Iaşi le-o oferă celor care nu au intrat la facultatea dorită

ADMITERE MEDICINĂ 2022. Concret, absolvenţii de liceu care nu au reuşit să ocupe un loc la facultatea de medicină dorită au posibilitatea să depună o cerere de redistribuire. Mai exact, absolvenţii care au vrut să intre la Medicină, spre exemplu, pot să depună o solicitare de redistribuire la Asistenţă medicală generală sau Nutriţie şi dietetică. Cei de la Medicină Dentară pot opta pentru Tehnică dentară sau Asistenţă de profilaţie stomatologică.

ADMITERE MEDICINĂ 2022 Cei care nu au intrat la specializarea Medicină din cadrul UMF Iaşi pot cere redistribuirea la alte facultăţi

La Facultatea de Farmacie se poate opta pentru Farmacie şi Cosmetică medicală şi tehnologia produsului cosmetic, iar la Facultatea de Bioinginerie Medicală cei care aspiră la statutul de studenţi la Medicină se pot reorienta către Balneofiziokinetoterapie şi recuperare. Condiţia de bază pentru redistribuire este ca tipul examenului de admitere să fie la fel sau mai complex (să aibă două discipline, spre exemplu), faţă de specializarea pentru care se optează la redistribuire, scrie Ziarul de Iaşi.

Citeste si România a obținut o medalie de aur, una argint şi una de bronz la Olimpiada Internațională de Lingvistică 2022

Absolvenţii de liceu care au dat la Medicină şi, deşi au avut notă de trecere, pot face solicitarea de redistribuire până pe data de 5 august, pe site-ul UMF fiind disponibile câte o adresă de email, de principiu cea a decanatului, pentru fiecare facultate în parte. Pe site-ul Universităţii de Medicină din Iaşi au fost publicate listele cu toţi cei eligibili să solicite această redistribuire, urmând a fi clasificaţi pe locurile de la buget sau taxă rămase disponibile, în funcţie de notele obţinute la test sau prin departajare, cu media de la examenul de bacalaureat.

Citeste si INTERVIU EXCLUSIV. Flavian Georgescu, profesorul elevilor care au plasat România pe primul loc în Europa la Matematică, despre schimbările în educație „Sistemul e învechit. În următorii ani trebuie să apară niște schimbări majore”

 

DailyBusiness
Ministerul Energiei convoacă un comandament de urgență. Sistemul Energetic Național, monitorizat în plin val de caniculă
Spynews
Este oficial! Când începe Insula Iubirii - Reuniuni la Antena 1
Fanatik.ro
Ce se întâmplă, de fapt, la CFR Cluj! Noi detalii despre participarea echipei lui Varga în Europa – ei sunt jucătorii pe care UEFA le-a dat voie să-i transfere. Exclusiv
Capital.ro
Lege la bloc. Interdicție pentru proprietarii de apartamente și garsoniere. Obiectele care trebuie scoase de pe casa scării
Playtech.ro
Temperatura ideală pentru aerul condiționat în zilele cu peste 40 de grade. Recomandarea medicului, aşa scazi şi factura la curent
Adevarul
Rezultate Evaluare Națională 2026. În ce județe s-au obținut mediile de 10. Sunt cele mai puține din 2011 încoace
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat și-a pierdut viața în Ilfov, în urma furtunii de marți seară. Un copac a căzut peste mașina în care se afla
iamsport.ro
Doliu în fotbalul românesc! A murit Radu Mărginean, fostul jucător al celor de la CFR Cluj și UTA, la doar 43 de ani. Motivul decesului
MediaFlux
Putin își face baze militare la granița cu NATO. Dezvălurile serviciilor secrete de informații
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?