Pensionară jefuită în lift după ce scosese bani de la bancă. Cele două femei care i-au furat banii sunt recidiviste. VIDEO

O femeie a reclamat la Poliţie că, pe data de 25 iulie 2022, i-a fost sustrasă din poşetă suma de 25.000 de lei. Fapta a avut loc atunci când se afla în liftul blocului în care locuieşte, din Sectorul 2 al Capitalei. Făptaşii au fost reperaţi imediat de Poliţie, fiind vorba despre două femei recidiviste.
Alina Costache
05 aug. 2022, 11:30
Pensionară jefuită în lift după ce scosese bani de la bancă. Cele două femei care i-au furat banii sunt recidiviste. VIDEO

Una dintre ele chiar fusese liberată condiționat recent, iar acum este reținută, în timp ce colega ei de infracțiuni este căutată de Poliție, fiind suspectată că a părăsit deja România.

Potrivit unui comunicat al poliţiei, în cursul zilei de 4 august a.c., poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, în municipiul București, într-un dosar privind furtul sumei de 25.000 de lei, faptă comisă în Sectorul 2 al Capitalei.

Cercetările au fost declanșate la data de 25 iulie a.c., când polițiștii Secției 8 Poliție au fost sesizati de către o persoană, cu privire la faptul că în timp ce se afla în liftul blocului, două persoane necunoscute i-au sustras din geantă suma de 25.000 de lei.

Din datele şi probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că fapta reclamată ar fi fost săvârşită de către două femei, de 43, respectiv 44 de ani.

În fapt, în dimineața de 25 iulie a.c., persoana vătămată a efectuat mai multe retrageri în valoare totală de 25.000 lei, de la o unitate bancară din sectorul 2.

Din cercetări, s-a stabilit că aceasta ar fi fost urmărită de către cele două femei, atât în incinta băncii, cât și după retragerea banilor, iar când a ajuns în liftul blocului, una dintre bănuite i-a fi acoperit geanta, iar cealaltă i-ar fi sustras suma de 25.000 lei.

Citeste si Irina Loghin a fost jefuită pe litoral. Ce i-au furat hoţii: „De atunci, le țin sub cheie”

În cursul zilei 4 august a.c., a fost pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, fiind depistată și condusă la audieri femeia de 43 de ani, cea care ar fi sustras suma de bani. Femeia de 43 de ani, cunoscută cu preocupări de natură infracțională, a fost reținută, urmând a fi prezentată magistraților cu propunere legală.

Prejudiciul a fost recuperat în integralitate.

Citeste si Hairstylistul vedetelor a fost jefuit la sala de fitness. I s-au furat aproximativ 60.000 de lei. Presupuşii autori ai furtului, reținuți

Reamintim că pensionara a venit la bancă să îşi scoată o sumă de bani. Ea a fost urmărită până în scara blocului de cele două infractoare. Intrate în lift, una dintre ele i-a acoperit geanta, iar cealaltă i-a sustras banii.

„Au intrat cu mine în lift, iar în momentul în care am intrat, m-au înghesuit cu o cutie de carton, timp în care mi-au luat banii. Le-am întrebat de ce nu aşteaptă să urc eu. Au coborât ele din lift şi eu am urcat. Când am ajuns la etaj, m-am uitat să văd dacă cheamă liftul la parter. Mi s-a părut ceva dubios şi când m-am uitat în geantă, nu mai aveam suma respectivă. Banii îmi trebuiau pentru o operaţie„, a declarat pensionara jefuită pentru România TV.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Călin Donca de la Survivor s-a răsturnat cu vehiculul de teren: "M-am lovit la cap..."  
Fanatik.ro
Șumudică a auzit în direct ce i-a transmis Neluțu Varga prin intermediul Fanatik. Reacția antrenorului de la CFR Cluj. Exclusiv
Capital.ro
Raluca Turcan lansează un avertisment pentru Luca Niculescu. Ce spune despre PSD: Este în opoziție chiar și atunci când e la guvernare
Playtech.ro
Când vine frigul adevărat în România. Prognoza ANM până pe 9 noiembrie și ce știm despre ploi și primele ninsori
Adevarul
România, cu mâinile legate în cazul unui atac asupra Republicii Moldova. Marea piedică, explicată de fostul șef al Armatei Române
wowbiz.ro
Amenzi de până la 50.000 de lei pentru românii care își închid balconul fără acte. În ce condiții se poate dubla impozitul pe apartament
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod galben de vânt puternic în mare parte din țară! Zonele în care rafalele ajung până la 80 de km/h
iamsport.ro
Marius Baciu a rupt tăcerea! De ce ar fi fost demis, de fapt, de Gigi Becali de la FCSB: ”M-au dat afară...”
MediaFlux
Luca Niculescu a confirmat! Răsturnare de situație în formarea Guvernului
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT